Strada Mehedinți este un șantier, urmând ca lucrările să dureze câteva luni.
Clujul se laudă cu rezultate bune la SIMULARE BAC 2014, în top mai fiind Sibiul și Brăila.
Tehnicianul Ionel Ganea a dat în judecată clubul Universitatea Cluj după ce acesta a fost dat afară de la echipă.
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la nivel național, există 14.403 locuri de muncă disponibile, începând cu datat de 14 martie, iar județul Cluj se află pe primul loc în țară, cu peste 2.000 de locuri de muncă v
Cei doi patroni ai firmei Fany, Ștefan Cadar și Olezia Cadar, au fost aduși la Tribunalul Cluj, vineri, în jurul orei 16.00, cu propunere de arestare. Tot acolo a ajuns și Daniela Dobrilă, șef în cadrul ARR București.
Procurorii DNA Cluj vor să meargă până la capăt în scandalul MITĂ la FANY. După ce au fost reținuți patronii firmei, acum procurorii au descins la Consiliul Județean Cluj.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj au început, vineri, 14 martie 2014, o serie de cursuri la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul UBB.
Circulația în centrul Clujului se închide sâmbătă, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
Poliția locală a făcut ”curățenie” între șoferii necivilizați, care parchează cu nesimțire pe locul persoanelor cu dizabilități.
Un accident rutier a avut loc, vineri, în jurul orei 14.20, în fața Spitalului de Copii din municipiul Cluj-Napoca.
Aproape 20 de clujeni au rămas, joi, fără permis, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor clujeni organizată pe suprafața întregului județ, iar peste 170 de persoane au fost amendate.
Regizorul Aureliu Manea, de la Teatrul municipal din Turda, s-a stins din viață.
Patronul abatorului Michelangelo din Cluj, Sorin Seleșiu, a fost arestat în scadalul cărnii alterate,
Patronul Fany, Ștefan Cadar, a mituit un oficial de top din cadrul ARR pentru a afla date confidențiale din licitația pentru transportul de persoane din județul Cluj.
Patronul Fany Stefan Cadar si sotia acestuia Olezia Cadar au fost retinuti de procurorii DNA pentru 24 de ore , sub acuzatia de dare de mita, spalare de bani si fals in inscrisuri sub semanatura privata. Vezi cum motiveaza procurorii masura retinerii.
Un accident rutier grav a avut loc în jurul orei 10.50, pe strada Frunzișului din municipiul Cluj-Napoca.
Două taximetre s-au tamponat, joi seara, în jurul orei 20.00, la intersecția străzile Deaconu Coresi și Heltai Gaspar.
Numărul firmelor din județul Cluj care se ocupă de comercializarea frauduloasă a materialului lemnos pare să fie în creștere. I.T.R.S.V. a depistat încă o firmă care comercializa materiale lemnoase în afara prevederilor legale, de această da
Un accident rutier grav a avut loc joi dimineața, în cartierul Gheorgheni, la intersecția străzilor Deaconu Coresi și Heltai Gasar. Un șofer de 24 de ani nu a fost atent când a intrat în intersecție și nu a respectat indicatorul de oprire,
Un clujean, care și-a găsit mașina lovită în parcare de un BMW, cere ajutorul celor care îl pot identifica pe șoferul care a fugit.
Proiectul Buftea de Cluj, cel despre care primarul Emil Boc susţinea că va adăposti cele mai moderne platouri de filmare din România, este în impas.
PDL Cluj-Napoca le solicită liderilor PSD Cluj să explice public clujenilor care sunt argumentele pentru care Ministerul Sănătăţii a decis ca un elicopter SMURD să fie alocat judeţului Sălaj, în detrimentul Clujului.
Fundașul Gabi Tamaș nu a scăpat de probleme nici măcar în Marea Britanie, acesta fiind implicat într-un nou scandal, la doar câteva săptămâni de când s-a transferat la echipa Doncaster.
Patronul abatorului Michelangelo, Sorin Seleșiu, a fost reținut de procurorii DIICOT pentru 24 de ore și va fi dus la mandat.
Flashmob -ul organizat la Iulius Mall de Opera Maghiară Cluj și TVR Cluj Secția maghiară a fost un succes.
Mai mulți șoferi de la Romtelecom au blocat strada Octavian Petrovici, din ”buricul” Clujului, pentru a elibera parcarea interioară a sediului.
Agenția Națională de Integritate a declarat incompatibili 22 de deputați și 10 senatori, dintre care și deputații clujeni Moldovan Ioan și Oros Nechita Adrian.
UBB Cluj a început pregătirile pentru campania de admitere 2014 - 2015.
Liderul Jobbik Cluj, Erdely Bela, a declarat că preşedintele Băsescu şi premierul Ponta atacă partidul pentru a genera o atitudine antimaghiară.
Standul de biciclete de pe Bulevardul Muncii a fost vandalizat și lăsat de izbeliște. În ciuda faptului că nu a fost încă dat în folosință, standul de biciclete a fost complet distrus.