Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat doi cetăţeni români care au încercat să iasă din ţară cu cei trei copii ai lor, pe care i-au ascuns în portbagajul maşinii, deoarece nu aveau documente de călătorie val
Acum aproape 20 de ani, în 16 iulie 2003, un tanc s-a răsturnat pe Calea Turzii, din Cluj-Napoca, în timp ce era transportat la reparații. Acum, după 19 ani, au fost făcute public imagini cu acel incident.
Companiile româneşti care au avut relaţii comerciale cu Federaţia Rusă şi sunt afectate de sancţiunile internaţionale impuse acestei ţări ar putea beneficia de şomaj tehnic, a declarat, sâmbătă, 12 martie, ministrul Muncii, Marius Budăi.
În premieră și în exclusivitate Televiziunea Română a lansat un demers fără precedent: pentru a facilita fluxul de informații dinspre Ucraina către refugiații din România, începând cu data de 11 martie transmite un program special preluat de la televiziun
Un clujean a fost care captura ilegal păsări din pădure și apoi le vindea pe OLX și pe Facebook a fost depistat de reprezentanții ANCBP Antibraconaj si Antipoluare Cluj - Asociația Naționala de Combatere a Braconajului și Poluării, Filiala Cluj.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România solicită public Guvernului calculul tuturor salariilor de bază ale lucrătorilor din sănătate în funcţie de salariul minim.
Deşi toată lumea ştie că înainte de sărbători carnea de miel se scumpeşte, anul acesta preţul ar putea să se dubleze până la Paște. Crescătorii din mai multe zone ale ţării spun că speră că aşa îşi vor acoperi costurile din ce în ce mai mari ce le-au avut
O fată de nouă ani din Kiev a fost fotografiată cu o acadea şi o puşcă la fereastra unei case distruse, imaginea scoate la iveală faptul că un copil nu îşi are locul într-un război.
O tânără refugiată din Ucraina îi îndeamnă pe clujeni să participe la o manifestare paşnică ce va avea loc sâmbătă, 12 martie, în Piaţa Unirii. Tânăra va susţine acolo un mini concert de vioară pentru a-i face pe participanţi să răspândească mesajul de co
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a publicat vineri, 11 martie, mai multe imagini şi videouri din parcul de joacă pentru căţei care a fost amenajat în cartierul Grigorescu. Parcul a fost amenajat cu aparate şi obstacole care să îi antreneze în
Grupul de hackeri Anonymous a anunțat că a preluat controlul și asupra unor camere de supraveghere din Rusia, unde transmit mesaje și imagini pentru a le arăta cetățenilor adevărul despre războiul din Ucraina.
Un adolescent de 14 ani a fost găsit sâmbătă, 12 martie, inconștient în curtea casei sale. Medicii ajunși la fața locului n-au mai putut să-l salveze pe băiat, fiind nevoiți să declare decesul.
Autorităţile au montat indicatoare în limba ucraineană, pentru a-i ajuta pe refugiaţii care vor să ajungă Ungaria prin punctele de trecere a frontierei din Bihor. Cei mai mulţi dintre ucraineni laudă această iniţiativă, mai ales că alfabetul lor, cel chir
Românii încep să realizeze cât de sufocată este ţară noastră de poluarea creată de maşinile clasice care consumă foarte mult combustibil, iar acest lucru a putut fi observat mai ales zilele trecute când românii au luat cu asalt benzinăriile din întreaga ţ
Guvernul României susține că sunt destule stocuri de alimente și nu e nevoie de panică.
În ciuda promisiunilor, din aprilie 2022 vom plăti facturi la gaze chiar şi de cinci ori mai mari. Ajutorul de stat dispare până în noiembrie anul acesta, potrivit unor surse guvernamentale. La curent, în schimb, povara va fi ceva mai uşoară. De luna viit
Studenţii universităţilor din Cluj au înaintat o petiţie către Ministerul Educaţiei şi Senatelor Universităţilor prin care cer continuarea cursurilor universitare în format online. Documentul a fost iniţiat de un student din Cluj şi a strâns aproape 18.00
Un pilot al companiei aeriene Pobeda din Rusia, le-a transmis pasagerilor informaţii despre răboiul pornit de Rusia în Ucraina. Pilotul nu a ezitat să îşi exprime părerea în legătură cu atrocităţile comise de armata rusească pe teritoriul Ucrainei, trans
Comuna Mănăstireni, județul Cluj, are case superbe, vechi, care au fost renovate.
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit, sâmbătă dimineața, la un incendiu ce a cuprins un imobil pe două niveluri din localitatea Mihai Viteazu.
Mai multe universităţi din România au fost recunoscute internaţional după analizarea unor clasamente universitare globale realizate anual de International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG). Clasamentul oficial de metaranling
Armata rusă a continuat și a ziua a 15-a zi de război bombardamentele şi tentativele de a încercui capitala Kiev. Ultimele atacuri au fost chiar în această dimineaţă, în zone strategice vizate de armata rusă, Luţk şi Dnipro, neatinse până acum de inamici.
Încă din primele zile ale conflictului din Ucraina, numeroși oameni cu suflet mare s-au mobilizat pentru a-i sprijini pe vecinii noștri. Un ucrainean născut în România a cerut ajutorul clujenilor pentru a strânge medicamente și materiale sanitare pentru
O tânără, fiica unui preot, a primit cinci ani de închisoare cu executare pentru că a încercat să își ucidă prietena și apoi să o tranșeze.
Primarul Emil Boc vrea să șteargă de pe statuia lui Baba Novac din Cluj-Napoca mesajul ”ucis în chinuri groaznice de către unguri în data de…”.
Guvernul a aprobat vineri, 11 martie, o ordonanță de urgență care elimină obligativitatea completării Formularului de Localizare a Pasagerului (PLF), a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Acesta a avertizat că alte state au încă f
Antrenorul FC Universitatea Cluj a prefațat partida cu Dunărea Călărași în cadrul conferinței de presă premergătoare ultimului meci din sezonul regulat. În pofida rezultatelor pozitive, înregistrate în ultimele meciuri, Erik Lincar încearcă să convingă al
O postare publicată de Primăria Bicaz, a stârnit un val de reacții ironice din partea internauților, după ce în fotografia de profil a apărut o tânără care și-a făcut selfie într-o toaletă. Potrivit presei locale, toaleta în care și-a făcut selfie ar fi c
Europarlamentarul liberal, Rareș Bogdan, este de părere că proiectul propus ca o platformă informatică, ce va scana presa online, dar și blogurile și rețelele sociale, pentru a găsi „fake news”, este o idee proastă. Rareș Bogdan, în calitate de vice-preș
Guvernul a aprobat vineri ajutorul pe care îl va acorda românilor care găzduiesc refugiați. Este vorba despre o sumă de bani care va acoperi o parte din cheltuielile cu hrana cetățenilor ucraineni, ajunși în România.