Cu toate că oricine vrea să aibă bani ca să călătorească și să-și îndeplinească toate dorințele, din cele 12 zodii numai câteva se îmbogățesc mai devreme.
Echinocțiul de toamnă marchează schimbarea anotimpului, iar din acel moment ziua va deveni tot mai scurtă.
Aflat la a doua ediție, Someș Sunt Riveran reprezintă un moment din an în care Cluj-Napoca își întoarce fața către râul care îl străbate.
Nicio dietă pe care ai încercat-o nu a dat roade, dar ai putea folosi un regim bazat pe zodia în care te-ai născut.
Cea mai frumoasă basarabeancă din Cluj-Napoca a fost desemnată în urma unui concurs de Miss ajuns la a cincea ediție.
Trei zodii de femei sunt considerate letale pentru orice cuplu.
Astrologii spun că toate zodiile au sensibilitatea lor, dar patru dintre ele sunt mai speciale.
Anul 2017 debutează la Iulius Mall Cluj cu o ediție specială a târgului de pietre prețioase și semiprețioase Expomineralia. Cei care vor să își completeze colecțiile
Femiele din trei zodii sunt considerate răutatea întruchipată, iar astrologii spun că este mai bine să le eviți.
BBC a publicat un top al celor mai bune 25 de filme ale secolului XXI, clasamentul fiind realizat de renume din toată lumea.
Pentru a sărbători venirea primăverii, la Iulius Mall Cluj se desfășoară ediții speciale ale târgurilor Bag Expo și Expomineralia.
Nativul din Săgetător este adeptul minciunilor nevinovate, îşi asumă ceea ce face, însă nu îi pasă ce provoacă în jurul lui.
În avioane, pe viitor, ar putea încăpea mai mulți pasageri, prin dispunerea rândurilor de la clasa Economy sub formă de fagure.
Muzeul de Artă Cluj va găzdui un program special de Noaptea Muzeelor ”O noapte la Palat, cu concerte de jazz, expoziţii şi fotografii de patrimoniu”.
Unele persoane sunt mai leneșe care altele, chiar dacă, de multe ori, starea este una de moment. Astrologii susțin, însă, că unele zodii sunt mai leneșe ca altele.
Fiecare zodie are punctele ei sensibile, pe care le poți folosi pentru a avea succes în următoarea cucerire.
Infidelitatea este o problemă cu care se confruntă multe cupluri, fiind una dintre principalele cauze care dus la separare.
Infidelitatea este o realitate pe care o condamnam sau nu, dar care de multe ori ne poate lua prin surprindere.
VALENTINES DAY. Vrei să-i pregăteşti ceva special cu care nu vei da greş de Valentine's Day? Află ce i-ar plăcea în funcţie de semnul zodiacal în care s-a născut!
Unul dintre motivele pentru care oamenii isi verifica horoscopul este pentru a descoperi care este zodia compatibila cu a lui, carei zodii este cel mai probabil sa apartina sufletul pereche.
Mai mulți turdeni, trecuți de prima tinerețe și sătui să bată la uși închise pentru un loc de muncă, au pus pe roate o afacere de succes.
Horoscopul 2014 îți spune cum va evolua relația ta în anul următor.
Mircea Sandu a anunțat că va renunța la funcția de președinte al Federației Române de Fotbal în 2014, iar trei personaje din lumea fotbalului românesc și-au anunțat deja candidatura: fostul internațional Gică Popescu, fostul jucător și fo
Sărutul este o dovadă de iubire, iar despre primul sarut se spune că ramane in memoria fiecarei persoane ca fiind inceputul unui nou drum in doi.
Descoperă care este ”portretul robot” al femeii la care visează iubitul tău, în funcţie de zodia lui.
Vrei să ştii ce viitor te aşteaptă alături de partenerul tău? Află cât de pasionat este de cariera lui şi ce fel de viaţă e capabil să îţi ofere.
Vezi şi tu ce spune astrele despre fanteziile sexuale ale iubitului tău!
Nativa din Fecioară este responsabilă şi serioasă din perioada adolescenţei. Descoperă când te maturizezi cu adevărat, în funcţie de zodia ta.
Influența culorilor asupra zodiei tale.
Statisticienii spun ca anumite meserii sunt preponderente in randul oamenilor nascuti intr-o anumita luna. Specialistii spun ca nu e nicio legatura cu zodiacul, ci doar cu sezonul in care se nasc copiii.