Calea ferată Cluj-Napoca-Oradea, tot mai aproape de trenurile de mare viteză! La ce stadiu au ajuns lucrările
Lucrările de electrificare și reabilitare a căii ferate Cluj-Napoca-Oradea-Episcopia Bihor avansează cel mai rapid pe primele două loturi ale proiectului. Tronsonul Cluj-Napoca - Aghireș a ajuns la un stadiu fizic de 76%, în timp ce lucrările dintre Aghireș și Poieni sunt realizate în proporție de 77%, potrivit unei informări a CFR Infrastructură.
Proiectul de modernizare a magistralei feroviare Cluj-Napoca-Oradea-Episcopia Bihor este împărțit în patru loturi, iar lucrările au ajuns la stadii diferite de execuție.
Situația transmisă de CFR Infrastructură este următoarea:
Lotul 1, Cluj-Napoca–Aghireș: 76%
Lotul 2, Aghireș–Poieni: 77%
Lotul 3, Poieni–Aleșd: 40,4%
Lotul 4, Aleșd–frontiera cu Ungaria: 61,3%
Imaginile surprinse din dronă prezintă evoluția lucrărilor de pe Lotul 2, Aghireș – Poieni, unde stadiul fizic a ajuns la 77%.
Ce lucrări se fac pe calea ferată Cluj-Napoca - Oradea
Proiectul presupune intervenții ample asupra infrastructurii feroviare. Lucrările includ refacerea platformei care susține calea ferată, modernizarea liniilor și a sistemelor de colectare și evacuare a apelor.
De asemenea, sunt prevăzute intervenții la poduri, podețe și tuneluri, precum și modernizarea stațiilor, peroanelor și clădirilor feroviare.
Pe lângă lucrările de infrastructură, proiectul include electrificarea traseului și modernizarea instalațiilor de semnalizare, telecomunicații și alimentare cu energie, în funcție de particularitățile fiecărui lot.
După finalizarea proiectului, trenurile de călători vor putea circula cu viteze de până la 160 km/h, în timp ce trenurile de marfă vor putea ajunge la viteze de până la 120 km/h.
Investiția urmărește creșterea siguranței și a capacității de circulație, dar și îmbunătățirea conexiunilor feroviare din nord-vestul României cu rețeaua europeană, prin Episcopia Bihor.
Arcada lucrează pe primele două loturi
Pe primele două loturi ale magistralei Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor este implicată compania Arcada Company, în cadrul unor asocieri cu Alstom Transport.
Pe Lotul 1, Cluj-Napoca – Aghireș, tronson cu o lungime de 30,4 kilometri, Alstom Transport este liderul asocierii, iar Arcada Company este partener.
Lucrările au început în ianuarie 2023, iar contractul are o valoare de 1,61 miliarde de lei.
Pentru etapa finanțată prin PNRR, termenul este august 2026, în timp ce finalizarea lucrărilor aferente proiectului tehnic este prevăzută pentru semestrul al doilea din 2027.
Pe Lotul 2, Aghireș – Poieni, Arcada Company este liderul asocierii, iar Alstom Transport este partener. Tronsonul are 36,5 kilometri, iar contractul are o valoare de 1,54 miliarde de lei.
Și pe acest lot lucrările au început în ianuarie 2023. Termenul pentru etapa finanțată prin PNRR este august 2026, iar finalizarea integrală este estimată pentru semestrul al doilea din 2027.
1 Comentariu