Ştiri      spargeri

Clujul găzduiește Campionatul Mondial de Karate Fudokan. Peste 2.000 de sportivi din 40 de țări vin să concureze

Clujul găzduiește Campionatul Mondial de Karate Fudokan. Peste 2.000 de sportivi din 40 de țări vin să concureze

Clujul va găzdui, în perioada 3-5 noiembrie 2017, Campionatul Mondial de Karate Fudokan, una dintre cele mai mari competiții organizate în oraș.

Povestea unei evadări din arestul Poliției Cluj a unui spărgător de temut

Povestea unei evadări din arestul Poliției Cluj a unui spărgător de temut

A trecut un an de la cea mai spectaculoasă evadare din istoria Poliției Cluj, iar modul în care Czika Laszlo a plecat pur și simplu din arest încă îi miră pe polițiști, cu toate că lucrurile au fost demonstrate.

România - pe podiumul Campionatului European de Taekwon-do ITF din Sofia, Bulgaria

România - pe podiumul Campionatului European de Taekwon-do ITF din Sofia, Bulgaria

În perioada 20-23 aprilie 2017, Lotul naţional de Taekwon-do al României a participat la Campionatul European de Taekwon-do ITF pentru Juniori şi Seniori din Sofia, Bulgaria.

Clujul, reprezentat cu cinste la Campionatul National de Taekwon-do ITF

Clujul, reprezentat cu cinste la Campionatul National de Taekwon-do ITF

Clubul Sportiv Delta Cluj a participat, în perioada 10-12 martie 2017, la Campionatul National de Taekwon-do ITF de Juniori III-II-I si Seniori.

Un clujean a fost prădat de hoț. I-a furat și mâncarea din casă

Un clujean a fost prădat de hoț. I-a furat și mâncarea din casă

Polițiștii clujeni au fost sesizați, duminică, privind comiterea unei spargeri de locuințe, pe raza comunei Panticeu.

Hoț prins în flagrant la Cluj. A spart un magazin, dar a dat nas în nas cu firma de pază - FOTO cu spărgătorul

Hoț prins în flagrant la Cluj. A spart un magazin, dar a dat nas în nas cu firma de pază - FOTO cu spărgătorul

Un spărgător, responsabil pentru multiple furturi din magazine petrecute în ultimele două săptămâni, a fost prins în weekend de către un echipaj al unei firme de pază și protecție.

Cum a EVADAT deținutul din arestul IPJ Cluj. A deschis lacătul cu o șmecherie cunoscută de spărgători

Cum a EVADAT deținutul din arestul IPJ Cluj. A deschis lacătul cu o șmecherie cunoscută de spărgători

Czika Laszlo, deținutul evadat din arestul IPJ Cluj, și-a confirmat încă o dată renumele de spărgător profesionist. De această dată s-a folosit de talentul lui să iasă de undeva și nu să intre într-o locuință.

Deținutul evadat de la Cluj a fost prins în Florești. A făcut un lucru BIZAR

Deținutul evadat de la Cluj a fost prins în Florești. A făcut un lucru BIZAR

Deținutul de 45 de ani care a evadat din arestul IPJ Cluj în cursul zilei de duminică, 14 august, a fost prins în Florești.

Clujenii au strălucit la Campionatul European de Taekwon-do ITF - VIDEO

Clujenii au strălucit la Campionatul European de Taekwon-do ITF - VIDEO

Sportivii clujeni au făcut impresie foarte bună la Campionatul European de Taekwon-do ITF, reușind să claseze România pe klocul al doilea în clasamentul pe națiuni.

Isterie și paranoia din Cluj, după valul de spargeri de apartamente - FOTO

Isterie și paranoia din Cluj, după valul de spargeri de apartamente - FOTO

Clujenii discută intens în ultimele zile despre numărul mare de spargeri care au fost comise la apartamente din Florești și Mănăștur.

După spargerile ”fără urmă” din Florești, 8 apartamente din Mănăștur au fost deschise DEȘTEPT

După spargerile ”fără urmă” din Florești, 8 apartamente din Mănăștur au fost deschise DEȘTEPT

Se pare că ”echipa” de spărgători profesioniști care a acționat săptămâna trecută în Florești a început să dea spargeri și în Cluj-Napoca, stilul de ”lucru” este același.

Val de SPARGERI de apartamente în Florești. Ce spune Poliția

Val de SPARGERI de apartamente în Florești. Ce spune Poliția

Locuitorii din Florești sunt panicați după o ”avalanșă” de spargeri de locuințe produse în ultimele zile.

Clujean amendat de Poliție cu 500 de lei pentru că a sunat la 112. Spiritul CIVIC este suprimat la Cluj

Clujean amendat de Poliție cu 500 de lei pentru că a sunat la 112. Spiritul CIVIC este suprimat la Cluj

Un clujean care locuiește pe Bulevardul Eroilor a sunat la 112 pentru a reclama patru minori de etnie romă și a fost amendat cu 500 de lei.

Doi hoți din autoturisme prinși la Cluj de poliție

Doi hoți din autoturisme prinși la Cluj de poliție

Poliţiştii clujeni au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, doi tineri, care ar fi sustras bunuri din autovehicule parcate pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Trei infractori periculoși din Cluj, toți țigani, au pus pe jar Poliția! Cursă NEBUNĂ cu mașina prin tot Clujul

Trei infractori periculoși din Cluj, toți țigani, au pus pe jar Poliția! Cursă NEBUNĂ cu mașina prin tot Clujul

Trei infractori periculoși au pus pe jar Poliția Cluj, vineri seara, după o urmărire ca în filme.

