Un student din căminul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), cazat în căminul II B din Mărăști, reclamă într-o scrisoare trimisă pe office@stiridecluj.ro mafia pe care o conduce administratorul campusului.
Partidul lui Dan Diaconescu "scoate la vânzare" locurile pentru alegerile parlamentare din noiembrie. Potrivit Gândul.info, un loc costă 50 de mii de euro.
USL e convinsa ca va avea succes la Cluj in campania electorala din aceasta luna. Desi la alegerile din iunie 2012, Clujul a ales din nou candidatul Partidului Democrat-Liberal, USL are convingerea ca acest tur de scrutin va fi un succes pentru Uniune.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu crede că mai există posibilitatea ca Uniunea Social Liberală să demareze un nou proces de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Acesta este de părere că şeful statului va numi,
Liberalul Mihai Szeplekan a pierdut nominalizarea pentru Colegiu 5 Gherla în favoarea neunoscutului Radu Zlati. Szeplekan amenință că va face dezvăluiri despre candidații PNL după alegeri și că va intra și în greva foamei.
Partidul Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) a depus lista de candidați la alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că susţine părerea lui Crin Antonescu, potrivit căruia nu va fi cazul unei noi suspendări a preşedintelui Traian Băsescu, în cazul în care USL câştigă alegerile.
Crin Antonescu, preşedintele PNL, declară că, dacă Traian Băsescu nu îl va desemna pe Victor Ponta premier în cazul în care USL câştigă alegerile din decembrie, şeful statului va fi suspendat.
Aderarea României la euro în 2015 este dificilă pentru România. Noul guvern format după alegerile parlamentare din decembrie va urma să decidă dacă va fi menţinut sau nu calendarul de adoptare a monedei unice europene, declară economistului-şe
Adrian Papahagi, candidatul PDL pe Colegiul 1 - Camera Deputaților, și Alin Tișe, candidatul din Colegiul 1 - Senat, își fac campanie la pachet. Ei au început să le trimită scrisori clujenilor pentru a le lua voturile.
Președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, este candidat în Colegiul 3 Senat Gherla - Dej - Câmpia Turzii. Întrebat ce va face pentru oamenii care îl alege, Nicoară nu a putut indica precis un proiect.
Președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, a lansat la conferința de presă unde au fost prezentați cantidații USL la alegerile parlamentare un mesaj aripii din PNL Cluj care îl contestă.
Lansarea candidaților USL nu a fost lipsită de momente comice. Candidatul pe Colegiul 5 Gherla, Radu Zlati, a părut că nu își mai aduce aminte nici măcar în ce județ candidează, dar a promis că va lua 51% din voturi.
USL Cluj a prezentat duminică, 28 octombrie, lispa finală a candidaților la alegerile din 9 decembrie.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că USL îl va suspenda pe Traian Băsescu, dacă acesta nu-l va numi pe Victor Ponta premier după ce Uniunea va câștiga alegerile parlamentare.
Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) și-a anunțat lista candidaților la alegerile din 9 decembrie, iar aceștia au depus jurământ că vor lupta pentru autonomia Ținutului Secuiesc.
Sondajele arată că USL va câștiga detașat alegerile, dar fostul ministru de Interne, Ioan Rus, crede că multe se pot întâmpla până în 9 decembrie.
UDMR Cluj a depus vineri, 26 octombrie, listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie la Biroul Electoral Județean (BEJ) Cluj.
Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, le-a transmis de la Cluj partidelor din USL să nu mai se certe pe colegii și să asculte problemele oamenilor.
Fostul premier Emil Boc a declarat că guvernul Ponta comite o crimă cu premeditare, tăind fondurile pentru investiții. Boc a spus că anul 2013 va fi unul de austeritate.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea îi reprezintă pe maghiarii din România și ar putea face un pact cu Partidul Civic Maghiar (PCM).
Liberalii clujeni susțin că au fost furați în urma unui ordin semnat de prefectul Gheorghe Vuşcan, prin care 4.000 de alegători din Colegiul 2, unde candidat e Steluța Cătăniciu (PNL), au fost mutați în Colegiile 3 și 1.
Crin Antonescu, copreședintele USL, a declarat că USL nu pregătește o suspendare a lui Traian Băsescu, dar consideră că demisia acestuia ar fi benefică.
Primarul din Baia Mare, liberalul Cătălin Cherecheș, a trimis o scrisoare deschisă conducerii centrale a PNL prin care a cerut numirea unor candidați credibili pentru alegerile din 9 decembrie, ori va ajunge să susțină independeți în lupta polit
Fostul director al Transelectrica Cluj, Rareș Rusu, a fost demis din funcție la începutul lunii octombrie, dar și-a aranjat ploile în așa fel încât să rămână în instituție ca ”manager de proiect”.
Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a declarat că Horea Uioreanu, cel care l-a bătut la alegerile din iunie 2012, l-ar fi amenințat că îl omoară.
Celebrul ziar american New York Times a publicat un material despre situația politică din România, privind scandalurile politice care au loc de ceva timp în țară, în care spun că simbolul puterii este ”saltul la beregată”.
Gigi Becali a răspuns la Realitatea TV atacurilor venite din partea lui Ludovic Orban şi Călin Popescu Tăriceanu.