Ministrul Sportului, Gabi Szabo, a fost la Cluj și nu a fost lăsat să intre în Sala Polivalentă din Cluj, anunță Ovidiu Chifor, consilier local PSD Cluj.
Drumul IC - Ponor, modernizat din fonduri europene și care este cam inutil, având în vedere că foarte puțini oameni locuiesc în acea zonă, este în vizorul DNA Cluj.
Un clujean a reclamat faptul că a observat, după ce a alimentat la o pompă de pe strada Oașului, că a plătit 51 de litri, cu toate că rezervorul lui este de 45 de litri, din fabrică.
Consiliul Județean Cluj a prezentat o listă cu cheltuielile privind telefoanele mobile pe luna iulie 2014.
O studentă a alergat goală prin centrul orașului ca să strângă bani.
Doi bărbați care au comis furturi din buzunare în autobuzele din Turda au fost prinși de polițiști.
Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de garantare a creditului de 50 de milioane de lei pentru Aeroportul Cluj.
Președinte Executiv ACL Cluj, Mihai Seplecan, numit de două ori președinte interimar al CJ Cluj și suspendat de fiecare dată se laudă că el a ”resuscitat” proiectul Spitalul Regional de Urgență Cluj.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - I.P.J. Cluj, au destructurat o grupare infracţională specializată în comiterea de infracţiuni de înşelăciune şi şantaj.
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comâneci, a răspuns provocării ICE BUCKET CHALLENGE.
Victoraș Micula, moștenitorul unei averi de 160 de milioane de euro, a fost prins în timp ce copia la BAC, la proba de Limba Română.
Primarul Clujului, Emil Boc, a făcut furori pe Facebook cu imaginile în care își toarnă apă cu gheață în cap și donează bani pentru o cauză umanitară.
Preşedintele PMP, Elena Udrea, a spus că acceptă provocarea lui Emil Boc și își va turna apă cu gheață în cap în fața a Guvernului.
Expertul energetic Tudor Popescu, fost director al Agenţiei Municipale de Eficienţă şi Reglementare în Energie (AMERE), a explicat cum sunt furați românii în fiecare lună la factura de energie electrică.
Primarul Emil Boc a acceptat provocarea Ice Bucket Challenge și și-a turnat în cap o găleată cu apă rece.
Arpad Parszkany a dat curs provocării lansate de Andra și și-a turnat gheață în cap.
Tinerii social-democrați îl întreabă public pe consilierul județean Mihai Seplecan din ce surse a contribuit cu bani, 30.000 de lei, la agenda lui Uioreanu.
Intr-un document se face referire la vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu.
Tinerii social democrați îl atacă dur pe Mihai Seplecan, candidatul PNL la funcția de președinte interimar al CJ Cluj.
Cerșetorii au ajuns să cânte pe străzi în Mănăștur, pentru a primi bani de la clujeni, dar mai mult îi enervează.
Senatorul Alin Tișe a explicat la o emisiune radio că a plătit Primăriei Cluj-Napoca suma 300 de euro pe metru pătrat pentru un teren din zona Piața Mihai Viteazu unde va ridica un bloc de 12 etaje.
Consilierul județean Mihai Seplecan avertizează că ar putea fi probleme în accesarea creditului de 50 de milioane de euro pentru plata lucrărilor la pista de 2.100 de metri de la Aeroportul Cluj.
Stadionul Cluj Arena nu a pus deloc în funcțiune iluminatul arhitectural de la inaugurarea din 2011 pentru că nu realizează venituri suficiente.
Simona Gherghe nu precupețește banii când vine vorba de o vacanță de vis. Ea a închiriat o vilă de lux în Grecia pentru un sejur de poveste.
PSD Cluj îi face trădători pe cei din PNL și le reamintește clujenilor că au votat USL, în 2012.
Cerșetorii din Cluj-Napoca sunt tot mai agresivi, iar dacă nu primesc bani trec la amenințări.
PSD Cluj a răspuns la declarațiile lui Daniel Buda, co-președintele proaspăt formatei alianțe PDL-PNL, prin care acesta spunea că vor începe o ”campanie” de schimbare a viceprimarilor social-democrați din județ.
Consiliul Județean Cluj a ”găsit” 27 de hectare de teren la Aeroportul Cluj, suprafață pe care se pot face investiții.
Reprezentenții RAADPP anunță că de la începutul lunii iulie a acestui an, plafonul pentru salarii s-a dublat față de 2012.
Magazinul ONCOS din Mărăști a fost spart de hoți, marți dimineața.