Duminica 28 Aprilie

Supărat că a pierdut banii la păcănele, un bărbat a făcut ravagii în două săli de jocuri de noroc. A distrus 19 aparate, o ruletă și un bar


Un bărbat în vârstă de 36 de ani a avut o ieșire violentă după ce a pierdut la jocurile de noroc. Înarmat cu un topor, acesta a distrus 19 aparate electronice, o ruletă și un bar din două săli de jocuri din municipiul Giurgiu.

Bărbatul a distrus 11 aparate, o ruletă și un bar din prima sală de jocuri, însă furia acestuia a continuat. Astfel, acesta s-a îndreptat spre o nouă locație unde și-a vărsat furia încă pe 8 aparate, informează Agerpres.ro.

Faptele au fost sesizate în scurt timp de către o femeie la 112. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. El este cercetat pentru distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.


Comentarii Facebook