Ştiri      rusia

Rusia ar fi pierdut o treime din forțele sale în Ucraina

Rusia ar fi pierdut o treime din forțele sale în Ucraina

Marea Britanie anunță că Rusia ar fi pierdut până la o treime din forțele terestre pe care le-a trimis în Ucraina, conform ministerului britanic.

Trupele ucrainene din Harkov ajung la frontiera cu Rusia: „Am reușit, domnule Președinte. I-am alungat pe invadatori!

Trupele ucrainene din Harkov ajung la frontiera cu Rusia: „Am reușit, domnule Președinte. I-am alungat pe invadatori!"

Forţe ucrainene care apără oraşul Harkov au ajuns la frontiera cu Rusia, anunţă luni într-o postare pe Telegram guvernatorul acestei regiuni ucrainene Oleg Sinegubov, relatează Reuters.

Ucraina, cât pe ce să fie descalificată la Eurovision 2022 din cauza mesajului transmis de solistul trupei

Ucraina, cât pe ce să fie descalificată la Eurovision 2022 din cauza mesajului transmis de solistul trupei

Ucraina risca să fi edescalificată de la Eurovision din cauza mesajului solistului trupei câștigătoare, Kalush Orchestra.

„Glorioasa” armată rusă se retrage din Harkov. Ocupanții nu au reușit să cucerească orașul

„Glorioasa” armată rusă se retrage din Harkov. Ocupanții nu au reușit să cucerească orașul

Armata rusă se retrage din Harkov, al doilea oraş al Ucrainei, asupra căruia şi-a intensificat bombardamentele în ultimele zile, relatează vineri cotidianul american The New York Times.

Navă comercială rusă, încărcată cu cereale furate din Ucraina, a fost respinsă din cel puțin un port mediteranean

Navă comercială rusă, încărcată cu cereale furate din Ucraina, a fost respinsă din cel puțin un port mediteranean

400.000 de tone de cereale au fost furate de ruși de la începerea războiului în Ucraina. O navă comercială rusă încărcată cu cereale furate în Ucraina a fost respinsă din cel puțin un port mediteranean și se află acum în portul sirian Latakia, potrivit su

Nouă scumpire a carburanților. Care este prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca astăzi

Nouă scumpire a carburanților. Care este prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca astăzi

După doar câteva zile în care prețurile au stat pe loc, carburanții s-au scumpit din nou astăzi, de data aceasta doar benzina. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 7.80 lei/l și 8.88 lei/l.

Ucraina dă o lovitură dură Rusiei. Au blocat tranzitul gazelor rusești spre Europa Occidentală

Ucraina dă o lovitură dură Rusiei. Au blocat tranzitul gazelor rusești spre Europa Occidentală

Ucraina a blocat tranzitul gazelor ruseşti îndreptate către Europa Occidentală, pe motiv că ocuparea teritoriului estic de către forţele ruse face imposibilă supravegherea fluxurilor, transmite dpa, citată de Agerpres.

Un mercenar din Grupul Wagner, elita lui Putin, explică de ce a refuzat să lupte în Ucraina: ”Este o greșeală”

Un mercenar din Grupul Wagner, elita lui Putin, explică de ce a refuzat să lupte în Ucraina: ”Este o greșeală”

Un mercenar din Grupul Wagner, cu legături la vârful regimului de la Kremlin, care a luptat alături de armata rusă, a spus că eșecul armatei ruse de a ocupa capitala ucraineană a fost inevitabil, deoarece în anii precedenți rușii nu s-au antrenat niciodat

Consilierii politici ai Kremlinului ar fi ordonat televiziunilor să-i pregătească pe ruși pentru o înfrângere în războiul din Ucraina

Consilierii politici ai Kremlinului ar fi ordonat televiziunilor să-i pregătească pe ruși pentru o înfrângere în războiul din Ucraina

Kremlinul ar fi ordonat televiziunilor rusești și presei de propagandă să-i pregătească pe ruși pentru o posibilă înfrângere în războiul din Ucraina, afirmă serviciul de informații militare al Ucrainei, citat de Ukraîinska Pravda.

Declarația halucinantă a unui oficial rus: „Țările NATO vor fi distruse în doar o jumătate de oră, de Rusia, într-un război nuclear!”

Declarația halucinantă a unui oficial rus: „Țările NATO vor fi distruse în doar o jumătate de oră, de Rusia, într-un război nuclear!”

