Un bar din centrul Clujului funcționează fără acte! Motivul pentru care Primăria nu poate face nimic: Clujenii îndură gălăgie și mizerie noapte de noapte

un bar cu terasă din centrul Clujului, acuzat că funcționează fără autorizație, Primăria spune că nu poate face nimic până la o decizie în instanță

Locuitorii unei zone din centrul Clujului reclamă nopți întregi de zgomot și gălăgie provocate de un local aflat în vecinătate, susținând că acesta ar funcționa fără actele legale necesare. Contactată de Știri de Cluj, Primăria confirmă că localul are, într-adevăr, probleme cu autorizațiile, dar explică și de ce, deocamdată, instituția nu poate interveni ferm: totul depinde de o decizie definitivă a instanței.

Redacția ȘTIRI DE CLUJ a primit o sesizare din partea unui clujean nemulțumit de situația din vecinătatea locuinței sale:

„Acest local își desfășoară activitatea sfidând reglementările legale, după cum urmează: Fără acord de funcționare pentru interior: Localul funcționează ilegal, fără acest act obligatoriu, de un an și o lună. Terasa barului nu mai deține acord de funcționare încă din octombrie 2019, dar continuă să primească clienți bine mersi. În fiecare noapte, zgomotul și gălăgia distrug liniștea publică, transformând viața celor care locuiesc în zonă într-un coșmar”, a declarat clujeanul pentru ȘTIRI DE CLUJ.

Clujeanul susține că, deși ar fi fost depuse numeroase reclamații către Poliție și către autoritățile locale, nu ar fi fost luată nicio măsură concretă.

Primăria Cluj-Napoca confirmă problemele cu actele, dar corectează câteva detalii

Contactată de redacția ȘTIRI DE CLUJ, Primăria Cluj-Napoca confirmă că localul are, într-adevăr, un istoric de nereguli legate de acordul de funcționare, dar nuanțează situația.

Instituția precizează că localul deține din 2021 un acord de funcționare pentru spațiul interior, emis „în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață". Problema a apărut odată cu extinderea activității pe o terasă amenajată în curtea interioară, fără autorizație de construire și fără acord de funcționare pentru acest spațiu suplimentar, situație pentru care există deja, din 2022, o plângere penală depusă la Parchet.

Primăria mai clarifică un aspect din sesizarea inițială: nu este vorba despre un acord pierdut în 2019, ci despre un acord care nu a existat niciodată pentru terasă: „nu a deținut niciodată acord de funcționare pentru desfășurarea activității la terasa amenajată în curtea interioară”, explică Primăria Cluj-Napoca prin declarația dată pentru ȘTIRI DE CLUJ. 

De ce Primăria spune că are „mâinile legate"

Anul trecut, o lege nouă a obligat autoritățile locale să reverifice suprafețele comerciale autorizate în oraș. Verificarea a arătat că localul folosește o suprafață mai mare decât cea autorizată inițial, prin includerea terasei. Consecința a fost automată: acordul de funcționare „s-a suspendat în mod automat, prin efectul legii". În mai 2025, localul a fost sancționat contravențional, iar activitatea a fost suspendată oficial până la obținerea unui nou acord care să acopere întreaga suprafață.

Doar că suspendarea a rămas, practic, fără efect. Localul a contestat sancțiunea în instanță, iar legea prevede că o astfel de contestație blochează automat aplicarea măsurii, până la o hotărâre definitivă: „plângerea suspendă executarea. După pronunțarea unei sentințe judecătorești definitive vor fi continuate procedurile prevăzute în astfel de cazuri”, se arată în răspunsul primit de către ȘTIRI DE CLUJ.

Cu alte cuvinte, chiar dacă autoritățile au dispus deja închiderea activității, localul poate funcționa în continuare legal, atâta vreme cât procesul e pe rol.

Controale au existat, dar fără rezultat vizibil pentru vecini

Totuși Primăria, în răspunsul primit de către ȘTIRI DE CLUJ, arată că localul nu a fost ignorat de autorități. În perioada 2024-2026 au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, iar în ultimii trei ani au fost înregistrate 10 sesizări legate de zgomot și nereguli comerciale, toate verificate, cu sancțiuni aplicate atunci când problemele s-au confirmat. Practic, mecanismul de sancționare a funcționat, dar efectul lui, adică oprirea efectivă a activității, este blocat de procesul aflat în instanță.

Pentru vecinii care se plâng de zgomotul nocturn, soluția rămâne, deocamdată, în mâinile Judecătoriei Cluj-Napoca. Până la o hotărâre definitivă în dosarul deschis de operatorul localului, suspendarea activității nu poate fi pusă în aplicare, iar autoritățile locale spun că nu au, în acest moment, alte pârghii legale de intervenție.

Comentarii Facebook