Urmări tragice după incendiul devastator din Dej! O tânără de 30 de ani, cu arsuri pe 80% din trup se zbate între viaţă şi moarte


Urmări tragice după incendiul devastator din Dej! O tânără de 30 de ani, cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, se zbate între viaţă şi moarte la Iaşi. Fata este acum în stare critică pe secţia de mari arşi a Spitalului Sfântul Spiridon, iar autorităţile fac eforturi să o transfere în străinătate. 

Tânăra şi încă un bărbat de 58 de ani sunt supravieţuitorii unui incendiu produs aseară în Dej, la o locuinţă. O a treia persoană care a reuşit să se salveze a fost cea care a alertat autorităţile. Întreaga tragedie ar fi pornit după ce jarul căzut din sobă a aprins întreaga casă. 

Apelul de urgență a venit în jurul orei 21.30, iar la fața locului au fost dislocate două autospeciale pentru stins incendii și un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor operative la fața locului, casa de era cuprinsă în mare parte de flăcări, iar un bărbat, ieșit pe propriile puteri din aceasta, i-a anunțat pe pompieri despre faptul că înăuntru casei se mai află două persoane ce nu reușiseră să iasă din incendiu. Imediat au fost constituite pe lângă dispozitivul de stingere și două echipe de căutare ce au intrat în locuință pentru a-i găsi pe cei doi.”, se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

Cercetările preliminare au dus la concluzia că incendiul a pornit cel mai probabil de la jarul aprins căzut din sobă. Operațiunile de stingere a incendiului au durat aproximativ două ore, fiind limitată extinderea flăcărilor la casa și la garajul aflate în imediata apropiere. Cei doi au fost predați echipajului SMURD unde au primit primul ajutor calificat și, după ce bărbatul a început să-și revină în urma oxigenului administrat, au fost transportați de urgență la spital.

Comentarii Facebook