Cum se prezintă lucrările pe magistrala Cluj - Oradea - Episcopia Bihor. Sectorul Aghireș – Poieni, aproape de finalizare
Proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere între Cluj și Oradea continuă să avanseze în ritm accelerat, cel mai avansat sector fiind între Aghireș și Poieni.
Magistrala feroviară Cluj – Oradea – Episcopia Bihor este unul dintre cele mai importante proiecte destinat transportului pe calea ferată în ultimii ani în România. După ani de zile în care circulația cu trenul a fost blocată între cele două mari orașe, veștile bune încep să apară.
Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a prezentat situația din teren pe calea ferată între Cluj și Oradea. În prezent, gradul cel mai ridicat de montare a șinei de cale ferată este pe lotul 2 Aghireș – Poieni cu o execuție de peste 80%.
Lucrările au avansat excelent și pe loturile Cluj-Napoca – Aghireș, respectiv Aleșd – Frontieră, ambele având un grad de montare a șinei de peste 60%. Cele mai mari probleme sunt pe lotul 3, Poieni – Aleșd, unde lucrările au fost realizate până acum doar la 30%.
Când se redeschide circulația pe calea ferată Cluj – Oradea
Ministerul Transporturilor își dorește ca în 2027 să deschidă primele sectoare de cale ferată între Cluj-Napoca și Oradea, iar din 2028 să se poată circula în condiții normale între cele două mari orașe.
Circulația trenurilor a fost oprită în ultimii doi ani între Cluj-Napoca și Oradea, din cauza proiectului de modernizare și reabilitare pe cei peste 160 de kilometri. În prezent, transportul pasagerilor se face cu microbuze, în zonele în care trenurile nu mai pot circula.
După terminarea lucrărilor de modernizare și electrificare a pe tronsonul Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, trenurile vor face 2 ore și 14 minute între Cluj și frontiera cu Ungaria, față de aproximativ 3 ore înainte de pornirea șantierului.
1 Comentariu