Arhitecții care lucreză la noul Plan Urbanistic General Cluj-Napoca au prezentat primele rezultate ale muncii lor. În centrul istoric vor apărea pietonale, sensuri noi de circulație, dar si trei parkinguri.
Mașina parcată în față la Diesel este înmatriculată pe numele Valentin Popescu, de la Judecătoria Petroșani, și ar fi condusă în Cluj-Napoca de Adrian Popescu, magistrat la Judecătoria Cluj-Napoca.
Șoferul unui VW Passat a fost fotografiat, duminică dimineața, în jurul orei 9.30, parcat pe trecerea de pietoni din fața localului Diesel. În parbriz avea un permis de trecere liberă care purta însemnele Tribunalului Cluj.
Un VW Passat, cu permis de liberă trecere ce poartă însemnele Tribunalului Cluj, a fost fotografiat parcat pe trecerea de pietoni din fața Diesel.
Clujul este controlat de un grup restrâns de familii, care dețin o avere care se apropie de o jumătate de miliard de euro. Unii dintre copiii acestora deja sunt majori și ”rup” cluburile sau studiază ”afară”, dar mâine vor controla orașul.
Anul 2012 a fost unul de excepție în ceea ce privește lansarea de noi modele a marilor companii de automobile, iar 2013 nu pare să se lase mai prejos. Potrivit Ziarul Financiar, toate mărcile mari vor lansa noi modele pe piața europeană, cât și
Locomotivele expuse în Depoul Dej-Triaj au fost împodobite cu lumini de sărbătoare.
Producătorul auto de la Mioveni pregătește o surpriză pentru anul 2014: un Duster Pick-Up.
Conform Greenpeace, mai multe branduri internaționale vând articole de îmbrăcăminte care conțin substanțe chimice periculoase în haine.
Magazinul online FashionUp.ro se alătură retailerilor online la cea de-a doua ediţie Black Friday care va avea loc pe 23 noiembrie.
Asociaţia Culturală Cetatea Albă, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca şi Visit Cluj, organizează, în perioada 14 - 17 noiembrie, Festivalul de Jazz Transilvania.
Un polițist de la rutieră, care supraveghea traficul în zona Piața Unirii - terasa Diesel, a fost filmat în timp ce împărțea amenzi discreționar. Nu i-a făcut nimic unui alt polițist, în uniformă, care a oprit neregulamentar la câțiva metri
Fauna de la terasa Diesel este un adevărat pericol și pentru traficul auto din zonă. Un autoturism 4X4 era oprit, marți, în jurul orei 15.00, chiar lângă trecerea de pietoni, în timp ce traficul era sugrumat.
Emil Boc a alergat duminică, 23 septembrie, la Crosul Companiilor, de la ora 10, în Piaţa Unirii şi pe străzile din zona centrală a oraşului, pe o distanţă de 5 km.
Primarul Emil Boc va alerga duminică, 23 septembrie, la Crosul Companiilor, un eveniment care avea loc în Piața Unirii și pe străzile din zona centrală a orașului.
Modul în care se găteşte în fast-food-uri este extrem de dăunător pentru atmosferă.
Luminița Perijoc, femeia acuzată că a violat un taximetrist din Tulcea, este îndrăgostită până peste cap de actorul american Vin Diesel.
Șoferul unui autoturism BMW X6 şi-a parcat bolidul pe două locuri de parcare în zona cu barieră din Piaţa Unirii.
Poliţia Locală Cluj-Napoca a fost dotată, începând de astăzi, 19 iulie 2012, cu două noi maşini de intervenţie, marca Dacia Logan MCV Diesel, motor 1,5 dCi şi 90 CP.
Primarul Emil Boc a anunțat că, pe durata weekend -urilor, centrul Clujului va fi pietonal.
Un taximetrist a pierdut controlul asupra volanului și a lovit un panou publicitar de pe podul IRA.
Pe toata perioada Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), clujenii vor avea internet gratuit prin WI-FI in mai multe locatii din trei zone centrale din Cluj, oferit de Vodafone.
Dokker, un vehicul cu cinci usi, si furgoneta Dokker VAN sunt cele doua modele noi ce vor fi lansat in al doilea semestru al acestui an, potrivit Mediafax.
Ocuparea unei benzi de circulatie in zona terasei Diesel a devenit deja un lucru atat de nromal, incat politia rutiera sau cea locala nici nu mai aplica amenzi.
Incepand de marti, OMV Petrom va schimba denumirea sortimentelor de benzina si motorina comercializate in Romania. Aceasta decizie nu va afecta pretul si caracteristicile carburantilor.
Un clujean a fotografiat o masina de teren a Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, parcata pe trecerea de pietoni din fata Diesel, si a fost mustruluit serios de deputatul Ioan Olteanu, numarul doi din PDL, care era in masina.
Accidentul produs in ziua de Paste, in Piata Lucian Blaga, fosta Piata Pacii, a demonstrat inca o data ca pietonii sunt expusi in cazul unor incidente rutiere. O femeie a scapat cu viata, in 15 aprilie, ca prin minune.
Deputatul Petru Calian este unul dintre politicienii care apar in dosarul Nana Club, matroana Natalia Horja fiind condamnata la 3 ani si 8 luni de inchisoare cu executare.
Maine seara are loc un one woman show despre viata artiste Edith Piaf, la Diesel Club, in programul Teatru de Club, de la ora 21:00.
Tatal criminal, care si-a inecat copii in lacul Tarnita, iar mai apoi s-a sinucis, era un barbat dur care isi batea sotia si concubina.