Ştiri      National/International
Două eleve, rănite de un coleg, după ce băiatul a dat cu spray lacrimogen pe holul școlii. Directorul, nevoit să cheme poliția

Două eleve, rănite de un coleg, după ce băiatul a dat cu spray lacrimogen pe holul școlii. Directorul, nevoit să cheme poliția

Poliția a fost chemată astăzi, miercuri, 2 noiembrie, de directorul unei școli, după ce un elev a pulverizat spray lacrimogen pe holul unității de învățământ.

Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă regulile impuse de autorități pe pârtiile de schi din țară

Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă regulile impuse de autorități pe pârtiile de schi din țară

În aşteptarea sezonului de iarnă în care iubitorii de sporturi reci speră să se bucure de zăpadă, autorităţile au început „pregătirile” prin a le pune gând rău celor care nu respectă regulile din staţiunile montane.

Profesoară, omorâtă de doi elevi din cauza notelor slabe. Au ucis-o în bătaie, lovind-o cu o bâtă de baseball

Profesoară, omorâtă de doi elevi din cauza notelor slabe. Au ucis-o în bătaie, lovind-o cu o bâtă de baseball

Doi adolescenți și-au omorât profesoara de spaniolă pentru că le-a pus note proaste, au precizat procurorii în cursul zilei de marți, 1 noiembrie, dezvăluind pentru prima dată un posibil motiv al crimei de anul trecut.

România cumpără echipamente de protecție și detecție nucleară de zeci de milioane de euro

România cumpără echipamente de protecție și detecție nucleară de zeci de milioane de euro

Guvernul vrea să achiziționeze costume de protecție și echipamente de detecție a radiațiilor nucleare în valoare de zeci de milioane de euro.

Panică la un loc de joacă: Un copil și-a blocat piciorul în grilajul unui tobogan. Pompierii au reușit să îl ajute

Panică la un loc de joacă: Un copil și-a blocat piciorul în grilajul unui tobogan. Pompierii au reușit să îl ajute

A fost panică la un loc de joacă, după ce un copil și-a prins piciorul în grilajul unui tobogan.

FOTO - O aeronavă Beluga XL5 a fost lovită de fulger în aer, la scurt timp după ce a decolat de pe aeroport

FOTO - O aeronavă Beluga XL5 a fost lovită de fulger în aer, la scurt timp după ce a decolat de pe aeroport

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care un Airbus Beluga a fost lovit de fulger după ce a decolat de pe un aeroport din Marea Britanie

Trei tineri au folosit peste 1.000 de cărți de identitate, obținute în mod fraudulos, ca să primească bonusuri la jocuri online

Trei tineri au folosit peste 1.000 de cărți de identitate, obținute în mod fraudulos, ca să primească bonusuri la jocuri online

Trei bărbați au folosit 1.000 de cărți de identitate, obținute fraudulos, ca să primească bonusuri de bun venit pe o platformă online de jocuri.

Un elev de 13 ani, înjunghiat de un coleg de școală cu un an mai mare. De la ce a pornit totul

Un elev de 13 ani, înjunghiat de un coleg de școală cu un an mai mare. De la ce a pornit totul

Un elev de 13 ani a fost înjunghiat de mai multe ori de un coleg mai mare, după ce s-a luat la ceartă într-o pauză.

Sindicatul Europol, comunicat ironic, după ce un elev a fost înjunghiat la școală: „Polițiștii nu au mai apucat să facă abuz”

Sindicatul Europol, comunicat ironic, după ce un elev a fost înjunghiat la școală: „Polițiștii nu au mai apucat să facă abuz”

Mesaj controversat transmis de Sindicatul Europol în urma incidentului de ieri, când un elev și-a înjunghiat în mod repetat un coleg, într-o școală din Galați.

Un medic de familie își primește pacienții la lumina lanternei, din cauza facturilor la energie: „Nu prea avem de ales”

Un medic de familie își primește pacienții la lumina lanternei, din cauza facturilor la energie: „Nu prea avem de ales”

Președintele Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj, doctorul Mihai Moisescu, se adaptează cum poate măsurilor drastice luate la cabinetul unde profesează, pentru reducerea facturilor la curent.

