Ştiri      cluj-napoca

Primul ”smart shop” al companiei Orange, inaugurat la Cluj. De ce ofertă beneficiază clujenii FOTO

Primul ”smart shop” al companiei Orange, inaugurat la Cluj. De ce ofertă beneficiază clujenii FOTO

Compania de telecom Orange a lansat propriul concept de ”smart shop”, centrat pe nevoile clienților și care promite o experiență de cumpărare de neegalat, iar primul astfel de magazin al acestora a fost inaugurat, joi dimineața, pe Bulevardul 2

Se mută staţia de autobuz "ANL" de pe strada Mehedinţi

Se mută staţia de autobuz "ANL" de pe strada Mehedinţi

Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunţă că staţia de autobuz de pe strada Mehedinţi va fi mutată.

Șapte infractori, dați în urmărire generală, prinși la Cluj în doar câteva zile

Șapte infractori, dați în urmărire generală, prinși la Cluj în doar câteva zile

Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale, zilele trecute, pentru a depista persoanele date în urmărire naţională şi internaţională, pe numele cărora erau emise mandate de arestare sau de executare a unor pedepse privative de libertat

Cum arată acum consilierul lui UIOREANU, Răzvan Pop, cel care ținea evidența ȘPĂGILOR. A fost audiat cu ușile închise

Cum arată acum consilierul lui UIOREANU, Răzvan Pop, cel care ținea evidența ȘPĂGILOR. A fost audiat cu ușile închise

Răzvan Pop, fostul consilier personal al lui Horea Uioreanu, a fost audiat miercuri de judecătorii clujeni în dosarul cu acuzațiile grave, care îl vizează pe fostul său șef.

Șoferi nemulțumiți de traficul de dimineață din centrul Clujului: Un echipaj de poliție să gestioneze traficul

Șoferi nemulțumiți de traficul de dimineață din centrul Clujului: Un echipaj de poliție să gestioneze traficul

Traficul rutier din centrul municipiului Cluj-Napoca le dă, de multe ori, bătăi de cap șoferilor, în special dimineața.

Handbalistele din lotul național joacă la Cluj! Ședință foto cu Aurelia Bradeanu, razboinica dacă - FOTO

Handbalistele din lotul național joacă la Cluj! Ședință foto cu Aurelia Bradeanu, razboinica dacă - FOTO

Echipa nationala de handbal se rebranduieste cu ocazia Trofeului Carpați, care are loc la Cluj-Napoca în acest weekend.

Incendiu la Jucu! O casă și un magazin au luat foc

Incendiu la Jucu! O casă și un magazin au luat foc

Un incendiu a izbucnit, miercuri, în jurul orei 13.30, în localitatea clujeană Jucu.

FOTO - La Cluj-Napoca se montează canalele pe borduri. Din acest motiv probabil nici nu REZISTĂ

FOTO - La Cluj-Napoca se montează canalele pe borduri. Din acest motiv probabil nici nu REZISTĂ

Un clujean ne-a trimis o serie de fotografii realizate pe strada Ilie Măcelaru, arătând modul în care sunt fixate canalele.

Clujenii cer stâlpișori și pe Bulevardul Nicolae Titulescu - FOTO

Clujenii cer stâlpișori și pe Bulevardul Nicolae Titulescu - FOTO

Clujenii solicită Primăriei Cluj-Napoca să monteze sâlpișori și pe Bulevardul Nicolae Titulescu pentru a-i împiedica pe șoferi să mai parcheze unde îi taie capul.

Eficiența drumarilor din Cluj nu cunoaște limite! Au săpat pe Traian Vuia și așa au lăsat

Eficiența drumarilor din Cluj nu cunoaște limite! Au săpat pe Traian Vuia și așa au lăsat

Eficiența drumarilor din Cluj este uluitoare. După ce Știri de Cluj a scris că asfaltul crapă deja pe Traian Vuia, s-au dus să remedieze și de 8 zile drumul este spart.

Proiect inedit pentru descurajarea avortului la Cluj! Vezi ce gest au făcut creștinii clujeni FOTO

Proiect inedit pentru descurajarea avortului la Cluj! Vezi ce gest au făcut creștinii clujeni FOTO

O clujeancă de circa 45 de ani s-a postat în fața Clinicii de Ginecologie Dominic Stanca având o pancartă pe care a scris un mesaj extrem de dureros.

Un sportiv clujean a învins un celebru luptător de MMA - VIDEO cu toată LUPTA

Un sportiv clujean a învins un celebru luptător de MMA - VIDEO cu toată LUPTA

DORIN STAN a castigat prin Knockout in repriza a 2-a meciul de MMA disputat impotriva celebrului luptator MARIUS TITA, ieri seara in gala RXF desfasurata in Sala Polivalenta Craiova.

DSP Cluj a primit în 2014 NUMAI 2 plângeri privind condițiile din spitalele clujene

DSP Cluj a primit în 2014 NUMAI 2 plângeri privind condițiile din spitalele clujene

Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj a primit în 2014 numai două plângeri din partea pacienților nemulțumiți de condițiile din spitale.

Festivalul Altfel, primul eveniment dedicat educației non-formale la Cluj. Vezi când va avea loc

Festivalul Altfel, primul eveniment dedicat educației non-formale la Cluj. Vezi când va avea loc

Festivalul Altfel este primul eveniment de educație non-formală din Transilvania, organizat, în cadrul Săptămânii Altfel, fiind de Asociația ''Mânuțe Pricepute'' și Fundaţia Noi Orizonturi împreună cu Casa de Cultură a Studenţilor din Clu

Șofer prins la volan fără permis în Florești. Le-a arătat polițiștilor un permis de Ungaria, anulat de aproape un an

Șofer prins la volan fără permis în Florești. Le-a arătat polițiștilor un permis de Ungaria, anulat de aproape un an

Un șofer a fost prins, luni seara, de polițiști în timp ce se afla la volanul unui autoturism , deşi nu avea permis de conducere.

