Mihai Seplecan e cu bagajele făcute și urmează să rămână fără sprijin politic din partea PNL Cluj. El a spus că nu își dă demisia, așa cum îi cere conducerea PNL Cluj și chiar a trecut la atac.
PNL Cluj îi cere demisia lui Mihai Seplecan din funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. În caz contrar va fi declanșat un război pentru schimbarea lui.
Unul dintre liderii Consiliului Județean Cluj și-a dat astăzi demisia.
Senatorul Marius Nicoară acuză conducerea Consiliului Județean Cluj că blochează dezvoltarea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj.
Primarul Emil Boc s-a prezentat la finalul acestei săptămâni, alături de liderii PNL Cluj, la Poiana Brașov, unde a avut loc Liga Aleșilor Locali ai PNL.
Liderii liberali au discutat la Brașov, la Liga aleșilor locali ai PNL, situația în care se află președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, căruia i s-a cerut deja demisia de onoare, fiind amenințat cu retragerea sprijinului politic.
Președintele Klaus Iohannis a vorbit, joi, în cadrul unei conferințe de la Palatul Cotroceni, despre trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta.
Preşedintele Klaus Iohannis îi cere demisia lui Victor Ponta, după ce premierul a fost trimis în judecată de procurorii DNA.
Anulat în primă fază pentru lipsa de interes a floreștenilor, mitingul împotriva fermei din comună va fi organizat totuși, în 19 septembrie.
Mihai Seplecan, președintele Consiliului Județean Cluj, e la un pas să rămână fără spijinul politic al PNL și fără mandat, tocmai în ziua în care DNA a terminat o experitiză periculoasă.
Co-președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, a declarat că va analiza retragerea sprijinului politic lui Mihai Seplecan, care are la dispoziție și opțiunea de a-și da demisia de onoare.
Mai mulți directori de la trei licee de top din Cluj-Napoca și-au dat demisia înainte de începerea școlii.
Presedintele Camerei de Comert Cluj, Stefan Dimitriu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Alba Iulia pentru folosirea de documente false pentru obținerea de fonduri europene.
Președintele Klaus Iohannis a precizat că încă își dorește demisia lui Victor Ponta din funcția de premier, iar acesta i-a spus exact data la care va pleca de la șefia Guvernului.
O analiză Infopolitic precizează, pe baza datelor sondajelor CSCI realizate în cursul anului 2015, arată de câtă încredere se bucură preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta şi fostul şef al statului, Traian Băsescu.
Senatorul Alin Tișe i-a solicitat demisia lui Mihai Seplecan de la conducerea Consiliului Județean Cluj.
Gigi Becali a aflat, vineri, că Mirel Rădoi ar fi demisionat de la Steaua.
Grecia va organiza alegeri anticipate în luna septembrie, după ce premierul Alexis Tsipras a demisionat, joi seară, spunând că este mândru de felul în care a negociat cu creditorii şi de felul în care şi-a salvat ţara.
Andreea Esca a anunțat că își dă demisia din funcția de redactor șef al revistei ”The One”.
Premierul Victor Ponta a fost prezent, marți, la Tbilisi, unde a asistat la meciul din Supercupa Europei, dintre Barcelona și Sevilla, partidă câștigată de Barca.
Premierul Victor Ponta a declart, luni seară, că nu intenționeze sp demisioneze și că va rămâne în fruntea Guvernului atâta vreme cât are susținere politică.
Premierul Victor Ponta a avut o reacție dură după ce jurnalistul Robert Turcescu a anunțat că acesta își va da demisia de la șefia Guvernului.
Actualul președinte UEFA, fostul fotbalist Michel Platini, a anunțat, miercuri, că va candida la șefie Federației Internaționale de Fotbal (FIFA).
Cristian Tudor Popescu și-a dat demisia de la Gîndul.info, având nemulțumiri față de trustul condus de Adrian Sarbu.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, în cadrul unei emisiuni tv, că își va da demisia de la șefia Guvernului cu o singură condiție.
Procurorii DGA au descins la Consiliul Județean Cluj, miercuri, 15 iulie, în jurul orei 14.00.
Premierul Victor Ponta a declarat că dacă își dă demisia va da țara celor care au distrus-o înaintea lui.
Consilierul local PNL Cluj, Ioan Bîldea, cere demisia directorului executiv adjunct al casei de Pensii Cluj, Rodica Șelaru.
Cazul fetiției născută la Cluj cu o malformaţie gravă și care a murit din cauza orgoliilor unor medici, deschide cutia Pandorei. Problemele sistemului sanitar sunt uriașe, dar acoperite de ani de zile.
Președintele Klaus Iohannis i-a cerut, din nou, demisia premierului Victor Ponta, într-un interviu pentru publicația britanică Financial Times.