ANI a sesizat Parchetul în cazul lui Liviu Pop, deoarece în calitate de ministru interimar al Educaţiei ar fi avantajat patrimonial Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, unde a fost secretar general înainte de a prelua ministerul.
Scriitorul Bram Stoker este sărbătorit de Google cu un logo personalizat.
Firma Salprest Rampă a atacat în instanță amenda de 30.000 de lei și decizia de închidere a rampei temporare. Primăria Cluj-Napoca susține că rampa poate fi folosită până soluționarea cauzei.
Omul de afaceri Bela Urasi a fost chemat recent în instanță de către soția sa, Emilia Doina Urasi, care a cerut divorțul și partajul averii sale.
Rampa de la Pata Rât a fost închisă vineri, 2 noiembrie, firmele de colectare a deşeurilor nemaiavând unde să depoziteze gunoiul menajer.
DNA Cluj acuză că se fac presiuni asupra Aspaziei Droniuc, denunţătorul din dosarul în care fostul primar Sorin Apostu este acuzat de fapte de corupţie. Avocatul acestuia a cerut din nou audierea lui Droniuc.
Garda Financiară a închis clubul Janis Stuf, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru că a fost găsită la barmani suma de 649 de lei, care nu a putut fi justificată. ”Închiderea” este numai pe hârtie.
Tribunalul Neamț a anulat hotărârea prin care Consiliul Judeţean Mureş a asigurat, în mod ilegal, finanţarea Aeroportului din Târgu-Mureş.
Condamndat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii", Adrian Năstase e foarte nemulţumit de amânarea motivării deciziei de condamnare şi decide să facă plangere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Poliția împreuna cu Garda Financiară au făcut o razie în centrul Clujului noaptea trecută, pentru a verifica modurile de încasare și înregistrare a sumelor provenite de la clienți.
Niciunul dintre cei 70 de angajați ai CFR reținuți joi, 25 octombrie, pentru că luau spagă de la călătorii clandestini nu au fost arestați de Tribunalul Brașov. Zece persoane, conductori și șefi de tren, sunt din Cluj.
Atunci când trimiți un e-mail formal există câteva reguli care trebuie urmate pentru a nu avea probleme în carieră și pentru a nu da dovadă de lipsă de profesionalism.
Trupa de comedianți clujeni de la ”Tonik Show” a realizat o parodie după recent lansata melodie de la Taxi, ”Ești iubibilă”, în care este vizată Monica Tatoiu.
O familie de medici opera nestingherită mai multe bordeluri în Cluj-Napoca, Brașov, Constanța. Medicii sunt din Republica Moldova, iar bordelurile funcționau sub paravanul unor saloane erotice.
Ilie Parpucea, profesorul de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj, care negocia note contra SEX, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru hărțuire.
Fostul şef al Vămii Cluj, Alain Modrea, a fost condamnat de Tribunalul Cluj la închisoare cu suspendare.
Victimele din dosarul în care Gigi Becali și bodyguarzii săi sunt judecaţi pentru sechestrare de persoane şi-au schimbat declarațiile într-un mod radical.
Din 15 octombrie, la propunerea prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, şi cu acordul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în municipiile Dej şi Turda vor funcţiona câte un PUNCT DE INFORMARE PENTRU CETĂŢENI.
Adrian Năstase a scris pe blog că a fost condamnat la închisoare pentru a nu candida.
O femeie din Dallas, care și-a bătut fetița cu bestialitate și i-a lipit mâinile cu superglue de un perete, a fost condamnată la 99 de ani de închisoare, anunţă ABC News.
O ședință de îndată a Consiliului Local a fost convocată vineri, 12 octombrie, de la ora 11.00, pentru a fi dezbătută sentința Curții de Apel Cluj care obligă Primăria Cluj-Napoca să exhumeze 60 de morți din Cimitirul Mănăștur.
Cu conturi grase pe numele soției și afaceri imobiliare de milioane de euro, adjunctul Poliției Județene Cluj, comisarul șef Andrei Mureșan, apare totuși în declarația de avere, ca fiind sărac lipit pământului, cu datorii de 290.000 euro.
Primăria Cluj-Napoca a extins în mod ilegal Cimitirul din Mănăștur, a decis Curtea de Apel Cluj, iar cele 60 de persoane înmormântate acolo trebuie exhumate.
Redactorul șef al Secției maghiare din TVR Cluj, Orban Katalin, soția angajatului TVR propus de Andrei Marga în funcția de șef al ICR Budapesta, și-a dat demisia, spre surprinderea unora.
Conform unui nou proiect depus la Cameră, pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime.
Clubul de Cicloturism ”NAPOCA” (CCN) a câștigat procesul cu Primăria Florești, care a refuzat să ofere date privind modul în care vor fi realizate pistele de bicicliști care vor lega Cluj-Napoca de Florești.
Un profesor de înot din Marea Britanie a ajuns la închisoare, pentru că a trimis un mesaj tuturor persoanelor din agenda sa de telefon.
Oana Lis divorțează de Viorel Lis. Avocatul Bogdan Bărbuceanu a declarat că în acţiunea depusă în instanţă este menţionată ”culpa exclusivă a pârâtului (Viorel Lis, n.red.)”.
Fostul consilier local PDL, Nicoleta Postolache, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care era judecată pentru că a cumpărat mai multe camioane pentru firma ei, dar nu le-a mai plătit.
Dan Diaconescu ar fi !asul din mâneca preşedintelui Traian Băsescu”, iar implicarea acestuia în privatizarea Oltchim ar fi o metodă de reducere a şanselor USL la alegerile parlamentare, scrie Vocea Rusiei, în ediţia online.