Comisia de Disciplină din Cadrul Federaţiei Române de Fotbal a dat, vineri, o decizie finală în cazul cererilor de depunctare depuse de CFR Cluj şi FCSB.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a stabilit un nou record de pasageri, fiind pentru prima dată când ajunge la pasagerul un milion în luna mai a anului.
Smiley e pe VALs, iar piesa lui este cea mai difuzată în 2018.
Concursul Exatlon s-a încheiat, miercuri seară, iar marele câștigător este ultimul reprezentant al echipei ”Faimoșilor”, actorul Vladimir Drăghia.
Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca găzduiește joi, 24 mai, de la ora 18, premiera spectacolului „Lupul interzis”, realizat după un text original de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu.
Producătorul de echipamente mobile de telecomunicații Ericsson ar vrea să se mute la Cluj pentru că unii angajați pierd zilnic două-trei ore pe drum.
Clarion Events, lider in producerea si furnizarea de evenimente la nivel mondial, organizeaza, in perioada 30 mai – 1 iunie 2018, a doua editie a Juegos Miami, eveniment de 5 stele
Directorul sportiv al lui CFR Cluj, Bogdan Mara, a susține că Bilel Omrani nu pleacă de la Cluj fără 2 milioane de euro.
Angajații români au parte de un nou weekend prelungi, în această săptămână, cu ocazia Rusaliilor.
U Banca Transilvania a câștigat cele două meciuri disputate pe teren propriu cu Steaua CSM EximBank, din semifinala Ligii Naționale de Baschet Masculin.
La mai puțin de două luni până la festivalul NEVERSEA, organizatorii au pregătit încă o surpriză pentru fanii festivalului. În acest an NEVERSEA are și un imn oficial compus de Manuel Riva și Alexandra Stan.
Vicepreședintele PNL, senatorul Florin Cîţu, a afirmat, luni, că dacă Guvernul va decide să naţionalizeze Pilonul II de pensii are de gând să depună plângere penală.
Banca Transilvania lansează opțiunea Donații contactless prin intermediul POS-urilor dedicate.
Cele mai frumoase destinatii de vacanta din Romania sunt mai accesibile tuturor romanilor, odata cu acordarea voucherelor de vacanta. Astfel, angajatii din sectorul public, dar si cei din companiile private sunt recompensati pentru implicarea lor cu vouc
”Rapsodia Copiilor” - primul concert din lume pentru copii, orchestră și tuburi de percuție - are loc în Piața Unirii în cadrul Zilelor Clujului, vineri, 18 mai, de la ora 18.00.
Comuna Florești, cea mai mare din România, a primit verde din partea judecătorilor pentru a elibera autorizații de construcție.
Simona Halep s-a calificat direct în sferturile turneului de tenis de la Roma, fără să fie nevoită să mai joace în optimi.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, își menține poziția de lider pe segmentul în plină ascensiune al produselor depilatoare, deținând în 2017 o cotă de 48,4% în valoare și de 50,9% în volum
Atletico Madrid a câștigat, miercuri seară, trofeul Europa League, după ce s-a impus în finala cu Olympique de Marseille, disputată la Lyon.
Podul Porțelanului nu este modernizat, dar măcar se montează un semafor.
Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
Specialiștii și arhitecții au discutat variante de lucruri pentru realizarea accesului rutier la viitor Spital Regional de Urgență Cluj, obiectiv care încă nici nu a fost licitat.
A opta ediție a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca, începe mâine, joi, 17 mai 2018.
Primăria Cluj-Napoca anunță un pas important pentru realizarea proiectului de extindere a străzii Bună Ziua la patru benzi.
Preşedintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a prezentat, marţi, decontul TVR pentru deplasarea la Eurovision, a cărui sumă totală a fost de 50.000 de euro, la care se adaugă şi taxa de participare la concurs, de 150.0
Primarul Emil Boc a explicat că bisericile au nevoie de ajutor și sunt o parte componentă a Clujului.
Organizația Studenților Mediciniști din Cluj (OSM), din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” - Cluj-Napoca organizează a treia ediție a conferinței „Medici Pentru Tine”.
Vacanța mare bate la ușă și elevii numără săptămânile pe care le mai au până când spun adio școlii pentru 3 luni.
Ziua Eroilor este cinstită la Florești cu evenimente care se întind pe durata a patru zile.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că pedepsele de muncă în folosul comunităţii nu se execută.