Specialist: România va ajunge la 250.000 de cazuri de COVID pe zi (inclusiv cei care nu se raportează)


Specialiștii avertizează că în perioada imediat următoare numărul infectărilor raportate va ajunge la 50.000 de cazuri/zi.

Așa cum am anticipat încă de anul trecut, valul 5 al pandemiei va lovi România la jumătatea lunii ianuarie, când ne vom confrunta, din nou, cu zeci de mii de infectări zilnic. Practic creșterea pe care o raportăm astăzi este rezultatul direct al interacțiunilor de Crăciun și a numărului mare de români care s-au întors acasă de sărbători. Urmează să vedem o creștere și mai accelerată determinată de petrecerile organizate în noaptea dintre ani, creștere care va fi potențată și de intensificarea activității școlare. Având în vedere evoluția extrem de dinamică pe care o înregistrăm deja în ceea ce privește prevalența tulpinii Omicron pe loturile evaluate pre-screening, este foarte probabil să ajungem la 50.000 de cazuri raportate zilnic în următoarele două săptămâni, în condițiile unei testări adecvate. Și atenție, dat fiind faptul că cifrele raportate oficial sunt de cel puțin 5 ori mai mici (aspect pe care l-a demonstrat și studiul nostru privind evaluarea gradului de imunizare la nivel urban), sunt șanse mari să înregistrăm în mod real 250.000 cazuri pe zi în următoarele 2 săptămâni. În acest fel, se produce o imunizare în masă accelerată, iar la începutul lunii februarie numărul cazurilor ar putea începe să scadă.

Însă, important este cum se face această imunizare în masă și care vor fi efectele: cât de mare va fi presiunea pe sistemul de sănătate, câte cazuri grave se vor înregistra, câte decese. Iar aici schema de vaccinare completă și, mai ales, booster-ul, vor face diferența. E clar că șansele ca fiecare dintre noi să intre în contact cu această tulpină sunt foarte mari, depinde, însă, cât de pregătiți suntem pentru această întâlnire și cum vom ieși din ea", a declarat Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife Group.

Comentarii Facebook