VIDEO. Accidentul cumplit de pe Tăietura Turcului, din Cluj, surprins LIVE. Motociclistul a zburat pur și simplu peste mașini. Imagini cu impact emoțional

VIDEO Accidentul cumplit de pe Tăietura Turcului, din Cluj-Napoca. Motociclistul a fost aruncat în aer peste mașini și transportat la spital.

Atenție! Imaginile surprind un accident violent și vă pot afecta emoțional

Un accident extrem de violent s-a produs marți dimineață, 25 august, pe Tăietura Turcului din Cluj-Napoca, în zona Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Un motociclist de 33 de ani, din comuna Baciu, a fost proiectat în aer și a ajuns peste mașinile aflate în fața sa, înainte de a cădea pe carosabil. Bărbatul a suferit multiple traumatisme și a fost transportat de urgență la spital.

Momentul accidentului a fost surprins de o cameră video, iar imaginile arată cât de violentă a fost scena. Motociclistul este aruncat efectiv în aer și trece peste autoturismele aflate în fața sa.

Imaginile confirmă și mărturia făcută pentru Știri de Cluj de un martor imediat după producerea accidentului. Acesta povestea că l-a văzut pe motociclist „zburând” peste mașini.

„Am văzut personal cum a zburat în aer peste mașinile din față”, a declarat martorul pentru Știri de Cluj.

La momentul primei relatări, imaginile cu accidentul propriu-zis nu erau disponibile. Filmarea apărută ulterior arată însă exact scena descrisă de martor.

image.png

Accidentul s-a produs în jurul orei 09:35

Accidentul a avut loc în jurul orei 09:35, pe strada Tăietura Turcului din Cluj-Napoca. Primele informații primite de Știri de Cluj de la fața locului indicau implicarea unui SUV și a unei motociclete electrice, descrisă de martor drept „un fel de cross electric”.

Același martor susținea inițial că accidentul s-ar fi produs în urma unei neacordări de prioritate. Împrejurările exacte ale accidentului nu au fost însă stabilite, iar polițiștii continuă cercetările.

Imediat după accident, martorul era extrem de îngrijorat de starea victimei.

„Sper să trăiască băiatul...”, a mai spus acesta pentru Știri de Cluj.

Ce spune Poliția despre accidentul de pe Tăietura Turcului

Potrivit informațiilor oficiale transmise ulterior de IPJ Cluj, motociclistul este un bărbat de 33 de ani, din comuna Baciu, care se deplasa înspre cartierul Grigorescu.

„În data de 25 august a.c., în jurul orei 09.35, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Tăietura Turcului din municipiul Cluj-Napoca, în care a fost implicat un motociclu.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 33 de ani, din comuna Baciu, în timp ce conducea un motociclu înspre cartierul Grigorescu, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, căzând pe partea carosabilă.

În urma impactului, motociclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Motociclistul a suferit multiple traumatisme

La locul accidentului au intervenit o autospecială și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

În ciuda violenței accidentului, bărbatul era conștient și cooperant în momentul în care a fost preluat de salvatori. Acesta prezenta însă multiple traumatisme și a fost transportat la spital.

„Au intervenit acolo o autospecială și un echipaj SMURD de tip terapie intensivă mobilă. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, prezenta multiple traumatisme, era în stare de conștiență și cooperant. A fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital”, au declarat reprezentanții ISU Cluj pentru Știri de Cluj.

Filmarea arată acum cât de violent a fost incidentul. Motociclistul este proiectat în aer și ajunge pe margine.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Citește și: 

Accident grav pe Tăietura Turcului, lângă Muzeul Etnografic. Martor: „Am văzut cum motociclistul a zburat în aer peste mașini. Sper să supraviețuiască” - Ştiri de Cluj


Comentarii Facebook