Au fugit de poliție prin tot Clujul cu mult tupeu. Cum s-a oprit cursa și cine sunt ȘMECHERII - FOTO

Au fugit de poliție prin tot Clujul cu mult tupeu. Cum s-a oprit cursa și cine sunt ȘMECHERII - FOTO

Trei tineri au fugit de poliție prin tot Clujul, vineri seara, în jurul orei 21.00.

România, vicecampioană mondială la taekwon-do. Un sportiv din Cluj a luat aur

România, vicecampioană mondială la taekwon-do. Un sportiv din Cluj a luat aur

Lotul naţional de taekwon-do al României a luat parte în perioada 27-31 mai 2015 la Campionatul Mondial de Taekwon-do din Jesolo, Italia.

Intelopul ”ȚÂȚĂ”, prins la Cluj, conducea o grupare organizată pe criterii militare. Cum funcționa ”ACADEMIA INFRACTORILOR ROMÂNI”

Intelopul ”ȚÂȚĂ”, prins la Cluj, conducea o grupare organizată pe criterii militare. Cum funcționa ”ACADEMIA INFRACTORILOR ROMÂNI”

Capul rețelei denumită ”ACADEMIA INFRACTORILOR ROMÂNI”, Adrian Botez, zis ”Țâță”, a fost reținut la Cluj-Napoca în luna ianuarie. El conducea gruparea pe criterii militare, acordând grade subordonaților săi.

Trei minori din Cluj au spart o mașină în Mărăști! Ce au furat i-a uimit și pe polițiști

Trei minori din Cluj au spart o mașină în Mărăști! Ce au furat i-a uimit și pe polițiști

Trei minori, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, au spart o mașină parcată pe strada Aurel Vlaicu, în cartierul Mărăști.

A fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru ce a postat pe Facebook

A fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru ce a postat pe Facebook

Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru ce a postat pe Facebook.

SEXGATE în lumea avocaților clujeni! Avocata din Cluj care trăia cu șeful unei grupări de spărgători era înșelată pe față

SEXGATE în lumea avocaților clujeni! Avocata din Cluj care trăia cu șeful unei grupări de spărgători era înșelată pe față

Gruparea de spărgători de locuințe și cabane din Cluj-Napoca, destructurată de Poliție la finalul săptămânii trecute, era condusă de un adevărat Don Juan.

Percheziții la casele de amanet din Cluj-Napoca și acasă la ”Diavolu”. Rețeaua spărgea casele VIP -urilor

Percheziții la casele de amanet din Cluj-Napoca și acasă la ”Diavolu”. Rețeaua spărgea casele VIP -urilor

Polițiștii au făcut percheziții vineri dimineața la două case de amanet din Cluj-Napoca, iar de acolo au extins cercetările.

Un INTERLOP eliberat din greșeală din închisoare, ARESTAT la Cluj. Se ascundea la Hotel ONIX

Un INTERLOP eliberat din greșeală din închisoare, ARESTAT la Cluj. Se ascundea la Hotel ONIX

Interlopul zis ”Țâță”, pe numele lui real Adrian Botez, eliberat din greșeală din arestul Poliției Capitalei, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2014, a fost arestat la Cluj-Napoca.

Gașcă de spărgători prinsă de polițiști la Cluj. Au furat bunuri de peste 20.000 lei

Gașcă de spărgători prinsă de polițiști la Cluj. Au furat bunuri de peste 20.000 lei

Polițiștii clujeni au prins patru bărbați, suspectați de mai multe spargeri, prin care au cauzat un prejudiciu de peste 20.000 lei.

Au SPART o locuință în Gheorgheni, pe Băița, și au furat bijuterii de 50.000 de lei. Cum au fost prinși? - VIDEO

Au SPART o locuință în Gheorgheni, pe Băița, și au furat bijuterii de 50.000 de lei. Cum au fost prinși? - VIDEO

Trei bărbați au spart o locuință din Gheorgheni, strada Băița, și au furat bijuterii și bani. Poliția i-a prins după ce le-au fost monitorizate conversațiile telefonice.

Un român și-a găsit singur tableta furată, dar poliția nu poate să intervină

Un român și-a găsit singur tableta furată, dar poliția nu poate să intervină

Un craiovean și-a găsit tableta furată cu ajutorul unui soft, dar nu o poate recupera pentru că poliţia nu ia în considerare astfel de probe.

Polițiștii au prins un tânăr care a spart trei autoturisme în centrul Clujului

Polițiștii au prins un tânăr care a spart trei autoturisme în centrul Clujului

Polițiștii au prins un tânăr de 28 de ani, bănuit să a comis trei spargeri de autoturisme în centrul Clujului.

Isărescu: În România, unii au început să spargă depozite. Cei care au peste 100.000 de euro sunt puțini. Nu le dau sfaturi celor bogați

Isărescu: În România, unii au început să spargă depozite. Cei care au peste 100.000 de euro sunt puțini. Nu le dau sfaturi celor bogați

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunțat că joi dimineața au fost cereri de la populaţie pentru spargeri de depozite.

Dorel de la E.ON Gaz a spart in trei locuri strada Campului! Circulatia a fost bara la bara VIDEO

Dorel de la E.ON Gaz a spart in trei locuri strada Campului! Circulatia a fost bara la bara VIDEO

Muncitorii companiei E.ON Gaz sunt acuzati de locuitorii de pe strada Campului, din Manastur, ca au spart in trei locuri carosabilul, paralizand traficul.

Raspuns de TOATA JENA al conducerii E-ON Gaz Germania la scrisoarea de protest a Primariei clujene

Raspuns de TOATA JENA al conducerii E-ON Gaz Germania la scrisoarea de protest a Primariei clujene

Scrisoarea de protest trimisa de Primaria Cluj-Napoca sefilor E-ON Gaz din Germania a primit un raspuns de toata jena.