O nouă apariție a unui urs pune în alertă autoritățile din județul Cluj. Animalul a fost semnalat luni după-amiază, 5 octombrie, în localitatea Iclozel, comuna Iclod, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-Alert prin care au fost avertizați asupra
Două intervenții ale polițiștilor rutieri din Huedin s-au încheiat cu reținerea a doi bărbați, în două cazuri distincte de conducere fără permis. Unul dintre șoferi ar fi încercat să-i păcălească pe agenți, oprind mașina și schimbând rapid locul cu pasage
Șoferul care a lovit ursul pe E60, în Cluj, povestește cum s-a produs accidentul. Audi-ul a fost serios avariat, iar tânărul spune că nu avea unde să evite animalul.
Un pui de urs a fost lovit de o mașină în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe E60, în zona localității Dumbrava, județul Cluj
Consiliul Județean Cluj a aprobat, miercuri, 30 septembrie, cu 33 de voturi, alocarea unor sume din fondul de rezervă al bugetului local al județului pentru sprijinirea a 26 de unități administrativ-teritoriale aflate în situații de extremă dificultate.
Traficul feroviar de călători între Cluj-Napoca și Poieni ar putea fi reluat la începutul anului 2027, după aproape trei ani în care circulația trenurilor pe această parte a magistralei Cluj-Napoca–Oradea a fost oprită pentru ample lucrări de modernizare
Transgaz scoate la licitație primul lot al conductei de gaze Huedin–Lugașu, cu lucrări în Poieni, Ciucea și Negreni. Contractul pentru primii 35 de kilometri e estimat la aproape 109 milioane de lei, iar ofertele se depun până pe 30 octombrie
Lucrările de electrificare și reabilitare a căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor avansează cel mai rapid pe primele două loturi ale proiectului. Tronsonul Cluj-Napoca - Aghireș a ajuns la un stadiu fizic de 76%, în timp ce lucrările dintre A
Lucrările la calea ferată Cluj-Napoca – Oradea au ajuns la 76% și 77% pe loturile dinspre Cluj, potrivit cifrelor comunicate de CFR. Lotul Poieni – Aleșd rămâne codașul proiectului, cu doar 40,4% execuție, iar Aleșd – Frontieră Ungaria a ajuns la 61,3%
Un bărbat de 49 de ani din județul Sălaj a ajuns în arest după ce polițiștii din Huedin l-au depistat în timp ce conducea un moped neînmatriculat, fără să dețină permis de conducere și, potrivit testării cu etilotestul, sub influența alcoolului. Mai mult,
Un drum din județul Cluj a ajuns pistă de viteză pentru unii șoferi. Polițiștii Serviciului Rutier Cluj și cei din Huedin au măsurat, în comuna Poieni, viteze de până la 137 km/h, acolo unde limita legală este de 50 km/h
Lucrările la calea ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor au ajuns la stadii foarte diferite pe cele patru loturi. Tronsoanele dinspre Cluj sunt cele mai avansate, cu 73% și 74%, în timp ce porțiunea Poieni – Aleșd abia a depășit 36%
Accident pe DN1, între Bologa și Poieni, judetul Cluj. Un autotren și o autoutilitară s-au ciocnit, iar doi bărbați de aproximativ 50 de ani au fost transportați la spital.
Avertisment pentru Cluj! Deputatul clujean Remus Lăpușan: „Traficul din Tăietura Turcului riscă să se blocheze și mai rău”
Lucrările la una dintre cele mai importante investiții feroviare din România avansează într-un ritm susținut. Constructorii care modernizează magistrala feroviară Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor lucrează simultan pe toate cele patru loturi, iar mon
Proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere între Cluj și Oradea continuă să avanseze în ritm accelerat, cel mai avansat sector fiind între Aghireș și Poieni.
Vești încurajatoare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură feroviară din vestul țării. După luni întregi în care ritmul lucrărilor a fost extrem de redus, Lotul 3 Poieni – Aleșd al Magistralei 300 Cluj-Napoca – Oradea – Episcopi
Noi imagini filmate cu drona oferă o perspectivă spectaculoasă asupra unuia dintre cele mai importante șantiere feroviare din România. Sectorul Bucea – Poieni, parte a magistralei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, se află în plin proces de moderniza
Prefectul Cluj, Maria Forna, a verificat stadiul lucrărilor la electrificarea liniei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, cel mai mare proiect feroviar din Nord-Vestul țării, finanțat prin PNRR cu 9,36 miliarde de lei
Distribuție Energie Electrică România anunță întreruperi programate de curent în Cluj pe 8 iulie 2026. Cel mai afectat este cartierul Cîmpenești din Apahida, unde curentul lipsește 7 ore, dar pe listă mai apar alte locații
Cod roșu de furtuni în Cluj! Sunt anunțate ploi torențiale și descărcări electrice în mai multe localități
Lucrările de modernizare a uneia dintre cele mai importante magistrale feroviare din vestul țării continuă într-un ritm susținut. Tronsonul Poieni – Aleșd – Frontieră Ungaria, parte a proiectului de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Clu
Momente de panică în localitatea Bologa, comuna Poieni, unde un incendiu puternic a izbucnit la o anexă gospodărească și s-a extins rapid, cuprinzând întreaga construcție. Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au fost solicitați de urgență pentru a l
Un bărbat de 38 de ani din Poieni a fost reținut după ce ar fi împușcat cu o armă cu aer comprimat un copil de 14 ani în zona capului. Incidentul s-a petrecut pe 13 aprilie, dar a ieșit la lumină abia după ce mama minorului a depus o plângere la poliție
La un pas de tragedie! După patru zile de coșmar în munți, un tânăr de 23 de ani a fost găsit în viață. Era epuizat și deshidrat
Lucrările de modernizare a magistralei feroviare Cluj-Napoca – Oradea continuă într-un ritm susținut, în special pe lotul 2, între Aghireșu și Poieni, unde mobilizarea constructorului este una foarte bună, potrivit secretarului de stat în Ministerul Trans
Zona montană a județului Cluj are acum propria organizație de turism. OMD Local Vlădeasa a primit aviz oficial de la Minister și reunește 12 comune și 15 parteneri privați. Află ce înseamnă asta pentru turismul din regiune
Zeci de comune din județul Cluj intră într-un program european de 815 milioane de euro care aduce servicii sociale directe pentru persoanele vulnerabile din mediul rural. Mese calde pentru copii, îngrijire la domiciliu, sprijin educațional și reparații la
Noi detalii ies la iveală despre accidentul grav produs miercuri seara pe DN1 E60, în apropiere de Huedin, în zona localității Poieni, acolo unde o femeie a ajuns în stare gravă după un impact violent între două autoturisme și un ansamblu de vehicule. Pot
Momente dramatice în această seară pe drumul european E60, în localitatea Poieni din județul Cluj, unde un accident rutier grav a mobilizat de urgență pompierii, echipajele SMURD și elicopterul medical de la Târgu-Mureș. Impactul violent a implicat un aut