Medicul clujean George Ungureanu a trăit o experiență umilitoare pe Aeroportul Cluj, cu Wizz Air. Acesta și-a cumpărat bilet și când a ajuns la zbor a aflat că au fost vândute mai multe locuri decât sunt în avion și că va decola spre Barcelona numai dacă
Compania Wizz Air a confirmat, sâmbătă, că zborurile din Cluj Napoca către Lyon, Paris Beauvais, Memmingen și Valencia din 9 septembrie au fost anulate din cauza unei verificări tehnice necesare.
Vineri, 9 septembrie, compania aeriana Wizz Air a anulat patru zboruri de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, spre Paris – Beauvais, Memmingen și Valencia, dar și cel care trebuia să decoleze la ora 19:45 spre Lyon, Franța.
Primarul Emil Boc a alergat duminică dimineața la Maratonul Clujului, pe distanța de 4 km.
Turiștii care au decolat spre Barcelona, în 17 august, cu zborul Wizz Air, continuă să descrie tratamentul complet nepotrivit al companiei.
Un turist din Cluj a relatat experiența ”nasoală” avută în urma unui zbor Wizz Air, care trebuia să îi ducă la Barcelona. Din cauza unei furtuni, avionul a aterizat la Valencia, dar compania le-a promis oamenilor transport, au relatat aceștia pentru Știri
Wizz Air anunță că a 7-a aeronavă s-a alăturat flotei sale moderne din Cluj-Napoca. Pentru a sprijini în continuare operațiunile sale din România și pentru a marca această ocazie, aeronava de ultimă generație Airbus A321 a Wizz Air va opera pe trei rute n
Wizz Air a replicat, după ce pasagerii unui zbor de la Cluj spre Bologna au acuzat că au fost taxați pentru check-in, deși cel online nu funcționa.
Mai mulți pasageri care trebuiau să plece duminică, 31 iulie, din țară, s-au revoltat pe aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, acuzând compania Wizz Air de rele practici și imoralitate față de clienții săi.
Aeroportul Internațional Cluj anunță lansarea unei noi destinaţii spre Italia, respectiv Perugia, operată de către compania aeriană Wizz Air, de pe Aeroportul Internațional Cluj, începând din sezonul de iarnă al anului 2022.
Aeroportul Luton din capitala Marii Britanii și-a suspendat temporar zborurile, după ce pista s-a topit din cauza căldurii extreme.
Compania WizzAir a anunțat Aeroportul Internațional Cluj că, din luna iulie, va anula 280 de zboruri din cauza lipsei personalului.
A fost alertă cu bombă la bordul unei aeronave Wizz Air pe zborul W63676, care sosea în ţară de la Roma. În aeronavă se aflau 176 de pasageri plus membrii echipajului.
Zborul către destinația de vacanță a devenit un fel de joc la loto, tot mai mulți turiști rămân blocați pe aeroport. Șeful Wizz Air spune că se așteaptă la tot mai multe anulări ale curselor în perioada următoare.
Cursa aeriană a companiei Wizz Air de la Cluj spre Roma care a decolat miercuri, 22 iunie, după amiază s-a întors pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” după ce avionul s-ar fi ciocnit de niște păsări și a avut probleme la motor.
Aeroportul Internațional Cluj anunță reluarea zborurilor regulate spre Malta, operate de compania aeriană Wizz Air, începând de miercuri, 15 iunie, după o pauză de aproximativ 2 ani, cauzată de pandemia SARS-CoV-2.
Un pasager care a decolat de la Cluj, folosind serviciile celor de la Wizz Air, acuză compania că oferă servicii foarte proaste de check-in.
A șaptea aeronavă a companiei Wizz Air va fi relocată la baza de pe Aeroportul Internațional Cluj, pentru noile zboruri.
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj devine capitala aviaţiei europene şi, în 31 martie 2022, va găzdui în premieră absolută conferinţa internaţională de aviaţie la aeroport.
Mai mulți pasageri s-au luat la bătaie într-un avion al companiei aeriene Wizzair, care a aterizat la ora 21:25 (ora României) pe aeroportul Otopeni, venind de pe ruta Copenhaga-București. Piloții au solicitat intervenția forțelor de ordine pentru a liniș
Alertă cu bombă la bordul unei aeronave Wizz Air care opera o cursă pe ruta Kutaisi (Georgia) - Varșovia în noaptea 19 martie. Aparatul de zbor a fost escortat până la ieșirea din spațiul aerian românesc de avioane de vânătoare ale Forțelor Aeriene Române
Compania Wizz Air a anunțat că suspendă zborurile din România spre Ucraina.
Scandal de proporții într-un zbor Bucureşti - Dubai, avionul a fost oprit de urgenţă la Ankara, după ce mai mulţi pasageri au început să se certe, după ce doi bărbați ar fi încercat să fumeze la bord.
Un avion Wizz Air, care venea de la Bologna, a ieșit de pe pistă la Cluj, după ce a alunecat la capătul pistei.
Un avion a ieșit de pe pistă, pe aeroportul din Cluj-Napoca, în timpul unei manevre de întoarcere, iar un copac a căzut peste o mașină, din cauza vântului puternic de luni seară.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj anunță lansarea noilor zboruri regulate către Malta şi Nisa, două destinații extrem de solicitate de pasageri, operate de către compania aeriană Wizz Air, începând din sezonul de vară 2022.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj recomandă, pentru sezonul de iarnă 2021, respectiv sezonul de vară 2022, câteva destinații din Europa și Orientul Mijlociu cu posibilitatea de rezervare a biletelor cu prețuri începând de la 20 lei/segment.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță astăzi reluarea zborurilor regulate spre Dubai (Emiratele Arabe Unite), operate de compania aeriană Wizz Air.
Wizz Air anunță că unele zboruri operate între aeroporturi din România și Italia vor fi amânate sau anulate în data de 7 septembrie din cauza unei greve neprevăzute a Autorității Italiene a Aviației Civile (ENAC). Zborurile nu vor fi permise în Italia înt
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj anunță să se reiau zborurile regulate spre Emiratele Arabe Unite, începând din 7 octombrie 2021, după o întrerupere de aproximativ 1 an şi jumătate, cauzată în mod evident de împrejurările răspândirii pandemiei