Expertul energetic Tudor Popescu, fost director al Agenţiei Municipale de Eficienţă şi Reglementare în Energie (AMERE), a explicat cum sunt furați românii în fiecare lună la factura de energie electrică.
Grădina Zoologică Turda este închisă din 2010 și noul termenul pentru finalizarea lucrărilor este finele anului 2014.
Artistul britanic Josh Record va cânta în deschiderea concertului James Blunt, de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului principal al Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania - TiMAF 2014.
Curtea de Apel Cluj i-a condamnat pe Andrei Hosu şi Bogdan Baciu, la câte 10 ani de închisoare, pentru tâlhărie.
România atrage fonduri europene numai pe hârtie și în documentele guvernanților. Cifrele arată mai rău decât cea mai pesimistă prognoză.
Andrei Rădulescu, analist senior la Banca Transilvania, este primul economist din România care a observat scăderea economică din Trimestrul 1, care nu a fost anunţată oficial de Institutul Naţional de Statistică.
Președinte interimar al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Sepleca ordonă audit la CJ Cluj și la regii.
Reprezentenții RAADPP anunță că de la începutul lunii iulie a acestui an, plafonul pentru salarii s-a dublat față de 2012.
Un clujean reclamă faptul că parkingul de pe strada Primăverii a ajuns un WC public.
Potrivit unui studiu realizat recent de către Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România (ANPCPPS România), înghețata de cacao și cea de ciocolată au în conținut între 2 și 9
Dormitul într-o cameră răcoroasă te ajută să ai parte de un somn mai bun, însă oamenii de știință au descoperit că acest lucru are un alt beneficiu.
Actorul britanic J.J. Murphy a murit la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a apucat să filmeze primele sale scene din cel de-al cincelea sezon al popularului serial ”Game of Thrones”.
Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, acuză conducerea RADPP, din mandatul lui Alin Tișe ca și președinte al CJ Cluj, că a ”umflat” prețurile unor investiții de cel puțin 10 ori în anumite cazuri.
Fenomenul astronomic ce a fost denumit în ultimii ani drept ”Super Lună” (când satelitul natural al Pământului se va afla la o depărtare de 356.896 de kilometri de Terra) va putea fi observat în noaptea de duminică spre luni.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că proiectul statutului de autonomie a Ţinutului Secuiesc va fi suspus unei dezbateri publice în luna august, atât cu societatea românească, cât şi cu cea maghiară.
Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, s-a deplasat, joi, alături de primarul Emil Boc și președintele CJ Cluj, Mihai Seplecan, la groapa de gunoi de la Pata Rât.
Un șofer a avut parte de dreptate după șase luni de procese cu Poliția română, acestia fiindu-i dovedită nevinovăția în cazul unui accident rutier din luna septembrie 2013, pe raza localității Livada.
Pentru anul școlar 2014-2015 Primăria Cluj-Napoca anunță că vor fi disponibile aproximativ 1.000 locuri în creșele din oraș, din 2012 până astâzi fiind înființate 152 de noi locuri pentru copii.
Un concurent de la show-ul ”Hell's Kitchen” de la Antena 1, îi acuză pe chef-ii Scarlatescu, Bontea si Dumitrescu că l-au umilit.
Primarul Emil Boc a anunțat că strada Moților va fi o stradă ”model” a Clujului, la fel ca și Bulevardul Eroilor.
Preșul mediu al chiriilor lunare a crescut pentru majoritatea categoriilor de apartamente din principalele cinci oraşe din ţară, cea mai mare creștere fiind înregistrată la București, de 42 de euro, la garsonierele din cartierul Dristor-Vitan Vec
Absolvenții facultăților cu profil agricol pot beneficia de locuri de muncă foarte bine plătite, direct după absolvire.
Formația Talisman susține la Cluj, în 8 august 2014, un prim concert dintr-o lungă serie de concerte caritabile, dedicate micuţului Mihai Nectarie Oprea.
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis o estimare a valorilor termice medii și a precipitațiilor pentru luna august.
RCS & RDS a făcut un pas importat pentru a relua transmisia meciurilor din Liga 1.
Cartierul Zorilor este tot mai căutat de cumpărători, astfel că prețurile apartamentelor au început să crească.
Cel mai mare picnic din istoria Clujului are loc pe Cetățuie, în cadrul Festivalului Colours of Cluj.
Turnul pe care Iulian Dascălu, patronul Iulius Mall, l-a ridicat pe malul lacului din Gheorgheni a fost închiriat deja în totalitate. Astfel, omul de afaceri va încasa 100.000 de euro pe lună.
Un grup de tineri din Mișcarea socială Orașul Minunilor a redesenat statuia lui Matei Corvin, considerată de ei simbolul orașului Cluj-Napoca.
Tenismenul clujean Patrick Ciorcilă face furori pe Litoral cu iubita lui, una dintre cele mai frumoase tinere din Cluj.