UEFA a anunţat, miercuri, componenţa celor patru Ligi pentru Liga Naţiunilor, fiind anunțate și țările care vor juga în fiecare dintre ele.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda susține că drepturile românilor din această țară nu pot fi călcate în picioare și avertizează Ucraina și pe președintele Petro Poroșenko că UE va reacționa.
Simona Halep și Sorana Cîrstea vor reprezenta România în tabloul principal al turneului de categorie Premier 5, de la Wuhan, China, iar cele două au fost trimise la tragerea la sorţi de vineri pe jumătăţi opuse de tablou
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi selecţionerul Christoph Daum au căzut de acord să încheie colaborarea, informează site-ul frf.ro.
Salariul lui Christoph Daum a fost dezvăluit de președintele FRF, Răzvan Burleanu,
România a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2018, Rusia, dar Christoph Daum nu se gândește să își dea demisia.
Rusia au cumpărat publicitate pe Facebook în perioada campaniei electorale din SUA în valoare de minim 100.000 de dolari.
Neurochirurgul clujean Ioan Ștefan Florian a fost ales în funcția de Vice-President at Large la Congres Mondial de la Istanbul. Profesorul Florian este astfel primul neurochirurg român în top 5 mondial.
Christoph Daum nu își dă demisia după ce România a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia.
România nu a reușit să se califice la Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia, ratând totul după înfrângerea cu Muntenegru, o țară cu 700 de mii de locuitori.
Naționala de fotbal a României va juca, luni seară, împotriva reprezentativei Muntenegru, într-un meci din preliminariile Campionatului Mondial - Rusia 2018.
Dan Petrescu câștigă la CFR Cluj mult mai mulți bani decât Nicolae Dică.
Turiștii care așteptau îmbarcarea în avion au fost luați prin surprindere de un eveniment imedit, un flashmob realizat de dansatorii care fuseseră la Cluj la Festivalul Internațional de Tango Argentinian din România.
Roman Abramovich este pe cale să divorțeze, iar despărțirea îl va costa scump.
Povestea amenințării cu bombă de miercuri, 26 iulie, de la Aeroportul Internațional Cluj, pare copiată după cea a lui Walter Ghidibaca, un regizor clujean care a stat 8 luni într-un lagăr rusesc pentru o ”glumă”.
U-Banca Transilvania Cluj-Napoca și-a aflat posibilii adversari din turul secund preliminar al Basketball Champions League.
Agențiile internaționale de presă comentează criza guvernamentală din România, remarcând că dezvoltarea țării este întârziată.
Rusia a declanșat un atac asupra rețelei teroriste ISIS, lansând rachete asupra unor ținte din Siria.
Simona Halep a reușit să treacă de turul secund al turneului de tenis de la Roma, după ce a învins-o pe Laura Siegemund.
Serverele MAE au fost atacate de către un grup de hackeri, care ar avea legătură cu Rusia, aceștia imitând o adresa de email a NATO.
Piesa României de la Eurovision 2017, interpretată de clujeanca Ilinca Băcilă și Alex Florea, este ținta atacurilor unor internauți care acuză că aceasta este plagiată.
Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, în mai multe orașe din Rusia, la o manifestație împotriva unui eventual nou mandat prezidențial al lui Vladimir Putin, potrvitit AFP.
Nadia Comăneci, alături de delegația oficială a Federaţiei Române de Gimnastică, a vizitat compania Farmec.
O echipă de alergători reprezentând Asociația Blythswood România vrea să doboare un record mondial la Maratonul Clujului.
Poliția Română început o campanie în mediul online împotriva jocului ”Balena Albastră”, care a început deja să se răspândească și la noi în țară.
România şi Danemarca au terminat la egalitate, 0-0, meciul jucat duminică seara, pe Cluj Arena.
O actriță de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a fost ”bruscată” de regizor pentru că juca prost. Colegii ei au chemat poliția.
Christoph Daum a explicat că România a jucat bine contra Danemarcei la Cluj și că echipa nu a ratat șansele de a prinde locul doi pentru a juca la Mondialul din Rusia.
O tânără de 19 ani, instituționalizată la Complexul de Servicii ”Măgura”, din Codlea, a primit recent un cod de acces pe telefonul mobil, pentru a intra în jocul ”Balena Albastră”.
Jocul Balena Albastră are tot mai mulți adepți în mediul online, în special din rândul tinerilor.