Luni 10 Decembrie

Grădina Zoologică Turda e ÎNCHISĂ de 4 ani! Clujul pierde turiști, care merg la ZOO Târgu Mureș

 

Grădina Zoologică Turda este închisă din 2010 și noul termenul pentru finalizarea lucrărilor este finele anului 2014. 

 

Din păcate Grădina Zoologică nu poate fi vizitată pentru că încă lucrările nu s-au terminat. ”A fost o firmă care a intrat în insolvență și acum a preluat altă firmă lucrarea. Probabil că numai la finele anului se va termina”, a spus pentru Știri de Cluj, în luna iulie, primarul din Turda, Tudor Ștefănie. 

 

Un cititor a făcut o vizită la Grădina Zoologică din Turda, sâmbătă, 23 august, și a găsit lacătul pe ușă.

 

Am speranța ca prin intermediul site-ului d-voastra sa afle clujenii starea grădinii zoologice din Turda, care din anul 2011 se tot afla in renovare...

 

Suntem o familie stabilită in Germania, si care am ales sa ne petrecem timpul liber acasa, in Cluj-Napoca, si ne-am propus sa vizităm obiective din frumosul nostru județ... prima locație pe lista fiind Grădina Zoologică din Turda. Am citit ce se putea on-line despre starea acestei grădini, dar nu găseam informatii utile, decât stiri vechi, care spuneau ca, grădina va fi deschisa la începutul verii din 2014, așa ca am cautat un numar de telefon de la aceasta grădină... am sunat, dar fara succes, nimeni nu răspundea. așa ca am pornit către Turda... 

 

Cand am ajuns acolo... SURPRIZA! Gradina era tot închisă, si mai pe românește, era in paragină! Pentru a face pe placul fiicei noastre de 6 ani, am plecat pana la urma la Zoo Târgu-Mures :( ...”, ne-a scris cititorul.

 

Firma BENZOT HAR, care a câștigat licitația la Grădina Zoologică din Turda, a intrat în insolvență, iar lucrările au fost preluate de societatea Romablet. Inițial termenul de finalizare a lucrărilor era aprilie - mai 2012, dar după insolvență s-a prelungit, până la finele anului 2013. 

 

Proiectul de modernizare a Grădinii Zoologice din Turda este finanțat de Ministerul Mediului, în proporție de 75% (7,8 milioane de lei), iar restul de către Primăria Turda.

 

Conform presei locale, insolvența firmei BENZOT HAR, care a câștigat foarte multe contracte cu statul până în 2012, ar fi fost provocată și de întârzierile la plată din partea Ministerului Mediului. Problemele au apărut după schimbarea puterii, iar guvernul Ponta a cerut verificarea la sânge a tuturor plăților și contractelor.

Comentarii Facebook