Sute de profesori de la Universitatea "Babes-Bolyai" au trimis un memoriu Ministerului Educatiei prin care cer anularea Legii Educatiei Nationale.
Seful Autoritatii Nationale Vamale, Radu Margineanu, a fost pus sub invinuire ca a luat mita prin intermediul omului de afaceri clujean Liviu Florian.
Deputatul PNl Cluj, Horea Uioreanu, a declarat ca, prin faptul ca s-a opus arestarii deputatului Dan Pasat, "Puterea portocalie a dovedit in cazul Pasar ca e solidara cu infractorii".
Compania Microsoft a publicat pe site-urile de recrutare mai multe anunturi pentru ocuparea unor posturi in Cluj, Bucuresti, Iasi, Brasov, Timisoara si Iasi.
Conducerea clubului CFR Cluj vrea sa-l imprumute pe Ciprian Deac de la Schalke, echipa la care jucatorul a fost transferat in august 2010.
Conducerea Sindicatului Liber din Invatamantul Preuniversitar Clujean (SLIPC) avertizeaza ca in bugetul actual nu sunt suficienti bani pentru plata salariilor cadrelor didactice pe ultimele doua luni ale anului.
Finantatorul Universitatii Cluj, Florian Walter, isi doreste ca studentii sa joace impotriva echipei Real Madrid la inaugurarea stadionului, prevazuta in aceasta vara.
Zeci de secretare si contabili de la scolile din gradinitele din judetul Cluj stau de cateva zile la coada pe holurile Inspectoratului Scolar Judetean Cluj (ISJ) pentru vizarea statele de plata. Oamenii au stat la rand si pana la miezul noptii.
Casa de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a anuntat preluarea biroului de avocati Cionca Bidiga Godinca, divizia de avocatura a Casei de Insolventa Transilvania, potrivit romania-insider.com.
Dania Saplacan are 25 ani si poate concura cu Adina Barbu, celebra deja pentru bustul ei impresionant. Dania este nascuta in Brasov, dar locuieste la Cluj.
Raluca Olariu, clujeanca cu cel mai sexy posterior din showbizul autohton, socheaza cu un pictorial in care joaca rolul unei vampirite.
Municipiul Cluj-Napoca a ratat titlul de Capitala Verde a Romaniei in cadrul campaniei derulate de Umbrela Verde si Ministerul Mediului si Padurilor.
Presedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Muresan, sustine ca noua achizitie, Kapetanos, este mai bun decat Traore, pe care echipa din Gruia l-a transferat la Kuban.
Finantatorul Universitatii Cluj, Florian Walter, a declarat ca este multumit de jocul echipei in meciul cu Steaua Rosie Belgrad, terminat la egalitate, scor 0-0.
Universitatea Cluj a terminat la egalitate amicalul disputat in Antalya cu formatia sarba Steaua Rosie Belgrad.
Aeroportul International Cluj a dovedit ca nu poate face fata cetii si multe curse au fost anulate sau traficul a fost deviat pe aeroportul din Sibiu. Problemele au aparut inca din dimineata zilei de marti, 8 februarie.
Cartierul Manastur este cea mai dinamica zona in ceea ce priveste vanzarile de apartamente in 2011, potrivit unei analize imobiliare.ro.
Presedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoara, cere ca spitalele din Gherla si Campia Turzii sa nu mai fie comasate. In plus, parlamentarul a solicitat ca Centrul de Sanatate de la Mociu sa nu mai fie desfiintat.
Trei africani au depistati ca sedeau ilegal in Cluj Napoca in urma unei actiuni initiate de Serviciului pentru Imigrari Cluj, in perioada 7-8 februarie.
CNSAS a prezentat dovezile care il incrimineaza pe fostul ofiter de securitate din Cluj, Liviu Pangratiu, de uciderea unor partizani anticomunisti in judetul Bistrita Nasaud in 1949.
Directorul AJOFM Cluj avertizeaza compania Bechtel ca ar putea ramane fara muncitori in cazul reluarii activitatii, deoarece se prefigureaza o criza de piata fortei de munca in constructii.
Cuvantul "FRAUDA" a fost scris pe cele patru sedii ale Universitatii de Arta si Design Cluj. Cei care au vandalizat caldirile au folosit un spray cu culoarea rosie.
Un proiect, in valoare de 500.000 de euro, finantat din fonduri europene isi propune sa gaseasca locuri de munca pentru 400 de persoane.
O expozitie cu masti, simboluri si obiecte vestimentare din Africa va fi vernisata marti, 8 februarie, la Muzeul Etnografic din Cluj.
Mitropolitul Bartolomeu a lasat o mostenire de 300.000 de euro, iar banii vor ajunge in conturile Fundatiei "Mitropolitul Bartolomeu".
Ceata densa care s-a lasat peste Cluj Napoca afecteaza grav si activitatea Aeroportului International Cluj. 12 curse au intarziere sau au fost anulate.
Clujul a fost invaluit, marti dimineata, intr-o ceata de s-o tai cu cutitul. Meteorologii au emis o avertizare COD GALBEN in jurul orei 9.00, care este valabila pana la ora 12.00.
Universitatea Cluj va juca marti, 8 februarie, un meci amical cu Steaua Rosie Belgrad.
Clubul CFR Cluj pune in vanzare din 15 februarie abonamentele pentru returul campionatului.
Presedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Muresan, crede ca sansele ca echipa sa castige in acest sezon titlul sunt sub 20%.