În prima săptămână a anului 2022, au fost întrunite criteriile de transmitere comunitară susținută, la nivel național, a variantei Omicron, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, la Călărași, că centurile ocolitoare, așa cum este și centura metropolitană a Clujului, vorfi predate administrațiilor locale.
Crematoriul uman, deși nu este o practică foarte des întâlnită, mai ales printre credincioși, este o variantă mult mai accesibilă din punct de vedere financiar.
Un camion s-a scufundat în noroaie pe o stradă din Huedin. Primarul Mircea Moroșan dă vina pe Compania de Apă Someș.
Un reportaj ce aparține site-ului turnulsfatului.ro dezvăluie principalele diferențe dintre trenurile private și trenurile CFR după o experiență pe propria piele, într-o călătorie dus-întors Sibiu-Cluj.
O lege care prevede apariția unei noi materii școlare legate de protecția mediului a intrat în vigoare luni, după promulgarea de către președintele Klaus Iohannis și apariția în Monitorul Oficial.
Un medic rezident din Câmpulung Moldovenesc, Roxana Dirică, în vârstă de 28 de ani, care suferă de o formă rară de cancer de sânge (limfom non-hodgkinian cu celule B mari primar mediastinal) diagnosticat în mai 2021, mai are nevoie de cel puțin 75.000 de
Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, afirmă că este „un admirator al marelui jucător de tenis Novak Djokovic", dar că a susţinut „decizia autorităţilor australiene de a refuza viza persoanelor nevaccinate, potrivit legii".
Connect-R a vorbit despre cearta cu Alex Velea, în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Mugur Mihăescu s-a infectat cu COVID în Spania, alături de familie. Acum actorul este vaccinat, dar în 2021 a fost în centrul unor controverse. El i-a făcut ”boi” pe cei care poartă mască și respectă regulile și ”melci”, pe cei care nu ies la proteste.
Noul centru de diagnostic și tratament Pro Medical, parte a grupului de clinici Pro Vitam, și-a deschis porțile oficial în data de 10 ianuarie 2022, situat în Cluj-Napoca, în cartierul Zorilor, pe str.Cometei 38A.
Fosta jurnalistă din Cluj-Napoca, Corina Brândușan, acum Pr Manager, și Andrei Tigănaș, trainer de dicție, și-au luat inima în dinți și s-au mutat în Spania, cu tot cu fiica lor de 3 ani.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, este considerat un politician vizionar. Ultima idee vehiculată în spațiul public este ”Metropolizarea României” iar comunele de lângă marile orașe să devină sectoare.
Clujenii s-au înghesuit la ghișeele Primăriei Cluj-Napoca din prima zi în care acestea s-au deschis.
Programa BAC 2022: Ministerul Educației a prezentat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022.
În plină explozie a infectărilor, elevii din învăţământul primar şi preşcolar revin de mâine la şcoală, însă fără teste antigen. Bucuria celor mici este umbrită de îngrijorarea părinţilor care reclamă faptul că nu sunt teste de salivă, în condiţiile în ca
Un mesaj RoAlert a fost emis sâmbătă seară persoanelor care se află în stațiunea Sinaia. Alerta semnalează prezența unui urs care ar fi fost observat în apropierea Castelului Pelișor, anunță Digi24.
Oamenii din comuna Vultureni, județul Cluj, depind de o punte șubredă, pe care trebuie să treacă zilnic pentru a ajunge la civilizație.
Un oficial al FRF dezvăluie motivul pentru care Dan Petrescu nu a devenit selecționerul României. În momentul de față, favorit pentru preluarea acestui post este Ladislau Boloni.
Dorian Popa este unul dintre cei mai urmăriți youtuberi din România și a investit foarte mulți bani în imagine.
Un bărbat de 65 de ani a fost vaccinat de cel puțin opt ori împotriva noului coronavirus. O anchetă aflată în desfășurare susține că pacientului i s-a administrat o serie de doze de vaccin, iar oamenii legii vor să afle cum de s-a putut întâmpla asta. De-
Deputatul clujean Sabin Sărmaș are șanse mari să ajungă ministru al Digitalizării, fiind susținut și de primarul Emil Boc, dar și de majoritatea liderilor PNL.
Anas Tahiri s-a despărțit de CFR Cluj. Mijlocașul, adus vara trecută la campioana României, va semna cu olandezii de la Heerenveen.
Proiectul de modernizare de pe Calea Moților prevede că pe o porțiune va fi sens unic, între strada George Coșbuc și strada Clinicilor.
Primarul Emil Boc spune că niciun dezvoltator imobiliar sau mare om de afaceri nu e nabab -ul Clujului și că aici domnește legea.
Primărul Emil Boc a publicat cifrele natalității din Cluj-Napoca pentru anul 2021, dar și detalii legate de întemeierea noilor familii și sărbătorirea nunților de aur ale clujenilor.
Care este cea mai mare calitate a ta, în funcție de zodie? Fiecare dintre noi are o personalitate aparte, care ne face unici, dar există o anume trăsătură a ta apreciată de cei dragi. Află care este aceasta.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a dat declarații de ultimă oră cu privire la scandalul burselor de merit ale elevilor. Acesta susține că bugetul pentru bursele elevilor este cu 400 de milioane de lei mai mare decât în 2021.
Primarul Emil Boc a fost întrebat la emsiunea radio unde merge săptămânal, la Napoca FM, ce notă ar da administrației pe 2021, dar a refuzat că spună ceva pentru că nu vrea să supere pe cineva.
Elevii nu vor fi testați antiCovid nici săptămâna viitoare. Raed Arafat: Din păcate, achiziția privind testele Covid din salivă pentru școli a fost contestată de către una din firmele participante. Asta ne obligă să nu mai semnăm niciun contract până iese