Joi 1 Decembrie

FOTO - Fetiță din Kiev, fotografiată cu o acadea și o pușcă: „Copiii nu au ce căuta în mijlocul unui război


O fată de nouă ani din Kiev a fost fotografiată cu o acadea şi o puşcă la fereastra unei case distruse, imaginea scoate la iveală faptul că un copil nu îşi are locul într-un război.

Copiii nu ar trebui să fie niciodată în mijlocul unui război. Însă realitatea dură a conflictului din Ucraina nu iartă pe nimeni. O fetiță din Kiev, fotografiată cu o acadea și o armă de foc în brațe, arată cât de puternică este dorința multor ucraineni de a-și apăra familiile și casele în care au trăit, în pace, până acum 17 zile. Cu panglici în culorile Ucrainei prinse în păr, copila pare conștientă de situație și pregătită pentru ce e mai rău.

Fotografia cu impact emoțional a fost distribuită masiv pe rețelele de socializare, fiind postată inclusiv de Donald Tusk, fost premier polonez și președinte al Consiliului European, în prezent liderul Partidului Popular European (PPE).

Doar să nu-i spuneți, vă rog, că sancțiuni mai dure ar fi prea scumpe pentru Europa", a scris el pe Twitter.

Fetiţa cu acadea şi fotograful din Kiev

Potrivit jurnaliștilor de la as.com, momentul a fost imortalizat de Alexei Kiricenko, tatăl copilei. El a fost cel care a publicat-o pe Facebook cu un mesaj scurt: „Tânără fată cu o acadea". În secțiunea de comentarii bărbatul a explicat că fotografia a fost pregătită din timp și că i-a dat micuței arma sa, fără gloanțe, pentru a transmite un mesaj cu privire la ce se întâmplă în capitala Ucrainei și nu numai.

Peste 70 de copii au fost uciși de la începutul invaziei, iar peste 100 au suferit răni, a declarat un oficial din Parlamentul Ucrainei. Pe 9 martie, războiul a ajuns și la bebeluși. A fost o revoltă internaţională după ce armata rusă a bombardat o maternitate și un spital de copii din Mariupol, oraș din sudul Ucrainei.

Povestea din spatele fotografiei

Scena regizată a fost imortalizată cu două zile înainte de începerea războiului de Oleksii Kirichenko, un inginer pasionat de fotografie din Kiev, iar protagonistă este chiar fiica sa în vârstă de 9 ani. „Am decis să fac câteva fotografii care ar putea atrage atenția asupra iminenței războiului, pentru a demonstra cum ar putea arăta Ucraina în viitorul apropiat”, a scris Oleksii Kirichenko într-un răspuns pentru Republica, în care a spus povestea imaginii.

Numele meu este Oleksii. Am 48 de ani, am o soție și trei copii. Înainte de război, lucram ca inginer într-o companie din Kiev și locuiam în propria casă într-un orășel de lângă Capitală. Fotografia este hobby-ul meu. Am absolvit niște cursuri de artă fotografică.
Tensiunea nervoasă a fost foarte mare în ultimele săptămâni înainte de război. Occidentul și serviciile de informațiile ne-au spus că războiul este iminent, dar acesta lucru părea de necrezut pentru noi. În același timp, societatea occidentală deși demonstra că e „îngrijorată”, nu a aplicat nicio sancțiune împotriva Rusiei", a explicat inginerul.

Am decis să fac câteva fotografii pentru a atrage atenția asupra iminenței războiului, pentru a demonstra cum ar putea arăta Ucraina în viitorul apropiat. După cum se vede, am făcut această fotografie pe 22.02.2022, adică cu două zile înainte de război. Aceasta este o fotografie a fiicei mele cu o acadea și cu o pușcă, într-o clădire abandonată. Arma este a mea, fiica nu poate să tragă, are 9 ani. Desigur, pușca nu era încărcată. În ziua aceea am publicat imaginea în niște grupuri foto străine de pe Facebook. Au fost interzise imediat în cele cu administratori ruși. În celelalte, reacția a fost, de asemenea, ambiguă, mulți oameni criticând fotografia unui copil cu o armă. În cele din urmă, fotografia a rămas doar într-un grup", a mai spus acesta.

Fotografia a devenit un fel de premoniţie

A doua zi, 23 februarie, am avut o aniversare în familie și am mers în pădure la picnic. Vremea a fost buna. Soarele strălucea. Stăteam întins pe spate privind cerul albastru. Deodată m-am gândit: - Ce ar fi dacă aceasta ar fi ultima zi a unei vieți pașnice? Dimineața, ne-am trezit din cauza exploziilor. A doua zi, trupele ruse de asalt au început să aterizeze lângă Kiev și a existat amenințarea că orașul nostru va fi capturat. În grabă, am plecat spre Ucraina de Vest la prietenii noștri.
M-am înscris pentru înrolare, dar încă nu am fost mobilizat, pentru că sunt cozi lungi și oamenii cu experiență militară sunt mobilizați primii. Acum câteva zile, am încărcat aceste fotografii în grupul de Facebook ucrainean de hobby pentru creșterea cactușilor. Și dintr-o dată s-au răspândit în toată lumea și au devenit meme. Acum, relația cu aceste fotografii diferă complet în măsura în care lumea a văzut adevărata față a invaziei ruse”, spune tatăl.

Comentarii Facebook