Lucrările de extindere și modernizare a Școlii Gimnaziale „Iuliu Hațieganu” din cartierul Mănăștur au fost finalizate. Valoarea investiției realizate de Primăria Cluj-Napoca pentru acest proiect se ridică la 1,7 milioane euro.
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean 109V Pădureni – Satu Lung – DJ 109S. Durata maximă de execuție a lucrărilor este de 6 luni.
După 11 ani de tergiversări, șeful Consiliului Județean, Alin Tișe, a inaugurat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Cluj, fără presă.
Anca Georgescu, unul dintre cei care conduc Asociația TAC.social, prima asociație de medicină veterinară socială din România care activează la Cluj, a explicat pe larg problemele asociației în proiectul de sterilizare a cățeilor de la Pata Rât. Această ac
Autobuzul care intră în Aeroportul Cluj, linia A1E, ar putea circula și noaptea, dacă este cerere.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) cere reducerea numărului de județe la 15, pentru că acum se cheltuie prea mulți bani și birocrația sperie investitorii.
Acuzat că a ”betonat” tot orașul, pas cu pas, în fiecare parc și zonă nou renovată, primarul Emil Boc a pornit o amplă campanie prin care să arate că orașul este de fapt verde.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță faptul că începând cu noaptea dintre 28-29 aprilie 2023 și până în 1 mai 2023, pe strada Traian Vuia.
Un clujean sătul de aglometrația din oraș s-a filmat în timp ce își varsă furia pe administrația locală. Acesta a spus că este sătul de ”calitatea veții”, ironizând declarațiile primarului Emil Boc, care în permanență vorbește despre calitatea vieții din
Consiliul local Apahida a aprobat proiectul prin care în ziua de vineri se va circula gratuit pe mijloacele de transport în comun pe raza comunei.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Emil Boc trebuie să semneze în acest an contractul pentru metroul Clujului, altfel pierde banii.
Consilierii locali din Florești au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unei noi școli în Florești, în zona Porii - Eroilor, pe terenul donat de Emil Cibu.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a semnat joi, 27 aprilie, autorizația de construire pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj.
Consilierul local Alexandra Oană atrage atenția că noul autobuz care va intra până în fața Aeroportului Cluj riscă să nu aibă succesul scontat.
O fotografie realizată de la înălțime arată cât de aglomerat este Bulevardul 21 Decembrie 1989 la orele de vârf. Fotografia a fost realizată miercuri, 26 aprilie, la ora 16.30.
Primarul comunei Florești, localitatea unde va fi ridicat noul Spital Regional de Urgență de la Cluj, spune că astăzi sau mâine ar putea fi emisă autorizația de construcție.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca, anunță înființarea unei linii expres de transport în comun între Aeroportul Cluj-Napoca și P-ța Mihai Vite
Primăria anunță restricții de circulație în zona viitorului pod peste râul Someșul Mic care face legătura între străzile Oașului și Răsăritului.
Lucia Suciu, supranumită ”Primărița de fier” a Clujului, și-a respectat renumele și i-a pus la respect pe cei din conducerea Supercom, dar și pe Alin Tișe, chiar la inaugurarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID).
Un clujean care a trebuit să ajung până pe Tăietura Turcului, la Tetarom, a făcut o oră și 15 de minute în trafic, în jurul orei 17.00.
Licitaţia pentru Centrul de Deşeuri a fost câştigată în 2011 de S.C. Confort SA și Atzwanger Spa pentru 107,5 milioane lei fără TVA (23,8 milioane de euro), iar lucrările au fost finalizate numai în 2023.
Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, îi anunță pe clujeni că n-ar mai trebui să-și facă griji de situația gazonului de pe Cluj Arena. Potrivit acestui, începând cu acest an, gazonul va fi schimbat anual.
După zilele libere cu ocazia sărbătoririi Paștelui, angajații români se pot bucura din nou de o minivacanță. Bugetarii se vor bucura de încă o zi liberă de 1 Mai, cu ocazia Zilei Muncii.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru modificarea şi completarea Codului muncii şi a Codului administrativ.
A mai rămas mai rămas mai puțin de o lună până când, în Guvernul României, se vor realiza din nou schimbări majore de miniștrii în funcții.
Românii care doresc să îşi închidă balcoanele sau să îşi construiască în curte garaje sau terase acoperite nu vor mai avea nevoie de autorizaţie. Partea bună este că scăpăm de birocraţie. Partea mai puțin plăcută se referă la aspect.
Primarul Emil Boc a anunțat că din luna mari autobuzele vor intra în parcarea Aeroportului Cluj și vor prelua călătorii de acolo.
Compania de Drumuri, prin DRDP Cluj, a scos la licitație un contract de până la 8,4 milioane lei pentru supervizarea lucrărilor la Drumul Expres Tureni, șoseaua care urmează să fie construită între Autostrada Transilvania – A3 și DN 1 Turda – Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc este încântat de Parcul Armătura și spune că zona care acum e cenușie va cunoaște o explozie de verdeață.
O propunere legislativă depusă în Parlament prevede schimbări importante la obținerea permisului de conducere. Unul dintre scopurile acesteia este de a facilita examinarea pentru permisul auto. Instructorul va fi alături de cursant în mașină, iar acesta v