Serviciile occidentale de informaţii consideră că armata rusă a suferit pierderi foarte grele care, la un moment dat, s-ar putea dovedi insuportabile. Un raport confidenţial ajuns în presa britanică susţine că generalii ruşi au încercat să-l convingă pe P
Vladimir Putin ar fi fost avertizat că mai are doar trei ani de trăit. Un ofițer FSB a descris starea dictatorului de la Moscova ca fiind „o formă severă de cancer, care progresează rapid”. Acesta a precizat că președintele a început să-și piardă vederea.
Un vaccin împotriva cancerului a fost testat cu succes pe animale, iar acum urmează să fie testat pe oameni. Serul testat pe șoareci și maimuțe, s-a dovedit a fi capabil să distrugă apărarea pe care tumorile o pun în aplicare pentru a se proteja de atacur
Rezervația naturală Muntele Mare este distrusă sistematic de cei care fac off-road - VIDEO
Dictatorul de la Moscova ar fi fost operat de cancer. Putin ar fi fost internat de urgenţă, iar intervenţia a fost încredinţată unor specialişti supuşi verificărilor pe mai multe niveluri. Există şi un „plan de înlocuire”, cu durata de 10 zile.
Peste 1.200 de români, printre care și clujeni, au fost tratați la Wiener Privatklinik din Austria în anul 2021. Mai mult, în primele 3 luni ale acestui an, s-a înregistrat o creștere cu 32% a pacienților români, față de aceeași perioada a anului trecut.
Wiener Privatklinik (WPK), unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, are în plan să deschidă în acest an cea de-a treia reprezentanță în România, la Cluj, ca parte a strategiei de extindere în Europa Centrală și de Est.
După parada de Ziua Victoriei de la Moscova, au apărut noi zvonuri despre un posibil succesor al lui Vladimir Putin, la Kremlin. Este vorba de un bărbat misterios care a stat în preajma președintelui rus la data de 9 mai.
Melanomul este o formă de cancer cu evoluție agresivă, care se dezvolta cel mai adesea la nivelul pielii și poate să apară la orice vârstă. Dacă nu este depistat la timp, poate avea urmări devastatoare. Fiind cea mai severă formă de cancer cutanat, melano
Mesajul unui utilizator de Reddit, care trece printr-o situație disperată a stârnit controverse în mediul online. Potrivit acestuia, soția sa refuză să accepte adopția surorii lui care a rămas fără ambii părinți, deoarece ei au convenit să nu facă copii.
Alimentația sănătoasă este cheia succesului către un corp sănătos. Am auzit această idee de multe ori, însă într-o lume cu multe alimente procesate, ne este adesea foarte greu să rezistăm tentației. Așa cum există alimente care pot provoca diferite tipuri
O „epidemie” de exces ponderal și obezitate, responsabilă pentru peste 1,2 milioane de decese anual, face ravagii în întreaga Europa, au avertizat marți, 3 mai, reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) într-un nou raport, informează Agerpres
Dictatorul de la Moscova ar urma să fie operat de cancer, a afirmat o sursă de la Kremlin, citată de publicaţia britanică Daily Mail. Vladimir Putin îi va preda puterea câteva zile lui Nikolai Patruşev fost şef al Serviciului de Securitate al Rusiei (FSB)
Hotelul Cristian a fost cumpărat de milionarul Dorin Bob, cu 300.000 de euro. Constructorul blocului cu ”aripi”, de pe strada Frunzișului, face acolo un aparthotel, cu pasaj pe sub clădire, pentru a reda clujenilor trotuarul ”furat” când s-a ridicat hotel
Un grup de escroci au obținut jumătate de milion de lei, din vânzarea medicamentelor false pe internet. Suspecții au exploatat la maxim nefericirea oamenilor cu boli deosebit de grave, inclusiv cancer. Aceștia au creat site-uri false de calitate prin care
Experții în accidente și explozii nucleare au întocmit un ghid cu ce trebuie să facem și ce nu trebuie să facem în cazul în care ne vom afla într-o astfel de situație.
Oamenii de ştiinţă testează un nou tratament pentru cancer care exploatează sistemul de eliminare a deşeurilor celulare al organismului. Unele medicamente dau deja rezultate promiţătoare, iar numărul de noi medicamente este aşteptat să crească în viitorul
Institutul Oncologic din Cluj a anunțat că refugiații din Ucraina, bolnavi de cancer, vor beneficia de tratament gratuit. Știrea publicată de Știri de Cluj a stârnit un val de comentarii negative.
Pensionarii sunt loviţi crunt de scumpirile din ultima perioadă şi abia dacă mai reuşesc să se descurce de pe o zi pe alta. Ca să poată achita facturile uriașe şi să aibă ce sa pună pe masă, tot mai mulți se împrumută de la Casele de Ajutor Reciproc.
Microparticule de plastic au fost detectate pentru prima dată în sângele uman, oamenii de ştiinţă identificând asemenea particule minuscule la aproape 80% dintre persoanele testate.
Un incident bizar a avut loc la gala premiilor Oscar 2022. Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock pe scena Oscar, după ce acesta din urmă a făcut o glumă despre Jada Pinkett, referitoare la faptul că aceasta este tunsă la zero. Situația a survenit brusc, de
O cercetare nouă arată că suplimentarea zilnică cu colecalciferol, cunoscut și sub numele de vitamina D3, poate reduce riscul de cancer fatal cu aproape 40%.
Un medic originar din Siria, angajat la Institutul Oncologic din capitală, a fost reţinut de ofiţerii Anticorupţie, după ce ar fi fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la fiica unei paciente pe care urma să o opereze.
Refugiații din Ucraina, bolnavi de cancer, vor beneficia de tratament gratuit, în aceste zile, din partea medicilor Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.
Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer care afectează populația feminină. Majoritatea femeilor diagnosticate au peste 50 de ani, dar și cele mai tinere pot dezvolta acest tip de maladie malignă. Statistica arată că în medie una din zece femei
Aproape 200 de pacienți cu cancer din Ucraina au fost nevoiți să fugă din țară pentru a-și continua tratamentul. Dintre aceștia, 60 au ajuns în România.
Foarte mulți analiști au spus că Vladimir Putin este bolnav și că starea lui se agravează, dar Cristian Tudor Popescu le-a tăiat din elan.
Un medicament inovator pe bază de imunoterapie este acum disponibil pentru tratamentul pacientelor care suferă de o formă agresivă de cancer de sân – cancerul de sân triplu negativ.
Șoferul unui autoturism marca Tesla s-a trezit amendat de o polițistă locală în timp ce era parcat pe strada Emil Isac, la standul de încărcare a mașinilor electrice. Acesta a spus că totul este un abuz și că polițiștii sunt analfabeți.
Dictatorul de la Moscova, ar suferi de „cancer intestinal în fază terminală”, conform unei surse de la Pentagon, citată de Daily Star, după ce liderul de la Kremlin a apărut în public cu fața umflată, după invazia Ucrainei.