Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila spune că mita primită de cadrele medicale provine și dintr-o problemă de educație iar asistentele și doctorii ar putea face cursuri în acest sens.
Premierul Marcel Ciolacu a intrat mai repede în campania electorală și s-a pozat la cumpărături, în supermarket.
Factorii care determină succesul financiar sunt extrem de complecși și nu pot fi redusi doar la zodia sub care s-a născut cineva. Cu toate acestea, sunt zodii care pot spune că stau sub o stea norocoasă, iar altele care au mult de lucru pentru a putea aju
Cinci zodii vor trăi noi experiențe în următorii cinci ani. Norocul le va surâde pe toate planurile, după ce o bună perioadă au crezut că sunt sortite eșecului.
Ca orice eveniment de acest fel, o petrecere de majorat vine de obicei un cadou din partea invitațiilor
Un motociclist de 26 de ani a fost rănit grav într-un accident de circulație produs în luna septembrie. Acum are nevoie de ajutor financiar, pentru că toate operațiilor sunt extrem de scumpe.
Toate s-au scumpit în ultimul timp, inclusiv evenimentele
Primarul din Florești a anunțat că bursele eleviilor din comună vor crește în anul școlar 2023-2024.
Mircea Bravo a relatat în cadrul unui interviu câți bani a câștigat la nunta lui.
Guvernul va aloca tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru fiecare copil dintr-o familie cu venituri mici, care merge la grădiniţă sau la şcoală.
O trotinetă Bolt a fost lăsată fără roți și echipament de rulare pe un trotuar din Oradea. Cineva a demontat tot și a lăsat numai cadrul.
Târgul de la Negreni s-a scumpit excesiv, iar după știrea de joi, 12 octombrie, când un comerciant se plângea că a plătit o chirie uriașă pentru un loc unde să își pună taraba, alți oameni au reacționat.
Premierul României a luat poziție în scandalul limitării plăților cu bani cash, care ascunde de fapt intenția guvernului de a controla plățile.
A apărut în Monitorul Oficial noua metodologie privind desfășurarea programului “Școala Altfel”. Elevii și profesorii nu mai au voie să se implice în strângerea fondurilor.
Pescobar a scos bani grei din buzunar, după ce ANPC i-a închis restaurantul din Herăstrău, în urma mai multor nereguli găsite.
Un comerciant de la Târgul de la Negreni acuză organizatorii că cer numai taxe uriașe și nu face nimic pentru a asigura condiții. Mircea s-a filmat în timp ce cosea terenul pe care a plătit 850 de lei chirie, lucru pe care ar fi trebuit să îl facă organiz
Comediantul clujean Mircea Bravo a fost la iUmor și a făcut România să râdă. El promovează acum noul lui film, iar toate glumele au fost despre nunți.
Un nou proiect de lege care prevede ca pensionarii să primească bani în schimbul biletelor de călătorie rămase neutilizate la sfârșitului anului, a fost depus miercuri.
În '96, când am ajuns in Cluj prima data, orașul era un cadavru proaspăt. Ati avut curiozitatea morbidă sa contemplati un cadavru vreodată? E inert și urat la prima vedere, ne repugna si ne inspaimanta, dar dacă avem puterea sa trecem peste primul contact
Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru modernizarea lotului 2 al Magistralei CFR 300 Cluj Napoca-Oradea, lotul 2 Aghireș-Poieni fiind primul mare contract feroviar finanțat din PNRR unde pot începe lucrările de execuție.
Dorian Popa l-a acuzat pe Călin Donca că l-a înșelat, iar acum milionarul i-a dat replica.
Românii care nu doresc să îşi deschidă o firmă, dar întreprind totuşi activităţi care trebuie remunerate în sistem special, au posibilitatea de a-şi face un PFA.
Prețul petrolului a crescut subit luni din cauza conflictului din Țara Sfântă
Clujul mai are proprietari de baruri cu stimă față de client. Am ajuns să constat acest lucru pe propria piele, când am intrat în barul deținut de medicul Danish Ashraf, care a deschis acum 9 ani barul / restaurant Da Camel Club, de pe strada Tipografiei,
Consiliul Județean Cluj anunță că stadionul Cluj Arena va găzdui cursurile Facultații de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.
Numărul mare de trotinetiști din traficul clujean ridică o problemă tot mai mare, lipsa unui atestat pentru utilizarea acestui mijloc de deplasare. Un clujean a fost la un pas să lovească un trotinetist în zona sensului giratoriu de la BMW, din Florești,
Peste 1.000 de companii din România ar urma să achite o taxă de 1% din cifra de afaceri. Autorităţile pregătesc o serie de măsuri care ar urma să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat.
Înșelătoria cu apeluri pierdute prinde amploare în România
Cristian Ghinea, vicepreședinte USR, fost ministrul al Fondurilor Europene, cel care a făcut PNRR cu echipa lui, a spus că proiectul metroului de la Cluj are mari probleme.
Ioana Grama este printre cei mai urmăriți creatori de conținut din România. Clujeanca a reușit să strângă o mică avere din activitatea ei din online.