Cât câștigă un judecător în România în 2026. Salariile ajung la mii de euro
Un judecător din România câștigă între 6.990 și 20.346 de lei net pe lună, în funcție de gradul profesional, vechime și gradație, potrivit datelor publicate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru luna octombrie 2026.
Cele mai mici indemnizații sunt încasate de judecătorii stagiari, în timp ce judecătorii cu grad de curte de apel pot depăși pragul de 20.000 de lei net lunar.
Datele au fost prezentate de CSM în contextul dezbaterilor publice privind veniturile magistraților și al deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 octombrie 2026, pronunțată în cauza Pușcașu și alții împotriva României.
Ce salariu are un judecător în România
Potrivit grilelor salariale aferente lunii octombrie 2026, indemnizațiile nete lunare, cu includerea sporurilor, diferă în funcție de categoria profesională.
Astfel, un judecător stagiar primește între 6.990 și 8.285 de lei net pe lună. Pentru cei cu grad de judecătorie, veniturile lunare sunt cuprinse între 10.486 și 16.157 de lei net.
În cazul judecătorilor cu grad de tribunal, indemnizațiile ajung la 14.390–17.948 de lei net lunar. Judecătorii cu grad de curte de apel se află în partea superioară a grilei salariale, cu venituri cuprinse între 16.309 și 20.346 de lei net pe lună.
Salariile judecătorilor în octombrie 2026
- Judecător stagiar: 6.990–8.285 lei net/lună;
- Judecător cu grad de judecătorie: 10.486–16.157 lei net/lună;
- Judecător cu grad de tribunal: 14.390–17.948 lei net/lună;
- Judecător cu grad de curte de apel: 16.309–20.346 lei net/lună.
Cât câștigă un judecător față de salariul mediu din România
Comparația cu veniturile populației arată diferențe semnificative. Potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică menționate de CSM, câștigul salarial mediu din România, în august 2026, a fost de 5.688 de lei net pe lună, respectiv 9.497 de lei brut.
Prin urmare, indemnizația netă minimă a unui judecător stagiar este cu aproximativ 23% mai mare decât salariul mediu net la nivel național. În cazul unui judecător cu grad de judecătorie, venitul minim depășește salariul mediu net cu aproximativ 84%.
La nivelul maxim al grilei prezentate, un judecător cu grad de curte de apel câștigă lunar de aproximativ 3,6 ori mai mult decât salariul mediu net din România.
CSM precizează că, raportat la salariul mediu brut național, indemnizația brută minimă a unui judecător stagiar reprezintă 1,26 câștiguri salariale medii brute, iar cea a unui judecător definitiv cu grad de judecătorie reprezintă 1,89 câștiguri medii brute.
Câți judecători sunt în România
Datele CSM de la 26 octombrie 2026 includ 4.544 de judecători. Dintre aceștia, 2.076 își desfășoară activitatea la judecătorii, 1.503 la tribunale, iar 965 la curțile de apel.
0 Comentarii