Şefii sunt cei care ajung primii la birou şi cei care pleacă ultimii. Muncesc cel mai mult, cel mai eficient şi lor li se datorează succesul firmei. Dar asta nu este o regula valabilă pentru toţi şefii.
Vestea că unul dintre cele mai cunoscute cupluri din România se destramă, a stârnit valuri săptămâna trecută.
Gripa a făcut mii de victime peste ocean iar acum, spun specialiştii, se îndreaptă către Europa, iar în câteva săptămâni va ajunge şi în România.
Despre moartea lui Mihai Eminescu au existat de-a lungul timpului mai multe teorii, dar nici una dintre ele nu a putut fi demonstrată cu probe concrete. Un scriitor încearcă să facă lumină în acest caz.
Regizorul Sergiu Nicolaescu a făcut un gest care a uimit opinia publică, în urmă cu 10 ani, sărutându-i mâna politicianului Corneliu Vadim Tudor.
Meteorologii avertizează că traficul pe Autostrada Transilvania ese îngreunat din cauza ceții, marți dimineața.
Meteorologii anunță că marți, 15 ianuarie, va fi mult mai cald față de zilele trecute.
Poliţişti locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială au găsit alimente expirate la 11 supermarketuri din Cluj-Napoca.
Acționarul majoritar al U Cluj, Ioan Mărginean, a dat publicității o scrisoare deschisă prin care vrea să lămurească situația delicată de la ”U”, ”fara ură și prejudecăți”.
După despărţirea de soţul său, Ştefan Bănică Junior, Andreea Marin şi-a şocat prietenii de pe Facebook cu decizia radicală pe care a luat-o.
Andrei Safonov a declarat că Rusia şi Ucraina doresc să combată expansionismul românesc.
Fostul premier, Adrian Năstase şi-a retras constestaţia în anulare în semn de protest
Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat că impozitul forfetar s-ar putea aplica de anul acesta.
Iulius Mall Cluj vine cu reduceri de până la 70% în prima lună a anului 2013.
O mașină s-a răsturnat pe Calea Turzii, vineri, în jurul orei 16.30.
Chinezii construiesc în orașele lor tot mai multe replici ale unor monumente celebre din Europa și chiar orașe întregi. Acum au început să aibă probleme pe plan intern cu un nou proiect arhitectural.
Andreea Marin și Șetefan Bănică Jr. s-au despărțit, după 7 ani de căsnicie. Anunțul a fost făcut pe Facebook.
Potrivit site-lui cracked.com, mâncarea fast food are efecte secundare pe care noi nici nu le putem bănui.
Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au votat pentru revocarea din funcția de membru al CSM a judecătoarei Alina Ghica.
Instanţa a respins preschimbarea termenului de judecată a cererii de eliberare din închisoare a lui Adrian Năstase.
Primarul Emil Boc i-a anunțat pe consilierii locali despre proiectul tunelului de sub zona centrală a municipiului Cluj-Napoca.
Un bătrân din Cluj-Napoca rabdă frig de trei ani, după ce vecinii lui au debranșat blocul de la rețeaua de termoficare și și-au montat centrale termice de apartament.
Fiecare din noi avem mici secrete şi facem lucruri mai ruşinoase pe care nu am vrea să le afle nimeni.
Pentru a avea o inimă sănătoasă alimentaţia echilibrată este cea mai sigură cale, dar şi atunci poate apărea o creştere a colesterolului.
Pentru a primi postul pe care îl doreşti când mergi la un interviu pentru angajare, e bine să ai pregătit răspunsul la orice întrebare.
Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că PDL nu trebuie să se grăbească în privința anunțării candidatului pentru funcția de președinte.
Asteroidul Apophis a fost descoperit în decembrie 2004 şi este considerat unul dintre cele mai periculoase obiecte spaţiale.
Aurelia Cristea, unul dintre cei mai bogați parlamentari de Cluj, își vinde cu 750.000 de euro vila din cartierul Andrei Mureșanu.
Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz favorabil pentru eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase.
Pentru că sunt ieftine şi se prepară repede, alimentele procesate sunt din ce în ce mai răspândite în lume.