VIDEO - Femeile din Finlanda au publicat imagini în care dansează, în semn de sprijin pentru premierul Sanna Marin


Femeile din Finlanda postează pe rețelele de socializare videoclipuri în care dansează, în semn de susținere pentru premierul Sanna Marin, implicată într-un scandal „partygate”, după scurgerea în presă a unei înregistrări video în care apare petrecând și consumând alcool, la o petrecere, scrie The Independent.

Vezi și: VIDEO - Scandal mare în Finlanda: Au apărut imagini cu premierul Sanna Marin în timp ce bea și dansează lasciv la o petrecere

Femeile finlandeze, precum și cele din Danemarca, au distribuit videoclipuri cu ele dansând și petrecând cu prietenii, în semn de solidaritate pentru Sanna Marin, cel mai tânăr premier din lume.

Împreună cu câţiva prieteni, Sanna Marin a petrecut într-o casă privată, înainte de a vizita două baruri. Ea a subliniat dreptul său de a-şi petrece timpul liber la fel cum o fac cei de vârsta ei, declarând pentru postul de radio Yle că speră că lumea va accepta acest lucru şi că finlandezii „trăiesc în democraţie”.

Sanna Marin a atras atenţia în trecut participând la festivaluri de muzică rock şi petrecând în cluburi. În timp ce mulţi tineri din Finlanda se mândresc cu această „latură sălbatică” a premierului lor, înregistrarea video a stârnit de asemenea critici în rândul persoanelor care consideră comportamentul ei nepotrivit.

Acuzațiile aduse de criticii Sannei Marin

În ciuda dovezilor de solidaritate, criticii premierului finlandez au declarat că gestul său a fost iresponsabil, într-un moment în care tensiunile cu Rusia s-au intensificat din cauza eforturilor de a adera la NATO, în timpul războiului din Ucraina.

În urma scandalului, Sanna Marin a făcut un test pentru depistarea drogurilor, susţinând că în niciun caz nu a consumat substanţe interzise. „În ultimele zile, am fost vizată de acuzaţii grave că aş fi consumat droguri. Sunt acuzaţii dure şi grele. Pentru apărarea mea juridică, deşi consider nerezonabilă cererea, dar pentru a elimina orice suspiciune, am fost supusă astăzi unui test de droguri”.

În decembrie 2021, Sanna Marin a fost implicată într-un incident similar, fiind filmată la o petrecere în timp ce dansa. În plus, una dintre persoanele care se aflau lângă ea avea COVID-19. Un sondaj de opinie efectuat de postul MTV3 în decembrie 2021 după primul incident arăta că două-treimi dintre cetăţenii finlandezi considerau că a făcut o „greşeală gravă”, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.


Comentarii Facebook