Tinerii aflaţi în grija statului vor primi 2.500 de lei până la 26 de ani, dacă merg la şcoală sau muncesc

Tinerii aflaţi în grija statului vor primi 2.500 de lei până la 26 de ani, dacă merg la şcoală sau muncesc

Tinerii care sunt îngrijiți de stat în centrele de plasament, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi, lunar, 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani.

O tânără vrea să-și doneze moștenirea de zeci de milioane de dolari: „Am observat că nu eram cu adevărat fericită”

O tânără vrea să-și doneze moștenirea de zeci de milioane de dolari: „Am observat că nu eram cu adevărat fericită”

Situație inedită în Austria, Marlene Engelhorn, o tânără de 30 de ani din Viena a moștenit zeci de milioane de dolari, după ce bunica ei miliardară a murit, dar pentru că banii nu o fac fericită și consideră că nu îi merită, aceasta vrea să îi doneze.

Un sac cu 278.000 de lei a dispărut dintr-o mașină a Poștei Române. Cine e de vină pentru „dispariția” banilor

Un sac cu 278.000 de lei a dispărut dintr-o mașină a Poștei Române. Cine e de vină pentru „dispariția” banilor

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a primit o sesizare conform căreia dintr-o autoutilitară a Poştei Române care transporta bani a dispărut un sac în care se afla suma de 278.000 lei.

Un adolescent pe bicicletă, prins din întâmplare la furat din mașini de o patrulă de jandarmi

Un adolescent pe bicicletă, prins din întâmplare la furat din mașini de o patrulă de jandarmi

Un băiat de 15 ani este cercetat de polițiști după ce a spart geamurile a patru autoturisme.

Un bebeluş de doar 2 luni a ajuns la spital cu o foarfecă înfiptă în cap. Mama spune că de vină este cealaltă fiică în vârstă de un an

Un bebeluş de doar 2 luni a ajuns la spital cu o foarfecă înfiptă în cap. Mama spune că de vină este cealaltă fiică în vârstă de un an

Incident cumplit: O fetiţă de doar două luni a ajuns în stare gravă la spital, rănită grav cu o foarfecă în zona capului.

Împinsă de sărăcie și foame, o bunică de 82 de ani a fost prinsă la furat: „Vă rog nu sunați la poliție, nu vreau să afle nepoții mei”

Împinsă de sărăcie și foame, o bunică de 82 de ani a fost prinsă la furat: „Vă rog nu sunați la poliție, nu vreau să afle nepoții mei”

Răsturnare de situație în cazul unui furt din magazine. O bunicuță de 82 de ani a fost prinsă furând dintr-un supermarket din Italia.

Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv după ce a bătut o cunoștință cu o OALĂ

Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv după ce a bătut o cunoștință cu o OALĂ

Un brașovean de 42 de ani este cercetat în stare de arest preventiv după ce a bătut un alt bărbat cu o oală, a anunțat, marți 1 noiembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.

O altă zi în Moldova! Un sucevean beat, care era singur în mașină, s-a mutat pe locul din dreapta spunând că nu el a condus

O altă zi în Moldova! Un sucevean beat, care era singur în mașină, s-a mutat pe locul din dreapta spunând că nu el a condus

Un șofer din Câmpulung Moldovenesc, care a fost oprit de poliție , a trecut pe scaunul din dreapta și a spus că nu el a condus.

Un șofer beat s-a mutat pe scaunul pasagerului după ce a fost oprit de poliție, spunând că nu el conducea, deși era singur în mașină

Un șofer beat s-a mutat pe scaunul pasagerului după ce a fost oprit de poliție, spunând că nu el conducea, deși era singur în mașină

Un bărbat care s-a urcat beat la volan, a încercat să-i convingă pe polițiștii care l-au oprit în trafic, după ce s-a mutat pe scaunul pasagerului, că nu era el la volan, deși era singur în mașină.

Un bărbat a sunat la 112 să reclame că i-a fost furată mașina, după ce soția o parcase altundeva

Un bărbat a sunat la 112 să reclame că i-a fost furată mașina, după ce soția o parcase altundeva

Supărat că mașina i-ar fi fost furată din parcare, un bărbat din Satu Mare a apelat 112.

