EXCLUSIV VIDEO. Audi făcut praf după impactul cu ursul în Cluj, pe E60. Șoferul: „Nu aveam unde să trag de volan. În stânga, parapet, în dreapta, șanț”

EXCLUSIV VIDEO. Șoferul care a lovit ursul pe E60, în Cluj, povestește momentul impactului. Audi-ul, făcut praf: „Nu aveam unde să trag de volan”

Un urs mort și un Audi serios avariat. Acestea sunt urmările accidentului produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe E60, în județul Cluj, după ce animalul a ajuns pe partea carosabilă și a fost lovit de mașina condusă de un tânăr de 25 de ani.
Șoferul, din comuna Poieni, județul Cluj, a povestit pentru Știri de Cluj cum s-a produs accidentul și spune că nu a avut practic nicio posibilitate să evite impactul. Tânărul circula dinspre Huedin spre Cluj-Napoca, iar accidentul s-a produs în zona localității Dumbrava. Ursul se afla pe partea carosabilă, iar șoferul spune că, în momentul în care l-a văzut, configurația drumului nu îi mai lăsa loc pentru o manevră de evitare.
Într-o parte avea parapetul de beton, iar în cealaltă parte șanțul. Să tragă brusc de volan ar fi însemnat să riște să lovească parapetul sau să ajungă cu mașina în afara carosabilului.


„Eu l-am lovit și nu am avut cum să îl evit. În stânga aveam parapetul de beton, iar în dreapta era șanțul. Nu aveam unde să trag de volan. Nu am avut ce să fac”, a declarat șoferul pentru Știri de Cluj.


Audi-ul a fost serios avariat în urma impactului cu ursul

Forța impactului se vede și în imaginile cu autoturismul după accident. Partea din față a Audi-ului a fost serios avariată, bara și mai multe elemente din zona frontală fiind distruse. În ciuda impactului puternic și a avariilor suferite de mașină, tânărul aflat la volan nu a fost rănit. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Pentru animal, însă, impactul a fost fatal. Ursul, de dimensiuni mai mici, a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului și a murit. Ulterior, animalul a fost preluat de reprezentantul fondului cinegetic.


Ursul se afla pe carosabil, pe unul dintre cele mai circulate drumuri din Cluj

Accidentul s-a produs pe E60, principala legătură rutieră dintre Huedin și Cluj-Napoca, un drum intens circulat inclusiv pe timpul nopții.

Apariția ursului direct pe partea carosabilă l-a pus pe șofer într-o situație în care, după cum povestește acesta, variantele de reacție au fost extrem de limitate. 

Din fericire, accidentul nu s-a soldat și cu victime omenești, însă imaginile cu Audi-ul după impact arată cât de gravă putea deveni situația dacă șoferul ar fi încercat o manevră bruscă pentru a evita animalul. Imaginile obținute de Știri de Cluj arată cât de puternic a fost impactul. Partea din față a Audi-ului a fost grav avariată, cu bara și elementele din zona frontală distruse.


Din fericire, tânărul aflat la volan nu a fost rănit. Polițiștiii l-au testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pentru urs însă, impactul a fost fatal. Animalul a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului și a murit. Ulterior, acesta a fost preluat de reprezentantul fondului cinegetic.


pui de urs 2.jpeg


pui de urs 1.jpeg

Rămâne însă problema pagubelor importante suferite de autoturism. 


Comentarii Facebook