Salvamontiștii au intervenit la un număr semnificativ de cazuri în vacanța de schi recent încheiată.
O companie aeriană low-cost își propune să mărească tarifele începând din această vară. Șeful companiei a spus că scumpirea are legătură cu capacitatea de transport.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca au anunțat o serie de reparații la Unitatea de Primiri Urgențe a instituției, ceea ce va duce și la o capacitate diminuată de preluare a pacienților.
Clujenii continuă să arunce trotinetele electrice în Canalul Morii, pe strada Andrei Șaguna, fiind supărați pe cei care le folosesc și le lasă apoi pe unde apucă.
Un jaf demn de filmele de acțiune a avut loc în urmă cu câteva zile.
Asociațiile șoferilor de taxi au obținut de la Primăria Generală acordul pentru a aduce până la 800 de autovehicule taxi în Piața Constituției. Protestul a început de la ora 6 dimineața.
Vlăduța Lupău s-a născut în Șimleu Silvaniei.
În acest weekend, polițiștii clujeni au derulat o serie de acțiuni în vederea asigurării ordinii și liniștii publice, combaterii faptelor antisociale și verificării respectării legislației în domeniul comerțului.
În acest final de săptămână, polițiștii din cadrul IPJ Cluj au acționat la nivelul întregului județ în vederea creșterii nivelului de siguranță rutieră.
Clujenii care locuiesc în zona Aleei Brateș din cartierul Mănăștur spun că nu pot deschide geamurile din cauza fumului, care pătrunde în locuințele lor chiar și cu ferestrele închise.
Pompierii clujeni s-au luptat cu un incendiu de vegetație provocat de proprietarul unui teren care a dat foc vegetației.
În România, spre deosebire de alte țări, nu se tolerează consumul de alcool la volan. Cu toate acestea, există sancțiuni și măsuri diferite care pot fi aplicate în funcție de gradul de alcoolemie depistat. Deoarece fiecare caz este unic în felul său, echi
În Caraș-Severin a avut loc un proces neobișnuit în care o femeie și-a dat amantul în judecată, acuzându-l că a dezvăluit în fața soțului ei că erau implicați într-o relație extraconjugală. Revoltată de faptul că a fost "dată de gol," femeia a cerut daune
Doi șoferi au fost la un pas de moarte pe DN1-E60 Oradea - Cluj, la o zi după montarea parapetelor din beton. Depășirile hazardate sunt responsabil pentru majoritatea accidentelor grave, iar în acest caz s-a petrecut exact așa ceva.
O razie de proporții a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Cluj-Napoca, în principal în noul rai al drogaților din oraș.
La doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, refugiații de la Cluj, dar și susținătorii acestora s-au adunat sâmbătă, 24 februarie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Un bărbat a fost fotografiat sâmbătă dimineața în timp ce vandaliza tot ce îi ieșea în cale. Incidentul s-a produs pe Calea Dorobanților, iar imaginile au ajuns la poliție.
Zațul de cafea, subprodusul rămas după ce prepari cafeaua, poate fi folosit în diverse moduri utile despre care sigur nu știați. Toată lumea îl folosește la exfolierea pielii, iar mai jos prezentăm cum se prepară un scrub exfoliant.
Cele două zodii care vor experimenta un succes remarcabil în luna martie 2024 sunt Capricornul și Vărsătorul. Această lună se anunță extrem de favorabilă pentru acești nativi, oferindu-le oportunități deosebite pentru a-și îndeplini marile dorințe.
Mihai Onilă, liderul trupei Axxa, a făcut post cu apă timp de 40 de zile. Acesta a spus la final că se simte foarte bine și este bucuros că și-a îndeplinit dorința avută de peste 20 de ani.
Andra Măruță a mărturisit că a fost complexată din cauza kilogramelor în plus, dar că acum este confortabilă cu persoana ei.
Clujul mai are chirii normale și decente, chiar dacă agenții imobiliari inundă piața cu prețuri umflate, tocmai pentru a destabiliza situația și a putea lua comisioane mari.
Forajele efectuate până în acest moment în cadrul proiectului de metrou din Cluj evidențiază prezența unui masiv de sare în extremitatea estică a magistralei, precum și existența depozitelor argiloase, ceea ce impune adoptarea de soluții tehnice deosebite
Când credeau că nimic nu le mai poate surprinde plăcut, astrele vin cu vești superbe pentru trei zodii din horoscop.
Proiecția perfecțiunii poate atrage plictiseala în cuplu. Psihoterapeutul Ramona A. Dumitru și psihologul Radu Leca au spus la DC News că plictiseala intervine în rândul cuplurilor de toate vârstele.
Puțini știu că faimoasa impresară Anamaria Prodan trebuia să-i fie nașă influenceriței clujene Ioana Grama, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat!
Economistul Adrian Negrescu a explicat că în România se remarcă apariția fenomenului shirnkflation.
Prețul benzinei este mai mare azi, 23 februarie 2024, față de ziua precedentă.
Ioana Grama este printre cei mai urmăriți creatori de conținut din România. Clujeanca reușind chiar să strângă o mică avere din activitatea ei din online.
Deși multe persoane evită să consume pâine atunci când vor să slăbească, medicul nutriționist Mihaela Bilic spune că acest aliment nu este unul dăunător dietei.