De ce au consumatorii de bere probleme cu sănătatea? Vezi cu ce greșesc


Cu tpoate că a fost dovedit științific faptul că berea are multe beneficii pentru organism, aceasta nu este la fel de bine privită de specialiști ca și vinul.

Mai mulţi experţi în nutriţie din diferite ţări europene au prezentat o serie de studii privind efectele benefice ale consumului moderat de bere, marţi, la Bruxelles, în cadrul celui de-al 7-lea Simpozion european "Berea şi Sănătatea", potrivit Mediafax.

Consumul moderat de vin reduce riscul de boli cardiovasculare cu 32 la sută, iar cel de bere cu 22 la sută, a arătat Rosa Lamuela, de la Universitatea din Barcelona.

Berea este o sursă importantă de polifenoli (antioxidanţi ce previn bolile cardiovasculare, cancerul şi reduc efectele îmbătrânirii), având un conţinut mai ridicat al acestor substanţe decât vinul alb, dar mai scăzut decât cel roşu.

În urma unor studii îndelungate, oamenii de știință au ajuns la concluzia că berea în sine nu este nesănătoasă, dar este percepută astfel din cauza unor asocieri: este preferată în general persoane cu un statut socio-economic mai scăzut, care automat au o stare de sănătate mai proastă şi tind să facă alegeri nesănătoase în alimentaţie.

Tot în mod eronat, berea este considerată o băutură care îngraşă, deşi nu are mai multe calorii decât alte băuturi alcoolice, iar un studiu al Corinei Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie din România, prezentat şi la Bruxelles, a arătat că nu există o legătură directă între consumul de bere şi creşterea burţii.

Comentarii Facebook