O bunicuţă de 70 de ani a câştigat 100.000 de dolari la loto, apoi a reinvestit banii şi a câştigat 300.000

O bunicuţă de 70 de ani a câştigat 100.000 de dolari la loto, apoi a reinvestit banii şi a câştigat 300.000

O bunicuţă a câştigat o mică avere la loterie. Femeia nu a avut o strategie bine pusă la punct, dar a fost extrem de norocoasă.

VIDEO - Momente dramatice cu doborârea unui elicopter rusesc de către antiaeriana ucraineană

VIDEO - Momente dramatice cu doborârea unui elicopter rusesc de către antiaeriana ucraineană

Armata ucraineană a publicat pe rețelele sociale o înregistrare video care arată momentul în care militarii ucraineni reușesc să doboare un elicopter rusesc de transportat Mi-8 în regiunea Donețk.

S-a descoperit cel mai mare asteroid care ar putea distruge Terra. Până acum, a fost „ascuns” de lumina soarelui. Ce spun cercetătorii

S-a descoperit cel mai mare asteroid care ar putea distruge Terra. Până acum, a fost „ascuns” de lumina soarelui. Ce spun cercetătorii

Astronomii americani au detectat un asteroid cu diametrul de aproximativ 1,5 kilometri în vecinătatea Pământului. Este „cel mai mare obiect cosmic potențial periculos pentru Terra descoperit în ultimii opt ani” și care a fost greu de descoperit deoarece p

Un bărbat care a câștigat 30 de milioane de dolari la loterie și-a ascuns identitatea, ca să nu fie recunoscut de soție și copil

Un bărbat care a câștigat 30 de milioane de dolari la loterie și-a ascuns identitatea, ca să nu fie recunoscut de soție și copil

Un bărbat care a câștigat la loterie 30 de milioane de dolari a decis să nu le spună soției și copilului despre norocul neașteptat, ca să nu devină leneși.

Cele 154 de victime din Seul, și-au pierdut viața pentru că autoritățile nu au luat în calcul un detaliu previzibil

Cele 154 de victime din Seul, și-au pierdut viața pentru că autoritățile nu au luat în calcul un detaliu previzibil

Un control corespunzător al mulțimii și al traficului din partea autorităților sud-coreene ar fi putut preveni sau cel puțin reduce valul de participanți la petrecerea de Halloween de pe străzile din Seul, care a dus la o busculadă și la moartea a 154 de

O polițistă s-a sinucis la Buzău cu arma din dotare, la câteva ore după ce un polițist s-a împușcat în cap la Cluj

O polițistă s-a sinucis la Buzău cu arma din dotare, la câteva ore după ce un polițist s-a împușcat în cap la Cluj

O agentă în vârsta de 36 de ani de la Inspectoratul de Poliție din Buzău, mama a doi copii, s-a sinucis luni, 31 octombrie, cu arma din dotare.

FOTO -  O mamă și-a ucis copilul cu autism pentru că „nu îi mai suporta crizele”. Trupul copilului, găsit lângă un râu

FOTO - O mamă și-a ucis copilul cu autism pentru că „nu îi mai suporta crizele”. Trupul copilului, găsit lângă un râu

O mamă și-a ucis fiul în vârstă de doar 11 ani ca să scape de problemele pe care micuțul i le cauza. Aceasta a mărturisit că nu i-a mai putut suporta crizele și a ddecis să pună punct.

O rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut lângă o localitate din nordul Republicii Moldova

O rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut lângă o localitate din nordul Republicii Moldova

O rachetă rusească, lansată de pe teritoriul Ucrainei, doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean, a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea, din raionul Ocnița al Republicii Moldova.

FOTO - Fraudă de 20 de milioane de euro, cu pantofi ieftini produși în România, dar vânduți ca articole de lux în Italia

FOTO - Fraudă de 20 de milioane de euro, cu pantofi ieftini produși în România, dar vânduți ca articole de lux în Italia

700.000 de pantofi etichetați ca fiind italieni și vânduți ca articole de lux erau produși și ambalați, de fapt, în China, Albania și România.

A început cel de-al doilea modul de cursuri. Elevii au revenit la școală. Vezi structura anului școlar 2022-2023

A început cel de-al doilea modul de cursuri. Elevii au revenit la școală. Vezi structura anului școlar 2022-2023

Elevii și copiii de grădiniță au început astăzi, luni 31 octombrie, cel de-al doilea modul, potrivit calendarului anului școlar 2022-2023.