Ziua Națională a României va fi marcată la Cluj-Napoca printr-o ceremonie militară organizată în Piața Mihai Viteazul cu participarea unui detașament de onoare, cu efective reduse, fără tehnică, din structurile Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Un bărbat a fost salvat de către pompierii din Huedin, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, după un accident produs la Izvorul Crișului. Șoferul a rămas încarcerat în cabina autocamionului derapat în afara părții carosabile.
Afaceristul clujean Sergiu Biriș se numără printre persoanele care au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, iar acesta a relatat toate experiențele pe care le-a avut luptându-se cu virusul.
Primarul Emil Boc a anunțat că pe municipiul Cluj-Napoca, dar și per total pe județ, este o ușoară tendință de creștere a numărului de cazuri de COVID-19.
La nivel național, până astăzi, 27 noiembrie, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Un fost polițist a intrat într-un scandal cu IPJ Cluj, după ce acesta a acuzat operatorii 112 că nu au vrut să îi trimită un echipaj de Poliție, după ce prins un grup de hoți la el în curte.
Comunele Florești, Baciu și Feleacu, dormitoare ale Clujului, au rate mari de infectare cu COVID-19. În unele zone numărul cazurilor a scăzut, dar sunt altele unde fluctuează.
Rata incidenței cazurilor de COVID-19 scade ușor în marile orașe, conform informării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj.
La nivel național, până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Conform autorităților, în total, până astăzi, 10.884 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au acţionat, joi, în vederea impunerii respectării măsurilor instituite pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii viruslui COVID-19.
Polițiștii clujeni au desfășurat, în cursul zilei de joi, 26 noiembrie, o acțiune de amploare pe mai multe etape, la nivelul muniipiului Cluj-Napoca, cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirii și combaterii infracționali
Cei trei spărgători de mașini depistați în flagrant de către polițiștii clujeni, zilele trecute, în timp ce încercau să fure componente de pe un autoturism au fost arestați preventiv.
Polițiștii clujeni au depistat, joi, un bărbat pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a uneo pedepse cu închisoarea.
Pompierii clujeni au descoperit, vineri dimineață, trupul neînsuflețit al unui bărbat de aproximativ 60 de ani, în timpul unei intervenții.
Mașinile parcate pe trotuar vor putea fi ridicate, după cum prevede noua lege ce va fi publicată în Monitorul Oficial după ce președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat-o.
Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de tip cod galben de ceață pentru județul Cluj.
Un medic clujean a relatat pe larg despre temerile pe care le-a trăit în timp ce a fost infectat cu COVID-19.
Un incendiu a izbucnit, joi seara, la o locuință de pe raza localității clujene Bunești.
O cabana din Ciucea, a ars azi-noapte. Pompierii din Huedin au intervenit pe parcursul nopții pentru a stinge flăcările, care au cuprins o cabană situată în zona localității Vânători-Poic, comuna Ciucea.
Super Luna expusă pe cea mai frumoasă stradă din Cluj. E magic! - FOTO
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a fost depistat cu COVID-19, în urma unui test. Acesta s-a izolat la domiciliul din Cluj.
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc joi seară, în cartierul Bună Ziua.
Meteorologii de la ANM anunță că vremeea va fi destul de rece la Cluj în acest final de săptămână, fiind anunțate și precipitații.
Un alt autovehicul a derapat joi, 26 noiembrie, pe drumul dintre satul Gheorgheni - Aiton, DJ103G. Localnicii spun că în toamna drumul a fost tratat cu o substanță, care l-a făcut foarte alunecos, iar acum sunt accidente in fiecare săptămână.
Un britanic stabilit la Cluj, care în seara zilei de miercuri a suferit arsuri de gradul 1 și 2 pe mâini și față, a cerut un concediu medical, dar medicul de familia l-a trimis la ”dracu”, spunându-i ”Fuck you”, la telefon.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că mijloacele de transport în comun vor circula conform unui program special în perioada minivacanței de 1 Decembrie.