Reacție de la vârful CNCD după scandările fanilor de la meciul CFR - U Cluj: „E clar că se întrunesc elemente de rasism”
Scandalul scandărilor rasiste de la derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj, încheiat cu scorul de 1-3, ar putea ajunge în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Cătălin Raiu, vicepreședintele instituției cu atribuții de președinte, a declarat pentru ProSport că, din informațiile prezentate despre incident, există elemente care indică manifestări rasiste.
Oficialul CNCD a precizat că astfel de situații nu sunt noi pe stadioanele din România și a explicat că simpla identificare și amendare a unor suporteri nu ar fi suficientă pentru a opri fenomenul.
„Nu am văzut meciul, dar la ce îmi relatați, adică explicațiile domnului Șumudică, e clar că se întrunesc elemente de rasism”, a declarat Cătălin Raiu pentru ProSport.
Acesta a explicat că instituția se poate autosesiza, însă consideră că o petiție depusă de persoana vizată ar putea reprezenta o cale mai potrivită pentru declanșarea procedurilor.
„Mult mai indicat este ca persoana în cauză să ne facă o petiție. Sau sunt ONG-uri care ne pot scrie despre asemenea lucruri”, a transmis vicepreședintele CNCD, care i-a adresat astfel lui Marius Șumudică invitația de a sesiza oficial instituția.
Cătălin Raiu a subliniat și necesitatea unor măsuri mai ferme împotriva manifestărilor discriminatorii de pe stadioane, astfel încât spectatorii să înțeleagă că asemenea comportamente nu sunt acceptabile.
Ce s-a întâmplat la derby-ul CFR Cluj - U Cluj
La finalul partidei câștigate de U Cluj cu 3-1, Marius Șumudică, antrenorul în vârstă de 55 de ani al celor de la CFR Cluj, a explicat de ce și-a chemat jucătorii la marginea terenului în minutul 69, iar partida a fost întreruptă pentru câteva minute.
Potrivit informațiilor publicate de Golazo.ro, suporterii lui U Cluj ar fi scandat „Am avut și vom avea mereu boală pe țigani” și „țiganule, țiganule”, adresându-i-se antrenorului în contextul trecutului său la Rapid.
Șumudică a susținut că a avertizat înaintea meciului brigada de arbitri că nu va accepta astfel de manifestări și că a decis să oprească jocul după ce, în opinia sa, nu au fost luate măsurile necesare.
Antrenorul a făcut apel la Federația Română de Fotbal să nu tolereze scandările rasiste și a spus că nu are o problemă cu injuriile îndreptate la adresa sa, însă nu acceptă atacurile discriminatorii.
„Pot să mă facă albie de porci, dacă ei consideră așa, să o facă. Dar am zis-o și înainte, și în meci, nu s-a luat nicio măsură și atunci am luat decizia asta cu jucătorii”, a declarat Marius Șumudică.
1 Comentariu