Inginerul Carol Szasz, fost candidat USR la Primăria Gherla, a spus că centura Vâlcele - Apahida a fost un eșec organizatoric și al costurilor, care au crescut pe durata lucrărilor.
În acest an, peștele lipsește de pe masa multor români. Acest lucru se datorează scumpirilor halucinante. Preţul pe kilogram a crescut cu 30% faţă de anul trecut.
Primarul Emil Boc spune că sistemul de pensii trebuie regândit și pensiile speciale trebuie desființate.
Prima femeie din comuna ei cu permis de conducere. Dumitra Andrei declară cu mândrie că nu va renunța la muncă nici în ruptul capului, deși are o vârstă înaintată.
Deși CFR Cluj a fost eliminată din play-off-ul Conference League, după cele două partide cu Lazio, campioana României se poate mândri cu o statistică impresionantă în cupele europene.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat semnarea contractului pentru proiectarea și execuția noului bazin de înot din cartierul Borhanci.
În cuibul monitorizat video de pa Vlaha a aterizat deja prima barza. Iubitorii păsărilor așteaptă ca în aceste zile sa aterizeze si perechea Berzei.
Tribunalul Cluj a respins cererea Prefecturii Cluj se anulare a deciziei Consiliului Local Beliș, care vrea referendum de scoatere a comunei din Parcul Național Apuseni.
Supercom face ce vrea în Cluj-Napoca și nu răspunde în fața nimănui. Știri de Cluj a întrebat compania despre modul în care se adună deșeurile, de ce nu se colectează separat pe fracții și de ce nu se cântărețete gunoiul, dar nimeni nu s-a sinchisit să ră
Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajare a Teritoriului (CTATU) Cluj a reglementat, pentru prima oară, situația Cheilor Turzii. Române de văzut dacă lucrurile vor fi și respectate.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a afirmat că CTP a raportat o fluență mai bună a transportului în comun.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este extrem de supărat pe locuitorii județului Cluj care aruncă gunoaie în Someș. În Cluj-Napoca nu există „oameni să arunce în Someș mizerii”, spune primarul.
Primarul Emil Boc a spus că i-a chemat la raport pe gunoierii de la Supercom, pentru a le atrage atenția că deși au fost aleși de Alin Tișe să administreze deșeurile județului în Cluj-Napoca e nevoie de mai multă serizitate.
Șantierele din Florești se mută în zona Terra, iar primarul promite că până în primăvara anului viitor totul va fi gata. Zona Terra nu are acum iluminat stradal pentru că stâlpii vor fi înlocuiți, cu ocazia acestor lucrări.
Proprietarul Yachting Club Tarnița, Ștefan Roman, s-a prezentat alături de arhitect în fața Comisiei de Urbanism a Consiliului Județean Cluj, pentru a cere acordul ridicării unei cabane, care contine de fapt patru corpuri, deci patru cabane.
Fiind în perioada de post, credincioșii caută alternative pentru alimentele din carne. Tocana de legume pare a fi rețeta perfectă acestei perioade pentru toate gospodinele, fiind ușor de preparat..
Viața de student în Cluj-Napoca este în continuă schimbare, dar un lucru rămâne neschimbat: studenția se trăiește cu burta goală.
Trei zodii din horoscop vor avea parte de o surpriză la care nu se așteptau în această vară. Partenerii le vor pregăti o vacanță de vis, după ce în următoarele luni se vor bucura de abundență financiară.
Lucia Suciu, primărița din Chinteni, nu numai că a lucrat la casierie pentru a ajuta angajații și așa prea puțini, dar acum a luat altă decizie bună.
Viceprimarul Clujului, Dan Ștefan Tarcea, anunță că o tabără ilegală a fost depistată și desființată în Parcul Est. Cinci persoane din județul Mureș ar fi trăit în locuințele improvizate, între care și o femeie cu un adolescent.
În fiecare an, cu ocazia sărbătorii Paștelui, românii se bucură de câteva zile libere din partea statului. Anul acesta, angajaţii românii se vor bucura de un weekend prelungit de Paște.
Un informatician clujean a relatat recept experiența avută cu modestul deocamdată Chat GPT, chatbot- ul lansat de OpenAI în noiembrie 2022.
Sportivul Daniel Ghiță, cel mai mare kick-boxer din România, a postat imagini cu tibiile lui după un meci de contact.
Scrima clujeană a obținut cea mai buna clasare a României la categoria U11 floretă feminin la concursul Challenge Wratislavia, din Polonia.
Băile Someșeni ar trebui să rivalizeze cu marile stațiuni balneare ale Europei sau măcar cu ștrandul Apollo, de la Băile Felix, dar se zbat în ruină.
Antrenorul U-BT, Mihai Silvășan, i-a luat apărarea lui Karel Guzman, jucătorul care a luat o rangă de pe un șantier de lângă sală și s-a întors pentru a-și face dreptate.
Piața Unirii nu a fost mereu amenajată cu granitul de acum și echipată cu 'băncile smart' unde iți poți încărca telefonul. Înainte de versiunea curentă pe care o cunosc clujenii, anii 1960 prezentau o versiune total diferită a pieții, una verde, lipsită d
Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei! Nutriționiștii oferă câteva recomandări cu privire la ce trebuie să mâncăm dimineața pentru a ne menține în formă.
În ultimii 40 de ani, ‘tricolorii‘ nu au reușit să se califice la turneul final dacă sufereau o înfrângere în primele două meciuri ale campaniei de calificări. Iată istoricul ”tricolorilor” în ultimele 4 decenii.
Cu Sabău pe bancă în ultimele luni, Universitatea e o echipă reinventată! În 10 etape, câte au trecut de când Ioan Ovidiu Sabău a fost instalat pe banca „studenților”, clujenii au bifat cinci victorii, trei remize și doar două înfrângeri.