Rihanna a oferit un spectacol inedit în pauza de duminică de la Super Bowl, iar momentul în care cântăreața a dezvăluit un invitat special neașteptat a devenit viral pe rețelele sociale.
Doi adolescenţi, care erau pe punctul de a se îneca într-un râu îngheţat după ce s-a spart gheaţa sub ei, au fost salvaţi în ultima clipă de către pompieri.
Theodor Andrei va reprezenta România la Eurovision 2023, cu piesa „D.G.T. (Off and on)”, în urma finalei Selecţiei Naţionale desfăşurate sâmbătă, 11 februarie.
Salvamontiștii din toată țara au fost nevoiți să intervină la peste 140 de cazuri în doar 24 de ore. 56 de persoane au fost transportate la spital.
Fratele unui bărbat din Turcia, scos de sub dărâmături, a transmis un mesaj emoționant salvatorilor români care l-au ajutat în căutarea sa printre ruine.
Scene inedite, am putea spune, surprinse în sala de ședințe a Consiliului Local dintr-o primărie: angajatele primăriei au chemat o manichiuristă să le facă unghiile în timpul programului.
Centrul de Transfuzie Sanguină face un apel de donare de sânge către clujeni, pentru victimele cutremurului din Turcia. Multe persoane au murit în urma catastrofei, însă supraviețuitorii răniți au nevoie de ajutor acum.
Trei voluntari ai Asociației Câini de Salvare Transilvania au plecat în Turcia cu trei câini pentru a ajuta la găsirea și salvarea persoanelor prinse sub dărămături.
Un moment tensionat între Jennifer Lopez și Ben Affleck a fost surprins la premiile Grammy și face înconjurul Internetului.
Un turist venit la Cluj a fost șocat de prețul unui burger, care a ajuns să coste dublu decât la Mamaia.
Fostul jucător al CFR Cluj, Ionuț Rada, s-a filmat într-un moment inedit. Fotbalistul a intrat la -6 grade într-un tomberon plin cu apă.
Influencerul Andrew Tate, reținut împreună cu fratele său, Tristan, este descris drept un om violent, manipulator și lipsit de orice fel de empatie. Aceste lucruri au fost relatate de o tânără britanică, cu care Andrew a avut o relație cu acesta.
Nadia Comâneci, prima gimnastă din istorie care a primit nota 10, a avut parte de o surpriză la sala de sport la care merge, în Los Angeles. Românca s-a întâlnit cu Arnold Schwarzenegger.
Instanța s-a pronunțat și în a doua etapă a procesului dintre cele mai cunoscute bucătărese de pe YouTube.
Dezvoltarea Clujului și transformarea în ceea ce este azi a început în anul 1960. Totul înflorea și peste tot se făceau investiții.
Primăria comunei Chinteni, Lucian Suciu, anunță că, după 2 ani, PUZ -ul pentru zona ”Sub plopi” a fost elaborat și se trece la treabă.
Mărturii dramatice ale oamenilor din sudul Turciei, care au trăit cu groază cutremurul din dimineața zilei de luni, 6 februarie, au început să apară.
Fotbaliștii de la Unirea Dej, aflați în cantonament în Turcia au transmis un mesaj la puțin timp după producerea cutremurului devastator de duminică noaptea.
Iulia Albu a analizat vestimentația purtată de Anda Adam și soțul său. Criticului de modă i-a desființat pe cei doi.
Beyoncé a doborât recordul pentru cele mai multe premii Grammy câștigate, după ce a câștigat al 32-lea trofeu la ceremonia de anul acesta, potrivit Agerpres.
Primarul comunei Albești, județul Constanța, Gheorghe Moldovan, fratele starețului de la Nicula, a decedat în urma unui accident produs duminică, 5 februarie, la Neptun, în județul Constanța.
Imagini foarte rare și spectaculoase, cu o confruntare puternică între doi urși, au fost surprinse într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Broșteni din cadrul Direcției Silvice Suceava.
În județul Sibiu, există un sens giratoriu în care te poți învârti de maxim trei ori. Imaginea cu indicatorul inedit care îi avertizează pe șoferi să nu facă mai mult de trei rotiri cu mașina a fost postată pe Facebook de Asociația Pro Infrastructură.
Bugetul Comunei Florești pe anul 2023 a fost aprobat în ședința Consiliului Local de marți, 31 ianuarie, iar între proiecte se află și programul Vinerea Verde, de transport gratuit pe mijloacele de transport în comun.
O altercația a avut loc la Restaurantul ”Sarea-n Bucate”, de lângă Salin Turda.
Un român venit din Anglia a transmis live pe Facebook și le-a arătat prietenilor cum a fost „maltratat” de polițiștii români de frontieră de la Porțile de Fier 1 pentru că a fost pus să aștepte 15 minute.
Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie până la data de 24 martie pentru admiterea la unul dintre cele cinci colegii militare naționale.
Un taximetrist bistriţean a vandalizat un magazin de băuturi alcoolice. Mai multe camere de supraveghere au surprins totul.
Chiar dacă autoritățile trimit zilnic un comunicat prin care se prezintă „iscusința” cu care s-au curățat drumurile din județ, adevărul de pe teren este cu totul altul. Numărul reclamațiilor făcute de șoferii de pe drumurile din Cluj, care arată contrariu