Podul din Bonțida situat pe drumul județean DJ 161, redat circulației pe o perioadă limitată. Traficul rutier se desfășoară cu restricții de circulație


Consiliul Județean anunță că podul peste Someșul Mic din Bonțida, situat pe drumul județean DJ 161, a fost redat circulației.

Reluarea circulației este temporară, pe perioada festivalului ce va avea loc la Bonțida, mai exact până luni, 24 iulie, ora 8.00 a.m.

Întregul tronson al drumului județean 161, care pornește din DN 1C și ajunge până în proximitatea Castelului Banffy, este, în acest moment, pe deplin pregătit și deschis circulației publice chiar din prima zi a festivalului.                   

Traficul rutier se desfășoară, însă, cu restricții de circulație. Astfel, circulația pe pod este permisă pietonilor, riveranilor și celor care dețin vignetă de acces la festival, cu instituirea unei restricții de tonaj de maxim 20 de tone.

Comentarii Facebook