La un pas de tragedie! După patru zile de coșmar în munți, un tânăr de 23 de ani a fost găsit în viață. Era epuizat și deshidrat


Un tânăr ucrainean în vârstă de 23 de ani, care se afla de patru zile în Munții Maramureșului, a fost găsit și salvat marți seara de echipele Salvamont Maramureș. Acesta era epuizat fizic, deshidratat și nu se mai putea deplasa.

Salvatorii montani au intervenit în zona Repedea, după ce au primit informații despre un cetățean ucrainean aflat în dificultate, care petrecuse deja patru nopți pe munte.

„După 4 zile de incertitudine şi peste 25 de kilometri parcurşi pe jos prin masivul muntos, tânărul ucrainean de 23 de ani a fost găsit de salvatori. Era epuizat fizic, fără a se putea orienta şi deshidratat, dar cel mai important: este în viaţă şi fără probleme medicale grave”, au transmis reprezentanții Salvamont Maramureș. 

La un pas de tragedie! După patru zile de coșmar în munți, un tânăr de 23 de ani a fost găsit în viață. Era epuizat și deshidrat 

Potrivit salvatorilor, tânărul a fost preluat ulterior de polițiștii de frontieră pentru efectuarea procedurilor legale și acordarea asistenței necesare.

„Tânărul a fost predat colegilor de la Poliţia de Frontieră Poieni pentru procedurile legale şi asistenţă”, au mai precizat salvamontiștii.


Comentarii Facebook