Oficialii ruși încearcă să le ofere în continuare cetățenilor săi încrederea că aceștia nu ar fi în pericol, dacă autoritățile de la Moscova vor începe un conflict nuclear. Șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, spune că Rusia are nevoie

VIDEO. Dictatorul de la Moscova, învelit cu o pătură la parada militară din Piaţa Roşie. Ruşii au anulat şi Avionul Apocalipsei din cauza vremii

VIDEO. Dictatorul de la Moscova, învelit cu o pătură la parada militară din Piaţa Roşie. Ruşii au anulat şi Avionul Apocalipsei din cauza vremii

Rușii nu s-au bucurat de o vreme bună la cel mai important eveniment al anului, celebrarea celor 77 de ani de la Victoria Rusiei asupra nazismului. La Parada de Ziua Victoriei de la Moscova, după discursul său, Vladimir Putin a stat pe scaun, învelit cu o

Discursul halucinant al lui Putin la Parada de la Moscova: „Operațiunea din Ucraina a fost necesară pentru a respinge preventiv agresiunea”

Discursul halucinant al lui Putin la Parada de la Moscova: „Operațiunea din Ucraina a fost necesară pentru a respinge preventiv agresiunea”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în discursul său de Ziua Victoriei, că "operațiunea din Ucraina a fost necesară pentru a respinge preventiv agresiunea". Liderul de la Kremlin susține că „Occidentul se pregătea să-i invadeze”, iar ei luptă

Soldații ruși au furat un camion cu ajutoare din România pentru ucraineni: „Șoferul a scăpat cu viață, că avea paşaport românesc

Soldații ruși au furat un camion cu ajutoare din România pentru ucraineni: „Șoferul a scăpat cu viață, că avea paşaport românesc"

Ocupanții ruși au capturat un camion care venea din România și au furat toată încărcătura din el, adică alimente și medicamente pentru ucraineni, însă șoferul a scăpat cu viață pentru că era român.

Cât a ajuns să coste pâinea la Cluj! 300 de grame - 1,5 euro - FOTO

Cât a ajuns să coste pâinea la Cluj! 300 de grame - 1,5 euro - FOTO

Pâinea s-a scumpit exagerat de mult în ultimii doi ani, dar de câteva luni prețurile au luat-o razna.

Petrolul - urmă­toarea „lebădă neagră”, potrivit analiștilor. Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca

Petrolul - urmă­toarea „lebădă neagră”, potrivit analiștilor. Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca

În contextul în care UE vrea ca până la finalul acestui an să interzică importurile de petrol din Rusia, vizând inclusiv capacitatea Moscovei de a vinde produse rafinate, prețurile carburanților ar putea depăși 10 lei litrul, în următoarele luni, scrie Zi

Cât îl costă fiecare zi de război în Ucraina pe Vladimir Putin

Cât îl costă fiecare zi de război în Ucraina pe Vladimir Putin

Rusia a cheltuit deja 34 miliarde de dolari pentru a purta războiul din Ucraina. Cel mai mult costă Kremlinul tehnica şi echipamentele militare distruse de ucraineni, acestea cifrându-se la 230 milioane de dolari pe zi, potrivit calculelor făcute de anali

Ucrainenii, forțați să obțină „pașapoarte” false ale regiunii Luhansk ocupate de ruși

Ucrainenii, forțați să obțină „pașapoarte” false ale regiunii Luhansk ocupate de ruși

Serviciul de Informații al Armatei Ucrainei spune că în orașul Sorokîne din regiunea Luhansk trupele ruse le fac cetățenilor ucraineni, strămutați din teritoriile recent ocupate, documente care îi identifică drept „cetățeni” ai așa-numitei „Republici Popu

„Babușka Z”. Cum a ajuns o bătrânică din Ucraina un simbol pentru războiul lui Putin

„Babușka Z”. Cum a ajuns o bătrânică din Ucraina un simbol pentru războiul lui Putin

O bătrânică ucraineană a devenit un simbol al sprijinului pentru invadarea Ucrainei de către Rusia, după ce bunicuța i-a întâmpinat din greșeală pe soldații ucraineni cu un steag sovietic, confundându-i pe militarii ucraineni cu cei ruși. Rușii s-au folos

VIDEO. Noaptea minții! Un propagandist rus a adus în platou lansatorul Nlaw, „capturat” din Mariupol: „Vedeți jucăria asta?

VIDEO. Noaptea minții! Un propagandist rus a adus în platou lansatorul Nlaw, „capturat” din Mariupol: „Vedeți jucăria asta?"

