Administratorul unei firme din Gilău, cercetat pentru evaziune fiscală de 1,8 milioane de lei

 

Un bărbat este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală. Acesta, în baza operaţiunilor fictive înregistrate în contabilitate, a solicitat rambursarea a circa 1.800.000 de lei.

 

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de administratorul unei firme, pentru evaziune fiscală.

 

Din cercetări a reieşit că bărbatul, de 35 de ani, din Gilău, în perioada aprilie-iunie, ar fi stabilit cu rea-credinţă T.V.A.-ul. Acesta ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii achiziţii de materiale de construcţii, pe care, ulterior, le-ar fi livrat fictiv către agenţi economici din spaţiul intracomunitar. În baza T.V.A.-ului astfel calculat, administratorul firmei ar fi solicitat rambursarea a circa 1.800.000 de lei, solicitarea fiind însă respinsă de organele fiscale”, precizează Poliția Cluj.

 

Poliţiştii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de ”stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul consolidat al statului”, faptă prevăzută de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Comentarii Facebook