Vezi cum deputatul Ioan Olteanu si-a parcat masina ca un nesimtit chiar pe trecerea de pietoni! FOTO


Un clujean a fotografiat o masina de teren a Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, parcata pe trecerea de pietoni din fata Diesel, si a fost mustruluit serios de deputatul Ioan Olteanu, numarul doi din PDL, care era in masina.

"Ma numesc Razvan si sunt din Cluj-Napoca. Va trimit atasat cateva fotografii facute astazi in jurul orelor 16 in Cluj-Napoca, zona Piata Unirii, eu intentionam sa fotografiez o masina cu ecuson de consiliul judetean Bistrita-Nasaud BN-10-PCJ parcata marlaneste pe trecerea de pietoni in apropierea terasei Diesel.

Asteptand sa se elibereze cadrul pentru o fotografie cat mai buna, de masina s-au apropiat si au urcat dl. Ioan Olteanu, vicepresedintele Camerei Deputatilor, si presedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Liviu Rusu. In momentul in care masina a iesit de pe impropriul zis loc de parcare am fost observat de catre soferul masinii, sau chiar de catre Ioan Olteanu, desi masina a demarat in tromba, vizibil deranjat de faptul ca fotografiam, dupa aproximativ 30 de metri a franat, a oprit si dl Olteanu a coborat din masina, a trecut strada prin loc nemarcat, a strigat dupa mine si mi-a administrat un adevarat interogatoriu!

Foarte adevarat este faptul ca s-a prezentat, asteptand sa fac si eu acelasi gest. Dl. Olteanu, numarul doi in PDL, s-a aratat deranjat de faptul ca mi-am permis sa-l fotografiez. I-am explicat ca este persoana publica aflata intr-un loc public, deci nimic nu-mi interzicea fotografierea.

A insistat in continuare sa ma prezint si sa-i spun ce am de gand sa fac cu fotografiile. I-am spus doar ca va afla la momentul potrivit cum ma numesc si ce voi face cu fotografia...

Sper sa afle raspunsul din emisiunile postului dvs!

Ciudat mi se pare faptul ca la momentul in care DNA a demarat ancheta in cazul presedintelui Consiliului Judetean Bistrita, dl Olteanu sustinea ca nu sunt chiar asa apropiati, iar azi cei doi demnitari vin de la Bistrita sa bea o cafea in Cluj-Napoca, cu masina de serviciu a presedintelui Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud!

Dat fiind faptul ca m-am simtit agresat de catre numarul doi din PD si unul din primii oameni in stat, am decis sa va trimit aceste fotografii", ne-a scris cititorul.

 

Presedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Liviu Rusu, este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mita si a fost retinut de procurori la finele lunii martie, fiind eliberat de judecatorii Tribunalului Bucuresti.

Presedintele CJ Bistrita-Nasaud si fostul secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale, Ioan Andreica sunt cercetati de pocurorii DNA pentru fapte de coruptie. Liviu  Rusu este acuzat de luare de mita si folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, scrie Agerpress.

"Inculpatul Rusu Liviu Mihai, presedintele CJ Bistrita, a pretins suma de 100.000 euro in scopul aprobarii unor plati pe baza de documente false si pentru prestatii fictive in cadrul contractului <Reabilitarea  si inchiderea depozitelor de deseuri urbane, precum si a celor rurale  neconforme din judetul Bistrita-Nasaud>, program finantat cu fonduri  europene. Din suma pretinsa, Rusu Liviu Mihai a primit de la Andreica  Ioan suma de 75.000 de euro", se arata in comunicatul DNA din 24 martie.

 

"Nu am niciun amestec in acest dosar, nu am nicio calitate, nu m-am implicat sub nicio forma, nu m-am intalnit cu nimeni, nu am promis nimanui nimic. Este vorba doar de trei-patru convorbiri telefonice cu oameni implicati in dosar, dar din care nu rezulta ca le-am facut vreo promisiune", a declarat Oltean, al carui nume apare in acest dosar.

"Raman extrem de neplacut surprins de usurinta cu care anumite televiziuni judecat oamenii. Va asigur ca nu am niciun fel de implicare si solicit DNA sa faca public daca eu am sau nu un amestec in dosar (...) Am un gust amar pentru ca anumite televiziuni se joaca cu viata unui om care a muncit si a ajuns acolo unde a ajuns fara niciun fel de frauda", a spus pedelistul, citat de rtv.ro.

Despre implicarea numelui sau in acest dosar, secretarul general al PDL a raspuns ca este vorba despre: "Distrugerea imaginii deputatului Ioan Oltean. O comanda politica, fie din afara partidului, fie din interior. Ma astept si la una si la alta".

Comentarii Facebook