Miss Basarabia 2017. Vezi cum arată cea mai frumoasă basarabeancă care învață la Cluj - FOTO

 

Cea mai frumoasă basarabeancă din Cluj-Napoca a fost desemnată în urma unui concurs de Miss ajuns la a cincea ediție. 

 

În urma celor șapte probe de foc, doar una dintre tinere a fost aleasă ”Miss Basarabia 2017”, astfel coronița i-a revenit Zinaidei Grîu. Ediția din acest an a fost una specială, sub genericul „Femei care inspiră” sau „Strong womens”, iar fetele s-au pliat perfect pe chipurile unor femei frumoase și puternice din istoria omenirii.

 

Mă numesc Grîu Zinaida, sunt nativă din zodia Leului și am 18 ani. Locul meu de baștină este satul Cuhnești, satul în care au copilărit și au crescut Alex Calancea și Valentina Naforniță. Învăț la Cluj deja de 4 ani, anul acesta urmând să susțin examenul de Bacalaureat. Ador fizica, pisicile, ciocolata, cărțile și fotbalul. Sunt prietenoasă, îndrăzneață și responsabilă. Citatul care mă reprezintă în viața de zi cu zi îi aparține lui Nelson Mandela, și anume: „Că ai căzut nu are nici o importanță deoarece numai modul în care te ridici contează”. Titlul câștigat îl dedic mamei mele. Ea este persoana care mi-a acordat tot sprijinul și susținerea morală de care am avut mereu nevoie”, a spus Grîu.

 

Consider că fiecare participantă merită acest titlu și mă bucur foarte mult că am avut ocazia să cunosc fetele în postura respectivă. Tinerele au fost excepționale, iar juriul a avut sarcina de a desemna pe cea care s-a manifestat cel mai bine în cadrul concursului, astfel Zinaida a fost aleasă să poarte titlul ”Miss Basarabia 2017”. Este o fată deosebită cu o frumusețe interioară ce te face să vrei să o cunoști!”, a spus Miss Basarabia 2017.

 

Alina Bîlici, organizatorul evenimentului din partea Grupului de Inițiativă Basarabeană Cluj, a spus că fiecare participantă merită acest titlu. ”Tinerele au fost excepționale, iar juriul a avut sarcina de a desemna pe cea care s-a manifestat cel mai bine în cadrul concursului, astfel Zinaida a fost aleasă să poarte titlul „Miss Basarabia 2017”. Este o fată deosebită cu o frumusețe interioară ce te face să vrei să o cunoști!, a adăugat Bîlici.

 

Concursul a fost organizat cu susținerea Primăriei Cluj-Napoca, accesul fiind permis  tuturor clujenilor, iar invitatul special a fost DJ-ul basarabean - Vanotek. 

 

Evenimentul a fost unul caritabil, astfel o parte din bani vor fi donați în data de 1 iunie în cadrul proiectului "Dăruiește un zâmbet".

 

Grupul de Inițiativă Basarabeană este o organizație non guvernamentală, apolitică, nonprofit, cea mai importantă entitate de reprezentare a studenților și elevilor din Republica Moldova care-și fac studiile la Cluj.

Comentarii Facebook