Miercuri 28 Octombrie

Vești excelente pentru CFR Cluj! Echipa ar putea obține dreptul de a juca în cupele europene

CFR Cluj este în insolvență și nu ar avea drept de participare în cupele europene, dacă termină pe o poziție favorabilă. Totuși, Răzvan Zăvăleanu este pregătit să parcurgă o procedură specială pentru ca echipa să poată evolua în Europa.

CFR Cluj a depus în vară cererea de intrare în insolvență și nu poate avea drept de participare în cupele europene, dacă privim retrospectiv situația altor echipe. Administratorul special al clubului Răzvan Zăvăleanu este de părere că există o portiță prin care echipa din Gruia să poată juca în cupele europene, dacă obține acest drept.

„Nu am mai fost până acum în nicio insolvenţă în situaţia în care echipa să se claseze pe o poziţie care să-i permită participarea într-o cupă europeană. Deocamdată, dacă ajungi într-o asemenea postură, bariera nu este de la UEFA, ci la organul de licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal. După părerea mea, juridic vorbind, există pârghii. N-am fost până acum în postura să fac ceva în această direcţie. Cu certitudine dacă voi fi, vom face acest lucru”, a spus Zăvăleanu la emisiunea SportPlay de pe TVR Cluj.

Răzvan Zăvăleanu a dorit să clarifice subiectul, după ce Marius Șumudică a declarat în repetate rânduri că este greu să motiveze o echipă care nu are drept de participare în cupele europene. Antrenorul a anunțat și că nu are niciun obiectiv în Cupa României, deoarece un eventual succes nu i-ar garanta dreptul de participa în cupele europene.

„Vă spun şi de ce. Nu vorbim doar de fotbal, ci de orice domeniu economic. Există reglementări în legea insolvenţei care interzic orice discriminare pe motiv de insolvenţă. Deci nu poţi să opreşti pe cineva care şi-a câştigat un drept să-l exercite, doar pentru motivul că se află în insolvenţă. Principiile legii insolvenţei, nu doar în România, ci în toată Europa, presupun că o companie aflată în insolvenţă trebuie tratată la fel ca orice altă companie. Rapid cred că a mai încercat în urmă cu ceva ani şi nu a primit licenţa, dar cred că drumul juridic pe care l-a urmat nu a fost cel la care mă gândesc eu în momentul ăsta. N-am aprofundat foarte tare pentru că nu suntem în momentul în care să facem lucrul acesta, dar dacă va fi cazul o vom face”, a încheiat Zăvăleanu.

CFR Cluj este momentan departe de locurile care duc în cupele europene în Superliga. Totuși, există speranțe că echipa din Gruia poate ajunge în Europa League, dacă ar câștiga Cupa României.

Comentarii Facebook