Accident MORTAL pe drumul Cluj - Turda! O șoferiță a MURIT. Care este cauza ACCIDENTULUI - FOTO

Accident MORTAL pe drumul Cluj - Turda! O șoferiță a MURIT. Care este cauza ACCIDENTULUI - FOTO

Un accident rutier grav a avut loc luni după-amiaza, în localitatea clujeană Copăceni, din comuna Sandulesti.

”U” Cluj - FC Botoșani: Mai mulți suporteri clujeni au interdicție

”U” Cluj - FC Botoșani: Mai mulți suporteri clujeni au interdicție

Universitatea Cluj va întâlni, miercuri, echipa FC Botoșani pe teren propriu, în cadrul returului Ligii I.

Ghinion în parkingul Primăriei Cluj-Napoca! I-a murit mașina. Ce a URMAT - FOTO

Ghinion în parkingul Primăriei Cluj-Napoca! I-a murit mașina. Ce a URMAT - FOTO

Un șofer clujean se poate declara cel mai mare ghinionist, după ce i-a ”murit” mașina la etajul patru din Parkingul Primăriei Cluj-Napoca.

Razie a polițiștilor la Cluj. Au descins în Oser

Razie a polițiștilor la Cluj. Au descins în Oser

Polițiștii clujeni au făcut o serie de controale în piaţa de vechituri de pe raza municipiului Cluj-Napoca pentru combaterea comerţului cu bunuri provenite din infracţiuni, precum şi pentru prevenirea altor fapte antisociale.

Ghinion mare pentru un hoț la Cluj. A nimerit într-o casă dotată cu sistem de alarmă și a fost prins în fapt

Ghinion mare pentru un hoț la Cluj. A nimerit într-o casă dotată cu sistem de alarmă și a fost prins în fapt

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, după ce a încercat să spargă o locuință. Ghinionul acestuia a fost că imobilul era dotat cu sistem de alarmă, hoțul fiind prins în fapt de angajații unei firme de pază.

O nouă sinucidere la Cluj! Un bărbat s-a spânzurat în pădurea Baciu după o ceartă cu iubita

O nouă sinucidere la Cluj! Un bărbat s-a spânzurat în pădurea Baciu după o ceartă cu iubita

Un tânăr de 26 de ani din Cluj-Napoca a fost găsit, duminică, spânzurat în pădurea Baciu.

Început de săptămână călduros la Cluj. Ce anunță meteorologii

Început de săptămână călduros la Cluj. Ce anunță meteorologii

Meteorologii anunță un început de săptămână cu temperaturi destul de ridicate la Cluj-Napoca, însă de miercuri vremea se va răci brusc.

Accident la Iclod! Un șofer a fost forțat să intre în șanț de o autoutilitară care i-a tăiat calea VIDEO

Accident la Iclod! Un șofer a fost forțat să intre în șanț de o autoutilitară care i-a tăiat calea VIDEO

Un accident rutier a avut loc, luni dimineața, în jurul orei 07.00, la Iclod. Un autoturism marca Ford a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

Scriitorul clujean Alexandru Vlad a murit

Scriitorul clujean Alexandru Vlad a murit

Scriitorul și traducătorul Alexandru Vlad a murit, duminică dimineaţă, din cauza cancerului.

Noua Dreaptă în marș prin Cluj-Napoca: Acțiunile maghiarilor sunt separatiste - VIDEO

Noua Dreaptă în marș prin Cluj-Napoca: Acțiunile maghiarilor sunt separatiste - VIDEO

Circa 200 de membri ai organizației extremiste Noua Dreaptă au mărșăluit la Cluj-Napoca sărbătorindu-l pe Avram Iancu și victoria Revoluției de la 1848.

Maghiarii au invadat centrul Clujului, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Ce incidente au fost - VIDEO

Maghiarii au invadat centrul Clujului, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Ce incidente au fost - VIDEO

Circa 500 de etnici maghiari au mărsăluit prin Cluj-Napoca cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Poliția și Jandarmeria au fost în misiune și au acționat alături de organizatori pentru excluderea extremiștilor.

Afaceriști clujeni cercetați de procurori pentru o ȚEAPĂ uriașă. Afaceri cu publicitate și produse de bucătărie

Afaceriști clujeni cercetați de procurori pentru o ȚEAPĂ uriașă. Afaceri cu publicitate și produse de bucătărie

Mai mulți afaceriști din Cluj, Sibiu și Bistriţa-Năsăud sunt cercetați pentru evaziune fiscală de 11 milioane de lei. Aceștia au folosit 15 firme pentru a nu plăti dările la stat.

Mesaj pentru conducerea CTP Cluj-Napoca: E plin de cerșetori în autobuze

Mesaj pentru conducerea CTP Cluj-Napoca: E plin de cerșetori în autobuze

Autobuzele clujene, în special cele care fac legătura cu centrul orașului și vin de la periferie, sunt pline de cerșetori.

A rămas cu mașina suspendată într-o groapă pe strada Oașului. Cine îl despăgubește?

A rămas cu mașina suspendată într-o groapă pe strada Oașului. Cine îl despăgubește?

Un șofer clujean a rămas cu mașina suspendată într-o groapă nesemnalizată, pe strada Oașului

Propunere: La intrare în oraș să scrie Kolozsvar-Napoka FOTO (T)

Propunere: La intrare în oraș să scrie Kolozsvar-Napoka FOTO (T)

Discuțiile pe tema amplasării la intrările în oraș a unor plăcuțe cu denumirea Cluj-Napoca în mai multe limbi au agitat serios spiritele.