Avocatul clujean Mihai Teaha și consilier al lui Horea Uioreanu i-ar fi propus acestuia să deconteze fictiv suma de 102 mii de lei către firma MBS Group SRL, cea care costruiește de 5 ani drumul de la Răchițele Ic - Ponor.
Conform procurorilor DNA Cluj, Ioan Bene, patronul firmei Napoca, i-ar fi dat lui Horea Uioreanu spagă în valoare de 300.000 de lei prin intermediul consilierul acestuia, Răzvan Pop.
Președintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, i-ar fi cerut spagă omului de afaceri Vasile Pogăcean, arestat în dosarul Horea Uioreanu, trei scaune de birou și un foișor.
Procurorii DNA Cluj vorbesc în referatul prin care au cerut arestarea președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, despre faptul că omul de afaceri Vasile Pogăcean ar fi încercat să negocieze reducerea spăgii.
În referatul prin care se propunerea arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, apar informații explozive.
Cinematograful Florin Piersic din Cluj-Napoca a avut în 2013 cei mai mulți spectatori dintre cinematografele publice din România.
Primarul Emil Boc a declarat că la licitația privind cumpărarea a 50 de autobuze noi au depus oferte firmele Mercedes și Solaris.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a încasat suma de 452.000 de lei mită de la oamenii de afaceri Vasile Pogăcean și Ioan Bene.
Omul de afaceri Ioan Bene (foto dreapta) a fost reținut de procurorii DNA Cluj pentru 24 de ore, fiind acuzat de dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălare de bani.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost reținut pe 24 de ore, alături de omul de afaceri Vasile Pogăcean.
CNADNR a cerut constructorilor să urgenteze proiectarea pe tronsonul Gilău - Nădășel de la Autostrada Trasilvania și pe autostrada Turda - Sebeș.
Președintele organizației județene PSD Cluj, Remus Lăpușan, a lansat un îndemn către toți românii de a merge la vot pe 25 mai și să-și exercite dreptul dobîndit cu greu.
Arpad Paszkany a anunțat ce va face mai departe cu echipa, având de plătit datorii foarte mari.
Ministrul delegat pentru Dialogul Social, Aurelia Cristea, a anunțat că deja au început discuțiile pentru creșterea alocațiilor pentru copii, dar și alocațiilor de hrană pentru asistență socială.
Organizatorii concertului James Blunt, TiMAF, au anunțat oficial că show -ul britanicului va avea loc în 31 octombrie.
Bugetul Ministerului Culturii a fost suplimentat de Guvern cu 3,1 milioane de lei, iar TIFF va primi banii promiși.
Organizatorii TIFF așteaptă încă banii promiși de Ministerul Culturii, 2 milioane de lei.
Poliţiştii clujeni au desfăşurat 11 percheziţii pe raza judeţelor Cluj şi Sibiu, într-o cauză cu prejudiciu de peste 500.000 lei, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii mai multor infracţiuni de evaziune fiscală
Un centru de afaceri realizat din fonduri europene va fi construit în LOMB. Contractul a fost semnat deja în 14 mai.
Administraţia Naţională "Apele Române”, a dat startul lucrărilor de amenajarea a rului Someșul Mic în municipiul Cluj-Napoca și pe raza județului Cluj.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat miercuri ordinul de începere a lucrărilor de construire pentru Parcul Industrial TETAROM IV.
Brazilianul Renato Borghetti, un adevărat magician al acordeonului, vine la Cluj și va face un concert cu adevărat unic, anunță organizatorii.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) are peste 1.000 de directori.
Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a spus că Autostrada Transilvania a fost scurtată și nu va mai merge spre Brașov, ci spre Sebeș.
Premierul Victor Ponta a anunțat, vineri, că Guvernul a sprijinit investiția companiei Bosch de la Jucu, acordând o subvenție de 25 de milioane de euro pentru construcția fabricii.
Asociatia Națională pentru Protecția Pacienților respinge declarațiile făcute de președintele Comisiei consultative de gastroenterologie de pe lângă Ministerul Sănătății, cu privire la tratamentul hepatitei C.
Litoralul bulgaresc continua sa ofere tarife extrem de atragatoare si pentru vara 2014. Clujenii care sunt atrasi de marea de la bulgari pot merge acum la all inclusive, patru stele, cu 240 de euro/persoana.
Asociatia Smart Projects va invita sa participati in perioada 30 MAI – 02 IUNIE 2014 la cursul de Manager de Proiect in Cluj-Napoca. Costul cursului este de doar 500 RON, redus 50%.
Ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, a anunțat, miercuri seara, că ”electorata” ar putea intra în vigoare începând cu data de 1 iulie a acestui an.
Profesorul Oliviu Pascu, președintele Comisiei de Gastroenterologie a Ministerului Sănătății, lansează un apel către medici și pacienții hepatită și ciroză hepatică cu virus C.