Noul președinte al Senatului este Crin Antonescu, după revocarea din funcție a lui Vasile Blaga. Antonescu a fost ales cu 73 de voturi "pentru", iar numai un vot a fost anulat.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, după şedinţa grupurilor reunite ale USL, că este pregătit să preia conducerea Senatului.
Liderul PNL, Crin Antonescu, ar urma să ocupe funcția de președinte al Senatului, dacă USL va reuși să îl revoce pe Vasile Blaga din funcție, anunță Realitatea TV.
Premierul României Victor Ponta le-a spus miniştrilor că a primit din nou din partea preşedintelui Traian Băsescu scrisoarea prin care şeful statului promite că va demisiona dacă va fi modificată Constituţia.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu va fi depusă în această săptămână, în cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.
Premierul Ponta a primit din partea preşedintelui Traian Băsescu scrisoarea prin care acesta anunţă că îşi dă demisia dacă va fi modificată Constituţia.
Premierul Victor Ponta propune ca el si Traian Băsescu să demisioneze împreună, pentru a declanşa alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că va demara procedurile de suspendare a lui Traian Băsescu, dacă președintele va refuza să îl investească pe Puiu Haşotti în funcția de ministru al Culturii.
Presedintele PDL, Crin Antonescu, a declarat ca ar trebui schimbate conducerile DNA si Parchetului General.
Noul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a dezvaluit in emisiunea Stiri de Cluj LIVE, de joi seara, ca nu intentioneaza sa cedeze UDMR un post de vicepresedinte al CJ in schimbul sustinerii.
Liderul PDL Radu Berceanu l-a comparat pe presedintele PNL, Crin Antonescu, cu Florin Salam.
Emil Boc a fost cel mai mediatizat candidat la alegerile locale, pe durata intregii campanii electorale.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a fost la Cluj-Napoca joi, 7 iunie, unde a venit sa-l sustina pe Emil Boc, moment in care l-a atacat si pe candidatul la Primaria Cluj-Napoca, Marius Nicoara.
Presedintele PDL Emil Boc a fost dur atacat de catre candidatul USL la Primaria Cluj-Napoca, Marius Nicoara, dar si de presedintele PNL, Crin Antonescu miercuri, 6 iunie.
Uniunea Social Liberala (USL) Cluj organizeaza un concert incepand cu ora 18:00, care va avea loc pe Platoul Expo Transilvania din Cluj.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a criticat, joi, la Arad, taxa de solidaritate propusa de seful Guvernului, Victor Ponta.
Candidatul USL la Consiliul Judetean Cluj, Horea Uioreanu, si-a lansat oficial programul electoral si candidatura, sambata, la Cinema Republica, la o ceremonie la care au si asistat Victor Ponta si Crin Antonescu.
Candidatul USL la Primaria Cluj-Napoca, Marius Nicoara, si-a prezentat spotul electoral la ceremonia de lansare a candidatilor, care a avut loc, sambata, la Cinema Florin Piersic.
Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat, sambata, la Cluj-Napoca, la ceremonia de lansare a candidatilor USL la alegerile locale, ca orasul va ramane izolat cu Emil Boc primar.
Premierul Victor Ponta l-a atacat, sambata, la Cluj-Napoca, pe Emil Boc spunand ca a fost "cel mai umil executant al ordinelor" presedintelui Traian Basescu.
Premierul Victor Ponta, presedintele PNL, Crin Antonescu, dar si membrii guvernului vor veni la Cluj-Napoca in 19 mai, cand va avea loc lansarea oficiala a candidatilor USL la alegerile locale.
Ministrul de Externe, Andrei Marga, a fost acuzat ca a colaborat cu Securitatea. Fostul rector al UBB Cluj sustine ca nu se teme de aparitia unui dosar, pentru ca nu a colaborat cu Securitatea.
Guvernul Victor Ponta a fost investit, luni, de Parlament, cu 284 de voturi "pentru" si 92 de voturi "impotriva".
Intr-o conferinta de presa sustinuta la ora 21.15 primul-ministru desemnat, Victor Ponta, si-a prezentat componenta guvernului.
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, sambata, la evenimentul lansarii candidatilor USL Bistrita-Nasaud, ca a stabilit schema Guvernului in cursul diminetii, impreuna cu Crin Antonescu, pe drum spre Brasov.
Revenirea lui Emil Boc la Cluj, pe fotoliul de primar, este esentiala doar pentru o parte a elitei locale a PDL, cea care s-a aflat in aturajul lui Sorin Apostu, respectiv cea care se afla in anturajul lui Daniel Buda.
Premierul Mihai Razvan Ungureanu a vorbit intr-un interviu despre Traian Basescu, Rosia Montana si l-a atacat pe presedintele PNL, Crin Antonescu.
Presedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a declarat ca gestul lui Victor Ponta de a rupe scrisoarea lui Basescu este descalificant.
Presedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a declarat ca limbajul folosit de liderii USl este suburban, facand referire la declaratia lui Ioan Rus care a spus ca "Tise e un prostanac de la mama lui".
Presedintele Traian Basescu a declarat duminica seara ca i-a propus lui Victor Ponta functia de premier, dupa ce a demisionat Emil Boc.