Organizatorii festivalului UNTOLD se pregătesc să lanseze primul NFT (NON FUNGIBLE TOKEN).
Meteo. Prognoza meteo 6 aprilie 2021. Meteorologiii ANM au anunțat cum va fi vremea la Cluj în 6 aprilie.
Primarita din Chinteni, Lucia Suciu, acuză autoritățile de la București că blochează accesul locuitorilor comunei la vaccinare. Pe listele de așteptare sunt 900 de oameni care vor să se vaccineze, locuitori ai comunei Chinteni, dar nu pot face acest lucru
De-a lungul vremii, multe epidemii la nivel global au făcut milioane de victime. Unele dintre cele mai grave pandemii din istorie: cât au durat și ce sfârșit au avut acestea?
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul cu privire la posibilitatea reducerii timpului de lucru pe timpul pandemiei cu până la 80%.
O tranșă de 500.000 de vaccinuri Pfizer, care ar fi trebuit să ajungă în țară în această dimineață, mai întârzie.
Englezii vor primi gratuit, săptămânal, câte două teste rapide Covid-19, ca parte a extinderii programului de testare al guvernului britanic, scrie BBC.
Ion Dumitrache, pe numele de scenă Nelu Ploieșteanu, s-a stins din viață, răpus de coronavirus, pe data de 2 aprilie.
Un cal bătut și epuizat a fost depistat pe drumul spre Colonia Sopor. Oamenii au sunat la 112, la Poliția Animalelor plătită din fonduri publice, dar au primit un răspuns halucinant.
Piața Lucian Blaga nu a fost întotdeauna ”îngropată” în betoane.
Preotul catolic Francis Doboș crede că știința și credința trebuie să lucreze împreună în aceste vremuri: ”Cine vrea să-mi pună un cip, nu mi-l pune printr-un virus, mi-l pune printr-o frică”.
Dorin Bob, constructorul ansamblului Wings, de pe varianta Zorilor - Mănăștur, susține că deja se lucrează la sensul giratoriu de pe strada Frunzișului, pe care îl face de unul singur.
O polițistă locală din Turda a murit la spital, după ce a fost diagnosticată cu COVID-19.
Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj, îi întreabă pe Klaus Iohannis, Florin Cîţu de ce nu investesc 20 de milioane de euro din fonduri europene în dezvoltarea unei fabrici de vaccinuri.
De câțiva ani, ceasurile inteligente s-au impus pe piață, având în vedere că răspund nevoilor oamenilor care doresc sau au nevoie să aibă instrumente tehnologice la îndemână în orice moment, cu un confort total.
Liceul Teoretic ”Avram Iancu” Cluj a avut cele mai bune rezultate din județul Cluj la probele scrise din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat, sesiunea martie 2021.
Horoscop 3 aprilie 2021. Nativii care trebuie să aibă grijă la alimentație în această perioadă.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care prevede posibilitatea reducerii timpului de lucru pe durata pandemiei cu până la 80%.
Oamenii care dețin animale de companie nu știu ce pot face în situația în care câinele se va cere afară și după ora 20:00.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj (CJSU) a decis că în unitățile administrativ –teritoriale: Comuna Mica (7.68) și Comuna Mihai-Viteazu (7.67) unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/ 1.000 de locuitori, se dispun, începând cu
Compatibilitatea dintre zodii. Cu ce alte zodii din horoscop se potrivesc cel mai bine nativii din zodia Berbec? Care este sufletul pereche al Berbecului?
Persoanele care nu se căsătoresc până la 35 de ani pot scoate bani mulți din buzunar. Totul va fi legal. Toate detaliile care au speriat tinerii.
Deputatul Radu Moisin susține că Ministerul Sănătății ascunde gravitatea pandemiei și cere extinderea testării.
Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, între 5 aprilie și 3 mai.
O polițistă de 53 de ani, din cadrul Poliției Târnăveni, județul Mureș, a murit, după ce a fost infectată cu COVID-19.
Două femei, în vârstă de 73 şi 28 de ani, din comuna Pogana, mamă şi fiică, sunt acuzate că i-au propus unei rude să-l ucidă pe soţul tinerei contra unei sume de bani.
Creditele rapide sunt o soluţie de creditare la care românii apelează în situaţiile în care au nevoie de bani urgent, pentru diferite probleme neprevăzute.
Sindy, una dintre cele mai îndrăgite concurente de la Survivor România, a ieșit de mai multe ori favorita publicului.
Comitetul Județean pentru Situații de urgență impune restricții dure în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în 21 de localități. Aici, magazinele se vor închide la 18.00, iar activitatea în afara casei de la ora 20.00.
Un câine adoptat de numai patru zile a fost împușcat de cineva în curtea unei cabane din Săcel, comuna Băișoara.