Rusia recurge la „artileria” grea ca să justifice crimile soldaților săi din Ucraina. Jurnalistul Vladimir Soloviov, unul dintre propagandiștii cheie a regimului de la Moscova, a prezentat în direct „trofeul de război”, un lansator de rachete Nlaw, despre

Rușii vor să organizeze o „paradă a prizonierilor” la Mariupol, unde vor defila 2.000 de civili ucraineni, îmbrăcați în uniforme ale armatei ucrainene

Rușii vor să organizeze o „paradă a prizonierilor” la Mariupol, unde vor defila 2.000 de civili ucraineni, îmbrăcați în uniforme ale armatei ucrainene

Rușii vor să organizeze o „paradă a prizonierilor” la Mariupol, cu ocazia zilei de 9 mai, când Rusia celebrează Ziua Victoriei împotriva nazismului. Astfel, militarii ruși vor îmbrăca 2.000 de civili în uniforme ale armatei ucrainene pentru a defila în ma

Un trădător le-a arătat rușilor cum să intre în Azovstal, fortăreața Batalionului Azov

Un trădător le-a arătat rușilor cum să intre în Azovstal, fortăreața Batalionului Azov

Un trădător ucrainean le-a arătat rușilor intrările în vasta rețea de tuneluri de sub combinatul Azovstal, care măsoară 24 de kilometri, și care este locul de unde luptă temuții luptători din Batalionul Azov.

Românii, nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru călătorii. Se scumpesc biletele de avion

Românii, nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru călătorii. Se scumpesc biletele de avion

După o pauză de doi ani, în care am avut parte de restricții de circulație din cauza pandemiei COVID, aeroporturile din toată țara sunt pline. În pofida prețurilor „piperate”, românii nu ezită să scoată banii din buzunar ca să ajungă în destinațiile favor

Rusia anunță că a simulat atacuri cu rachete nucleare în Europa, între Polonia și Lituania

Rusia anunță că a simulat atacuri cu rachete nucleare în Europa, între Polonia și Lituania

Moscova a anunțat miercuri, 4 mai, că armata sa a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară în enclava rusă Kaliningrad, în contextul în care forțele ruse își continuă ofensivele în Ucraina, scrie AFP, potrivit Agerpres. Rusia a anunțat miercuri în

Comisia Europeană propune sancţionarea liderului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, la al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei

Comisia Europeană propune sancţionarea liderului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, la al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei

Comisia Europeană propune sancționarea liderului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, în cadrul celui de-al șaselea pachet de sancțiuni pe care le-a impus Rusiei ca răspuns la războiul din Ucraina, potrivit unui document consultatnt miercuri de AFP

FOTO - Gruparea de hackerii ruși, Killnet, cere eliberarea românului suspectat că ar fi ajutat rușii să atace site-urile României

FOTO - Gruparea de hackerii ruși, Killnet, cere eliberarea românului suspectat că ar fi ajutat rușii să atace site-urile României

Hakerii ruși de la Killnet cer eliberarea românului reținut de poliția britanică și acuzat că i-a ajutat să atace site-urile din România. Ei au amenințat că vor distruge România, Marea Britanie și Moldova dacă nu este eliberat.

Cine este românul care i-a ajutat pe hackerii de la Killnet să atace site-uri din România. Cum l-au găsit polițiștii

Cine este românul care i-a ajutat pe hackerii de la Killnet să atace site-uri din România. Cum l-au găsit polițiștii

Ioan Feher, așa se numește românul din Marea Britanie care i-a ajutat pe hackerii ruși de la Killnet să lanseze atacurile cibernetice asupra unor site-uri din România.

Cum l-a „pedepsit” Putin pe oligarhul Oleg Tinkov, după ce miliardarul a criticat războiul din Ucraina pe contul său de Instagram

Cum l-a „pedepsit” Putin pe oligarhul Oleg Tinkov, după ce miliardarul a criticat războiul din Ucraina pe contul său de Instagram

Oleg Tinkov, în vârstă de 54 de ani, era unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri proveniți din Rusia. Asta până când a avut curajul să critice războiul dus de Vladmir Putin în Ucraina.

Rusia se pregăteşte să invadeze Republica Moldova

Rusia se pregăteşte să invadeze Republica Moldova

Rusia vrea să invadeze Republica Moldova, potrivit unor surse militare ucrainene, scrie The Times.

Un soldat rus a primit „aprobarea” soției: Poți să violezi ucrainene dar să folosești protecție. Ce a pățit apoi militarul

Un soldat rus a primit „aprobarea” soției: Poți să violezi ucrainene dar să folosești protecție. Ce a pățit apoi militarul

Roman Boikovski, soldatul rus pe care soția sa l-a îndemnat să „se protejeze” când violează femei ucrainene, a fost luat prizonier în apropierea orașului Izium, regiunea Harkov.

Pilotul erou supranumit „Fantoma din Kiev” nu există în realitate. De ce a fost inventat personajul devenit viral în Ucraina

Pilotul erou supranumit „Fantoma din Kiev” nu există în realitate. De ce a fost inventat personajul devenit viral în Ucraina

„Fantoma de la Kiev”, pilotul ucrainean care ar fi doborât zeci de avioane rusești la începutul războiului și a cărui poveste a devenit virală pe rețelele de socializare este de fapt o invenție, au recunoscut oficialii ucraineni weekendul trecut. „Maiorul